Nuanțe de toamnă -versuri de Luminița Valciuc

Dezamăgire 

Nuanțe palide de toamnă, 
Tăcute ploi fără sfârșit, 
Cu umede alei spre seară
Cu vântul ce ușor s-a întețit. 
Un felinar mai pâlpâe într-un colţ
Și foșnet se aude pe alee, 
Al pașilor mei obosiţi
De-atâta umblet, de-atâta durere... 
Un fluierat al trenului de seară
Ce mă trezește din simțiri, 
Mă zgribulesc, tăcut sunt iară
Stingher și trist, printre străini. 
Mă uit în jur si nu știu unde
Să scotocesc printre trăiri, 
Mi-e sufletul făcut fărâme
Și viața fără amintiri. 

Gândul

Gândul meu, mi-l plimbă apa
Prin păduri cu umbra deasă, 
Când și când se-aude toaca 
Dintr-o lume înțeleasă. 

Răsăritul scaldă şoapte
Ce se-aud încet spre vale, 
Clipocitul spală fapte 
Cum îți speli mâinile tale. 

Glasul tău din umbră ţese
Lungi perdele de cenușă, 
Unde-ar vrea să mai îndese
Vorba ta demult apusă. 

Gândul meu, mi-l plimbă apa
Să mi-l spele de păcate, 
Nu-i facută încă groapa
Ca s-o umplem doar cu șoapte. 

Acasă

Mai leagănă tu, vânt de seară,
Portiță casei din sătuc,
Acolo unde ne jucam cu fratii 
Şi cu vecinii la umbra unui nuc.
Mai leagănă ușor salcâmul, 
Ce în fereastră crengile-ajungeau
Și, stând în pat faceam imagini,
Cu mințile le desenam.
Mai leagănă pădurea deasă
Când noi strigam făcând ecou,
Ne luam la trântă-n iarba deasă
Într-o poiană, lângă un pârâu.
În praf, noi alergam desculți,
Eram murdari și arși de soare,
Mâncam câte un colț de pâine, 
Adus de vreun copil mai mare.
Miroase a fân cosit și-a vară
O ploaie caldă răcorește vatra
Și m-a adus un dor aici la țară,
Să-mi amintească iar de mama și de tata.
Mai lasă-mi dorul să culeagă
Atâtea amintiri frumoase,
Ce intre fraţi pe noi ne leagă
Și potolește suflete duioase.

Aș vrea

Mă uit la fereastră, la vântul cum bate, 
O frunză desprinsă se plânge de moarte, 
Dă tonul durerii tăcute din noi, 
Suntem dezastrele vremii de-apoi. 

Pe pleoapele grele stau ape șiroaie, 
Îmi pun fruntea-n palme și rog o văpaie, 
Încet să-ncălzeasca un straniu decor, 
În care doar plânsul se-aude ușor. 

Un tunet despică un gând dureros, 
Îmi plouă în ruga făcută pios, 
Mă aștept la multe și multe sunt toate, 
Aș vrea să iubesc, dar nu se mai poate.

Instantanee

Din tainica lumină
Ascunsă după un dor,
Deschid a ei fereastră
Și am scară să cobor.
Mă uit la viclenia-i
Cum pașii îmi atrage,
Mă prinde în hăţişuri
Și-încearcă a mă trage.
Cobor încă o treaptă
Și văd instantanee
Cu chipul meu de fată
Și devenind femeie...
Dar eu devin avidă
Și mă cobor mai mult,
Mai văd încă-o femeie
Cu chipul cunoscut,
Pe faţă are riduri,
Iar părul e cărunt,
Trecuse tinereţea
Fără să fi știut.
Mă-ntorc grăbită, parcă,
Ca să nu văd mai mult
Instantaneu-mi spuse 
C-aşa eu sunt de mult.

Te caută dorul

Te caută dorul, plecat ești demult,
Mă strigă iubirea, nu vreau s-o ascult
Și inima plânge și vrea alinare,
În gând mi te-aşezi și doare mai tare.

Mi-e teamă de tine acum, mult mai mult,
Că nu ești cu mine și te-am pierdut
Și strig îndurare clipe-i de dor,
Aș vrea să te chem, dar nu e ușor.

Plăcute-amintiri sunt tot mai puţine
Și lacrimi vărsate din prea plin de tine
De nopți de iubire fără de șoapte,
Se-aprind și le simt tot mai aproape.

Ce simplu ar fi fost să-ți spun să rămâi,
Dar n-am ascultat de glasul dintâi,
Ştiam că iubirea este frumoasă,
Deși îmi e dor, un gând nu mă lasă.