IA NOASTRĂ, ROMÂNEASCĂ
de IONICA SAVA
Ia noastră, românească,
Mulți au vrut să te cunoască
Lângă pâine, lângă sare,
Tu le-ai fost întâmpinare!
Cin s-apropie mai bine,
Rămase uimit de tine,
C-așa frumusețe rară,
Nu văzu în altă țară!...
Și făcu închinăciune
Și aleasă plecăciune,
Acestui strai de onoare,
Mult vestit peste hotare.
Că din vremuri de demult,
Ia cinste a făcut,
Celor care au purtat-o
Sau de fală-au îmbrăcat-o!
De la portul preoțesc,
Pân” la cel împărătesc,
Ea a stat destul de bine,
Îmbrăcată, pe oricine!
Că prea mult a fost gândită,
Mai întâi de-a fi croită,
În formă de sfântă cruce,
(Cum se-ncepea lucru-atunce!...)
Și-n vremuri de altă dată,
Nobilimea-aristocrată
Te purta cu semeție,
La ospețe sau chindie.
Iar țăranul osândit
Și de trudă vlăguit,
Când făcea munca de jos,
Mi te îmbrăca pe dos,
Apoi te-ntorcea pe față,
Duminica dimineață,
Când la slujbă se ducea
Și la Domnu”-ngenunchea.
Ie din pânză de in,
Cusută mărunt și fin,
De către femeia dacă
Tu ne-ai fost cămașa sacră!.
Ie-n fir de borangic,
Cusută bătut și mic,
Și purtată-n vremi alese
De domnițe și prințese.
Iișoară din bumbac,
Cusută numai la ac,
De către-a noastră țărancă,
În șezătoare sau clacă.
Și frumos împodobită,
Lîngă busuioc sfințită,
Duci cu tine-n mare taină,
A neamului noastră faimă.
De la culorile stinse,
Până la cele aprinse,
De la spicul grâului,
Pân” la floarea câmpului,
Toate parcă-s din peniță,
Măiestrite pe altiță,
De juri că Domnu”-a purtat,
Acu-acela inspirat!...
Și l-a petrecut prin rânduri,
Cu-ale lor curate gânduri,
Sau , poate, cu lacrimi multe,
Văzute și nevăzute!...
Strai frumos de mare fală,
Numai trudă și migală,
Te-a purtat cu multă stimă,
Și țărancă, și regină!
Și aceleași mâini măiestre,
Te-au pus în lada de zestre,
Să rămâi ca mărturie,
De-a țăranului simțire!...
Că-n robia lui de jos,
Tot avu drag de frumos!.
DASCĂL DĂRUIT
de IONICA SAVA
(Domnului învăţător, Ion Toporău)
Domnul nostru, Toporău,
Făcea orele - spectacol!…
Noi, elevii Dumnealui,
Îl priveam ca pe-un miracol!
Filmul orelor de-atunci,
Niciodată nu s-a rupt,
Și în inimile noastre,
Dăinuie,ca ceva sfânt!...
Ne preda cu-atâta patos
Istoria glorioasă,
Încât noi, învățăceii,
O trăiam, atunci, în clasă!
La ora de geografie,
(Pe care-o ținea la hartă)
Vedeam relieful țării,
Cum învie dintr-odată!...
Serbările Lui școlare
Tot un basm și o-ncântare!
N-am să pot uita vreodată,
Cum jucam în ,,Moș Ion Roată…”
Timpule,ce nu ai suflet,
Și grăbești mereu în zbor,
Fă,te rog, o lege blândă
Pentru Domnu’Învătător,
Fă ca pentru totdeauna,
La catedră să rămână,
Noi să-i fim din nou discipoli,
Adunați în jur, cunună!...
Viața n-ar mai avea vârstă,
Clipele ar fi mai lungi,
De-am mai fi cu-al nostru dascăl
Noi, elevii cei de-atunci!...
CAR FRUMOS, FĂRĂ DE BOI
de IONICA SAVA
Car frumos, fără de boi,
Odihnind pe cer la noi,
Car frumos, făr' de povară,
Domnul la El te urcară.
Te-a luat de pe bătătură,
Frânt de-atâta cărătură,
Şi te-a pus pe bolta 'naltă,
Onorându-te, de-odată!...
Iar pentru cât ai trudit,
Tot El mi te-a răsplătit-
Patru stele fermecate,
Ţi le-a pus în loc de roate,
Şi 'ncă trei cu meşteşug,
Pentru oişte, pentru jug!
Căci în loc de grea povară,
Ţi-a dat zestrea cea de fală,
Şi-acum, străluceşti în noapte,
Încărcat cu briliante!...
ODĂ PĂRINȚILOR MEI
de Ionica Sava
Ați fost înfometați și goi
Dar ați trăit ca doi eroi
Așa tăcuți și umiliți
Luptarăți fără să cârtiți.
Ați dus atâta sărăcie
Și câte lipsuri...nu se știe
Un pol pe zi de-l câștigați
Cu mare greu îl cheltuiați.
În sărăcie-ați înotat
Dar pe noi ne-ați ridicat
Așa din puținul vostru
Ne-ați înflorit traiul nostru.
Ca s-avem pâinea pe masă
N-ați purtat haină aleasă
Doar cămașă ruptă-n spate
Ca noi să fim ,, dați la carte,
LĂUTARE ZÂNGĂNICĂ
de IONICA SAVA
Lăutare Zângănică,
De copil cântai din scripcă,
Nu cântai ca orișicine,
Aveai tu ... un har anume!
Lăutare Constantin,
Iar de tine ne-amintim,
Cum cântai la hori și nunți
De schimbai viața la mulți!...
Și le făceai voie bună
Pentru-ntreaga săptămână!
Duminica ce venea
Iar i-aveai alăturea!
Ai fost staroste vestit
Că și azi ești pomenit!
Erai tocmit pe la nunți
La cele mai*nalte curți!
Cântai în acele vremi
Pe la Maluri și Călieni
Iar de la Călieni încoa*
Sat cu sat mi te știa...
Constantine, haina albă
Nu ți-a lipsit viața-ntreagă
Și-o-mbrăcai cu-atâta drag
Și-o purtai din sat în sat...
Mulți numele nu-ți știau
După ea te cunoșteau.
Erai de toți lăudat
Și de nuntași căutat.
Constantine, Constantine
Peste tot mă luai cu tine.
Voiai ca, pe mai târziu,
Toate-acestea să le știu!
Să le știu, să le țin minte,
Și să le scriu în cuvinte!
Și să fie, de se poate,
Adunate într-o carte!
Constantine-a ta lăută
Astăzi șade în cui mută...
Încercară mâini prea multe
S-o facă din nou să cânte!...
Ea, învățată cu tine,
Nu s-a dat pe mâini străine...
Ci, jelindu-te, te-așteaptă
Neclintită și-agățată...
DOINA
de Ionica Sava
Doină, doină, când te-aud
Mă-ntreb cine te-a făcut
De-a putut să pună-n tine
Jale multă și suspine.
Doină, a noastră cântare
Stoarsă din lacrimi amare
Și zisă la supărare
Ești omului alinare.
Doina mea, doină doinită
De la bătrâni auzită
Și spusă cu-atâta foc
De omul fără noroc.
Tu știi să-i fii mângâiere
Sufletului cu durere
Că doar el te-a născocit
Când necazul l-a lovit.
CĂTĂNIA DE-ALTĂDATĂ
de IONICA SAVA
De la plug cu două coarne,
Plecau feciorii catane.
Plecau, bieții..., osteniți,
Și de trudă vlăguiți.
Era singura lor dată,
Când plecau mai sus de vatră,
Sfioși, căutau îndemn,
Să pună picioru-n tren.
Și-și îmbrățișau părinții,
Rudele și cunoscuții.
’Și-luau cufărul de lemn,
Și se tot duceau la tren.
Iar părinții..., of, părinții!
Cum își mai strângeau recruții,
Și le da îmbărbătare,
Cum să stea sub ascultare!...
Că armata nu e mamă,
Să te scutească de armă!.
Și armata nu e tată,
De ți-e rău, să mi te creadă!.
Însă armata te-nvață,
Te formează pentru viață!
Armata-i o mare școală,
Te-nvață ce-i aia ”țară”!
EU IUBESC FATĂ SĂRACĂ
de IONICA SAVA
Eu iubesc fată săracă
Nu știu mamei de-o să-i placă....
Ea mă tot bate la cap
Cu fata unui bogat.
Eu i-am spus măicuții mele
Ți-aduc noră, ori avere?
Averea se duce-ndată
Eu rămân bătut de soartă...
I-am mai spus măicuții-așa:
De când lumea și lumea
Bogata-i cu nasu-n vânt
N-are miere la cuvânt.
Și e mereu învățată
Să-i intre carul pe poartă.
Și se vrea mereu avută
Chiar de e nepricepută.
Dar săraca, draga mea
Are numai ce-i pe ea!
Ea-i la apă, ea-n ocol
Ea-i la muncă pe ogor.
Dar pe drum, când e să plece
Rupe inima când trece!
Și se uită-n urma ei
Și bătrâni, și tinerei!
Săraca merge pe jos
Toată-i drag, toată-i frumos!
Capul de și-o ridica
Nu-ți iei ochii de la ea.
Bogata merge-n cocie
Cu cai albi și pălărie,
Cu mănuși și evantai
Dar pe ea un ban nu dai!
Geaba e îndestulată
Că de nimeni nu-i curtată!
REGRETE
de IONICA SAVA
Satule adună-ți fiii
Cum o făceai altădată...
Să pornească din nou hora
Că de-o vreme e uitată.
Cine oare s-o mai joace
Dac-ai tăi străbuni s-au dus
Iară cei care-au fost tineri
Astăzi bătrâni au ajuns.
Sat frumos de-odinioară
Cu clăci și cu șezători
Și cu ulițele pline
De fete și de feciori,
Ce știau a-și purta mândru
Straiele de sărbătoare
Și-și puneau la pălărie
Și-n cosiță câte-o floare.
Mai știau și rostul muncii
La strânsură, pe ogoare
Ei trăgeau de zor la coasă
Iar ele-aduceau mâncare.
Sâmbăta pe la chindie
Fetele-nălbeau la râu
Pânză nouă pentru ie
Și inișor pentru brâu.
Cămășuță ca să-și coase
La lumina lămpii-n cui,
Apoi în război să țeasă
Brâul pentru dumnealui.
Joi seara în șezătoare
Toate fetele lucrau
Iar feciorii de la ele
Ochii nu și-i mai luau.
Și-și alegeau fiecare
Dintre ei, câte-o mireasă
Le scoteau întâi la horă
Apoi le duceau acasă.
Unde-or fi acele vremuri
Care au creat poeme
Azi când ne-amintim de ele
Pică lacrima din gene.
Poate-odată și odată
Timpul le va așeza
Și va re-nvia deodată
Satule comoara ta !