Cu puțin timp în urmă l-am cunoscut pe d-nul Cocioran Marinică, redactor de ziar, și promotor cultural la Gazeta de Spania, un mare iubitor și consumator de poezie și nu numai. Îmi povestea despre poetul Adrian Păunescu și că îi place foarte mult să scrie.
Scrisul îmi dă aripi și viață , sorb din cupa unui vis de mai mulți ani- îmi mărturisește cu foarte mare entuziasm.
Mai declară: că se simte fericit și împlinit când scrie. Cu toate că viața îi mai joacă feste. Bucuria scrisului este nemărgită și este de felicitat pentru că locuiește în Diaspora de foarte mulți ani. În ziua de azi, a nu-ți uita rădăcinele , și limba maternă, dă notă, educației frumoase pe care a primit-o în sânul familiei.
Este o persoană specială , așa cum îl descriu cei apropiați, cu o bună experiență civică și socială , și duce o viață activă pe plan cultural. Ceea ce face doar să mă bucure. Uneori, devine mai retras, și ușor timid cu un simț al umorului foarte bine dezvoltat, are un caracter vulcanic, dar îl caracteriează modestia și dă strălucire vieții acolo unde este prezent. Nu se desparte de chitara lui dragă și în timpul liber dă glas versurilor sale.
Versurile scrise pe aripa timpului, vorbesc mult despre el, și aduce o poezie sinceră, cu mesaj emoționat, pe mine m-a impresionat și emoționat în mod plăcut și de aceea am dorit să-i public versurile pentru a putea fi cunoscute publicului larg, iubitor de literatură și cultură.
Lectură plăcută!
Nu vreau
Nu vreau ca să acuz pe nimeni
Din cei ce mie rău îmi vor
Și nici blestem s-arunc pe semeni
Căci vor pieri de răul lor.
Nu vreau să las pe drum hoția
Să bântuie ca o stafie
Și nici nababi snobi ce avuția
Și-o vor expusă pe hârtie.
Nu vreau minciuna să ne soarbă,
Din cupe și pahare de cristal,
Căci azi politica lor oarbă
Ne ține ca pe spectatori în stal
Nu vreau să mă hrănesc cu vise,
Frumoase-i drept, dar pentru voi
Din spatele legilor ce au fost scrise
Nu îi vedeți prea clar pe toți cei goi
Nu vreau să mai aud jelanii,
Să mă feresc de-a vremilor stihii
Nici să ascult cu nepăsare plânsul
Copiilor ce nu au jucării
Nu vreau să stau închis în turnul
Palatului cel de cleștar
Și nici nu vreau să fiu eu omul
Ce nu vorbește liber iar...
Nu vreau să las în urmă viața
Ce nici eu nu stiu cum mi-a fost,
Ce vreau în schimb este speranța
Căci pe pământ știu c-am un rost.
VIAŢA
Am încercat să prind în palmă un fulg de nea...
Acesta, cast ca o călugăriţă
Şi parcă ne-voind să fie atins de mâna mea
Murdară de păcate,
S-a transformat instantaneu în apă!
Sî fie acesta, oare, sfârşitul,
Să fie acesta, oare, începutul...
Unei vieţi?
SPERANŢE
Ţi-am dat şi sufletul şi inima şi trupul meu
Şi am crezut, şi am sperat că totul va fi bine
Te-am adorat asemeni unui zeu...
Mi-ai oferit doar lacrimi şi suspine.
Ţi-am dat în dar şi soarele şi luna de pe cer,
Ţi-am pus la gât un colier de fulgi de nea
Şi pentru tine al Universului mister
L-am dezvăluit în durerea-mi grea.
Am adunat întregul curcubeu din nori
Şi l-am adus ofrandă pentru tine,
Ţi-am construit adevărat palat din flori
Şi-un carusel din rouă şi safire.
Dar toate-acestea fost-au în zadar
De inima ta nu m-am putut apropia...
Eu tot mai sper şi-acum...şi-ntr-un final
Că voi ajunge-acolo după moartea mea.
O FĂRÂMĂ DE IUBIRE
Mergând pe străzi întortocheate şi murdare,
Intrând în crâşme şi taverne ordinare
Printre beţivi, rataţi şi.. altă înrudire
Am căutat doar o fărâmă de iubire.
Printre pahare goale, sticle sparte,
Miros de-alcool şi mucuri de ţigări fumate,
Nu poţi să vezi de nu priveşti cu luare-amite
Că si aceşti rataţi au şi ei simţăminte.
L-am întrebat pe unul... mai presus de toţi
De criminali, violatori şi hoţi
Şi mi-a răspuns cu glasul stins, cum m-aşteptam
"De nu mă parăsea...acuma nu mai beam"