Scriitori români
ZIUA MONDIALĂ A SCRIITORILOR
Din anul 1984 este sărbătorită Ziua Mondială a Scriitorilor.
Fondat în anul 1921, tocmai la Londra, o organizație PEN Club International, PEN înseamnă- Poets – poeţi, Essayists – eseişti şi Novelists – romancieri, aceasta include scriitori ai tuturor formelor de literatură, de la jurnalisti până la istorici. Ideea acestui club a venit în urma scriitoarei Organizației Internațională a Scriitorilor. Și are ca scop celebrarea literaturii între scriitorii din întreaga lume.
Clubul are filiale în peste 130 de țări, și luptă împotriva libertății de exprimare și se implică în dezvoltarea culturii mondiale.
Printre inițiatorii PEN Clublui din România se află și renumitul scriitor Liviu Rebreanu. Din cauza instaurării regimului comunist activitatea lui a fost stopată. In anul 1990 , Ana Blandiana a devenit conducătorul lui pentru a reface legătura cu toți scriitorii din exil. Acesta fiind creat în anul 1923. Pe 3 martie sărbătorim două evenimente importante Ziua Mondială a Scriitorilor și Ziua Mondială a poeziei care este pe 21 martie.
Astăzi, toți iubitorii condeiului sărbătoresc și le dorim multă inspirație, și propun doi poeți Liviu Rebreanu și Ana Blandiana ca fiind scriitorii de azi.
CARTEA SI LUMEA
"Lumea există pentru a se ajunge la o carte" spunea Mallarmé, și nu mi-am închipuit ca poate fi ceva mai radical în materie de supremație a literei asupra gestului, până când am aflat că sumerienii credeau - cu acea credință totală care nu se leagă de cauze și concluzii, ci de viață și moarte, cu acea credință străveche al cărei secret nu numai noi, ci și romanii îl pierduseră de mult - ca un lucru care nu e scris nu are existenta ontologica, nu exista. Astfel, sumerienii ștergeau din celebrele lor liste de regi pe cei răi, negându-i nu numai pentru viitor, ci si pentru trecut, convinși că, prin asta, reechilibrează universul pe care crimele acelora îl lipsiseră de armonie și de cumpănă.
Ce fericită și minunată convingere! Ce copleșitoare genealogie a scrisului, pe umerii fragili, și de atâtea ori iresponsabili, ai căruia se așează, cu gravitate și speranță, universul întreg! Și ce imperativă obligație că, dacă lumea există pentru a se ajunge la o carte, cartea, la rândul ei, să existe pentru a se ajunge la o lume.
Liviu Rebreanu
”I. David Pop era un om în vârstă de 30 de ani, un țăran care are avere de la tatăl său care își dorea să-l vadă avocat, dar el nu prea învăța, de aceea nu a reușit să termine facultatea. A făcut însă armata și spre mirarea tatălui a luat examenul de ofițer și a reusit să ajungă sublocotenent de rezervă. Se însoară cu Elvira și au un băiețel pe nume Titi. El aude la berărie că s-ar începe războiul între români și sârbi, fapt care îl neliniștește, deoarece este sublocotenent în rezervă. Primește o telegramă peste câteva zile care îl cheamă la regiment la Bistrița. A doua zi de dimineață pleacă cu trăsura grăbit uitând să îl pupe pe băiatul lui. Gestul îl liniștește pe Titi crezând că acesta este un semn că se va întoarce cât de curând.
II. Acolo la Bistrița pregătirile pentru plecarea pe front se fac în grabă. David scrie o scrisoare nevestei lui și pleacă hotarât să-și facă datoria.
III. Batalionul lui David pleacă primul, el fiind foarte liniștit, spre deosebire de ceilalti ofițeri, care erau speriați și nervoși. Nici chiar după prima bătălie, după ce a văzut oameni din regimentul său căzuți lângă el nu și-a pierdut calmul.
IV. După câteva luni David este avansat în grad și primește comanda unei secții de mitraliere. Scrie în fiecare săptămână nevestei lui, Elvira, de care îi era dor.
V. Odata cu avansarea, David este mutat într-un regiment unguresc, unde se înțelege greu cu ceilalți comandanți, pentru că nu vorbea ungurește foarte bine. El privea războiul calm, spre deosebire de ceilalți comandanți, care erau nervoși și se certau tot timpul. Se întâlnește cu un fost coleg de facultate, Alexe Candale, cu care poartă o discuție despre nedreptatea războiului deoarece românii s-au întors împotriva ungurilor și avea să fie o luptă între români și unguri, colegul lui plângându-se la fel ca toți ceilalți. Acestă discuție îl tulbură pe David.
VI. Tulburarea îi mai trece în ziua următoare și lucrurile revin la normal. Ceilalți ofițeri se ceartă din cauza înaintării românilor în Ardeal. Cearta aceasta îl tulbură și mai tare pe David, care nu poate dormi toată noaptea următoare, gândindu-se la familia sa.
VII. În zilele următoare David simți pentru prima oară dorința să moară, gândindu-se la nedreptatea acestui razboi.
VIII. Regimentul lui David este mutat în Transilvania.
IX. La Arad, aproape de front se întâlnește cu un alt prieten Emil Oprișor, cu care poartă o discuție în care prietenul lui aduce vorba despre trecerea la români în timpul luptei, lucru care îl sperie pe David.
X. Noaptea dinaintea bătăliei trece foarte greu pentru David, care se află într-o situație foarte grea, aceea de a lupta împotriva fraților săi români.
XI. Ajunge în apropierea Făgărașului, unde urmează să aibă loc prima lui bătălie împotriva românilor. În dimineața de dinainte de luptă primește o scrisoare de la nevasta sa, care îi sporește frământările și ii trezește dorul de casă. Până la urmă hotărăște să își facă datoria, deoarece era într-o altă situație dificilă, fiind român putea fi foarte ușor suspectat de trădare.
XII. Bătălia începe și David o privea cu același calm ca și până atunci. Se uită prin binoclu și îi vede pe români cum avansează. Ezită un moment, apoi dă ordinul și mitralierele încep să tragă. În acest moment își dorea să fie răpus de un glonte venit din vale, de la români. În câteva ore regimentul său este învins iar el este surprins de un ofițer român care îl lovește în cap cu patul puștii, apoi pe când erau cărați morții el fiind deasupra a picat de pe grămada de oameni și rămas pe câmpul de luptă cu ochii spre soare, cu un zâmbet ironic, cu scrisoarea mototolită în mână și plin de sânge.”