PARFUM DE FERICIRE
În dansul de frunze a vântului roată
Tot poartă în mersu-i culori și culori.
Pe oameni în horă ar vrea să îi poată
Cuprinde, răsfețe-n petale de flori.
S-alunge din umbra ce apasă pe frunți
Ridate, absente și pline de griji,
Între cer și pământ construind punți
Din frunze , din doine, din vârfuri de munţi.
Un șuier se-nălță și vrea să-nspăimânte
Tot răul ce este stăpân pe pământ.
Și-n schimb veselii și dans și șuete,
Parfum de fericire pe-o undă de cânt.
FERICIRE DEPLINĂ
Averea toată le era pământul
Și datina rămasă din străbuni.
Se încălzeau cu vreascuri și cu cântul
Și ca podoabă ei purtau cununi.
Se pregăteau de sfânta sărbătoare
Spoindu-și casa dragă-n var și lut.
În jurul mesei mici cu trei picioare,
Bătrâni și tineri, toți au încăput.
Pe masă o mămăligă și-o tigaie
Era festinul care-i răsfăța.
În hornă focul mirosea a paie,
De boală și de rău îi curăța.
Și fericirea lor era deplină
Chiar dacă multe poate le lipseau.
Aveau credință, dragoste divină
Ce-n suflet cu iubirea se-mplineau.
POVESTEA DIN GRINDĂ
Zidită-i umbra lui sub temelia
Bordeiului ce trupu-i va feri.
Și banul pus sub prag vrea bogăția
S-atragă, magic, prin vii straluciri.
Iar vatra arsă este astăzi semnul
Că au trăit aici umili creștini,
Ce-au respectat tradiția, îndemnul,
Averea ce-au primit-o din străbuni.
Pe pragul casei binecuvântarea
Îi ocrotea de răul dintre lumi.
Și peste el în brațe-și purta floarea
Cu care va-mpleti mândre cununi.
Bătrânii lor au pus o cărămidă,
Unind doi tineri prin căsătorie.
Povestea lor va fi sculptată-n grindă
Și va rămâne aici drept mărturie.
COSTUMUL POPULAR
Străbunii noștri cinsteau drag pământul
Ce-i răsplătea cu roade pe ogor.
Bumbacul alb îl mângâia şi vântul
Care adia şi îl usca uşor.
Și iscusința lor stă mărturie
În portul nostru tradițional
Ce peste ani cultura o ține vie,
În frumusețe e fenomenal.
În florile pictate-n ac pe ie
S-a scris poveste plină de temei
De multe veacuri se păstrează vie
Și pentru ochi e cânt de clopoței.
Pieptarul cel lucrat cu iscusință
I-a încălzit în iernile târzii,
Ele purtau sarică și catrință
Motivele cusute păreau vii.
Prin haine ce transmit blânde emoții
Fără cuvinte omul a vorbit,
La sărbătoare sau în fața morții,
Cămașa o purtau ca pe un mit.
Și respectau tradiții cu îndemnul
Ca cei ce vin, să urmeze la fel.
Costumul popular e însăși semnul
Prin cele trei culori, ca un drapel!
FALSE VALORI
În faţa altora purtăm o mască,
Uitând că trupul e făcut din lut.
Are menirea să îi păcălească
Pe cei ce-şi vând şi viaţa pe pământ.
Și ne grupăm acum după palate
Sau după mărci de haine și mașini.
Uitând de mamă, soră, sau de frate,
Ne căutăm iubirea prin străini.
Facem confuzii și la sentimente
De parcă inima s-ar fi împietrit,
Căci bogăția pare să îmbete
Banul te cumpără și te-a orbit.
Nu te întrebi, de-l pierzi, câtă valoare
Mai pune omul de la masa ta?
Pe trupul cel clădit în lut și soare
Tatăl ceresc l-o binecuvânta ?
Se va muta râzând la altă masă,
Fără regrete, iute te-o schimba!
Rătăcitor de-ai fost, te-ntorci acasă
Și cei răniți de ani, te-or aștepta.
AMARUL POETULUI
Când lacrimile au umplut paharul
Ce ascunde suflet trist, de muritor,
Poetu-si pune pe hârtie amarul
Ce îl sufocă atât de-apăsător.
Sunt litere cu gust sărat, de sânge,
Păcălesc ochiul ce le-o mângâia.
Acolo pe hârtie un om plânge,
Din piept să îşi reverse lacrima.
Iar cititorii încing lungi dezbateri
Căutând sensul ascuns din cuvânt.
Îl vor găsi? Vor face și abateri?
Poetul l-a închis într-un mormânt.
Buchete de metafore adună
Dureri sau bucurii de om de rând,
Ce îndrăznește astfel să-și expună
Și viața și durerea ascunsă-n gând.
AGONII DE SUFLET
Se nasc furtuni și agonii de suflet
Din nori de gând veniți de nicăieri,
Întunecând azurul dintr-un cuget
Ieri liniștit, acum purtând poveri.
Doar fulgerul mai taie-n întuneric
Cu sabia-i de foc alungând nori.
Ca mai apoi cu glasul gros, puternic,
Să ne-amintească, suntem călători.
Din întuneric răzbătând lumina
Ne va zâmbi cu chipu-i de opal,
Ne-o aminti că singuri purtăm vina
De a schimba frumosul în banal.
O clipă avem de stat în astă lume,
De noi depinde cum va străluci.
Ca trecători în amintiri postume
Vom fi ori zei ori biete năluciri.
ÎNȚELEPCIUNE
În satul de poveste o căsuță
Cu prispa joasă modelată-n lut.
Și o familie mai sărăcuță,
Din neamul de țărani din început.
Iar tatăl obosit de-atâta trudă
Și-ndeamnă fiul spre școli la oraș,
Dar hotărârea lui îi părea crudă,
Nu vrea s-asculte al lui copilaș.
Și-n minte născocind poznașe fapte
Pentru-a scăpa din pumnul părintesc,
Fugea de școală, stând culcat pe spate
Visa la un alt trai “mai omenesc”.
Înțelepciunea tatălui, trezită,
Încet și răbdător l-a răsplătit
Și să-nțeleagă că nu e pripită
A hotărât să-l pună la muncit.
Când palma învățată cu hârtia
S-a înăsprit de truda pe ogor,
A înțeles ce-nseamnă avuția
De-a ține-o carte-n mână în pridvor.
Și-a hotărât să își aleagă o cale
Ce viața sigur i-o va ușura,
Să-nvețe carte și s-ajungă mare
Iar cei ce-l văd așa s-or bucura.
ȘEVALETUL TOAMNEI
Pe șevaletul toamnei se adună
Culori de brun închis și de roșcat,
În depărtare cântec trist răsună
De păsări ce în stoluri au plecat.
Pe sub copaci o caldă mângâiere
De frunze ce se-așează în covor.
Copacul dezgolit tribut își cere
De la pământul îmbrăcat cu dor.
În crâng izvoarele sursura- a jale
Cu gândul către vara ce-a plecat,
În jur culorile pictate-s pale
Și cerul pare mai întunecat.
grafica : internet