Anticearcăn pentru soare

                                      Anticearcăn pentru soare
 
 

              Noaptea a invadat din nou orașul zgribulit de frigul întors intempestiv dintr-o iarnă care n-a avut curaj anul acesta să vină. Oricum, nimeni nu pare să fi observat nici de data asta. Toți ne-am resemnat, ne-am ascuns în spatele ferestrelor, am tras draperiile să nu vedem din întâmplare zbaterea convulsivă a soarelui care s-a  alungit spre linia frântă a orizontului, căzută și ea în dizgrație.

 

 

              Mă așez la măsuța de scris, pe care, in dezordine, stau cărți ce-și așteaptă cuminți rândul să fie citite, foi albe, inerte, stilouri, da, stilouri, deși mulți se-ntreabă cine mai scrie astăzi cu stiloul, când pixurile cu gel au invadat penarele, birourile, farduri și parfumuri frivole, cana în care mai lâncezește un rest de cafea rece,  pierdută în aburii unei dimineți risipite fără pudoare peste o lume cu simțurile amorțite. Iau stiloul agintiu, mi se pare atât de rece ... vreau să scriu, dar literele mele sunt răni sângerânde pe scoarța cangrenată a copacului,  mirosul e cerneală proaspăt așternută pe hârtie nu-mi mai alintă simțurile meschine.

              Întrebări haotice roiesc prin minte în căutarea unui răspuns care să le-ajute să-și tragă sufletul obosit. S-a simțit soarele măcar o dată prea obosit să răsară zilnic pe boltă, a simțit nevoia să întârzie, leneș, printre stele mărunte? A auzit soarele măcar o dată un cuvânt capabil să lumineze cerul asemeni razelor lui, i-a fost încredințată în secret vreo dorință? Au alergat nerăbdători îndrăgostiții  la întâlnire atunci când el strălucea mai intens, au tremurat de emoție, după ce soarele a scuturat pâcla nopții și a lăsat ziua să stăpânească lumea?

             Neliniștea mă cuprinde și mă ridic brusc, mă îndrept spre fereastră. Privesc în gol. Soarele și-a  ascuns fața de câteva zile, după ce la începutul primăverii s-a avântat copilăros și îndrăzneț spre pământ. Pare că s-a răzvrătit, nu-și mai găsește locul, e  pământiu, lumina lui a fost slăbită brusc de ridurile care s-au adâncit pe fruntea schimonosită a cerului. Frigul mușcă adânc din obrazul lumii, se-adâncește în rana de pe fața pământului însetat de senzațional. Îmi trece prin gând să iau fardurile și să dau alt contur realității. Aș începe cu  un anticearcăn aplicat  generos, în straturi sub ohii soarelui, apoi ar merge ”blush glow and beauty by sephora”…

autor Zina Dorina Pancu