Un nou vol 3 ” Vise Târzii” -antologie de poezie
18.02.2018 00:48
PREFAȚĂ
Prezenta antologie reunește o suită de portative poetice, fiecare autor viersuindu-și în timbru personal simțirea și trăirile. E o carte în care valoroși poeți, sau dintre cei care promit, par că au învățat să cânte la umbra cuvântului bine ales și bine susținut pe dinăuntru.
Vechi teme sunt revitalizte prin noi abordări literare, generând surprinzătoare și autentice emoții estetice. Prelucrate în fanteziste reluări, prin fulgurarea unor motive arhicunoscute, idei de mare forță devin adevărate comprimate de trăire și reflexie poetică.
Pe de altă parte, metafore, multe dintre ele șocante, realizează sprințare mutații semantice, lovind cititorul cu reale surprize, sau, dimpotrivă, anulându-le, prin reținerea în nucleul lor a unei importante rezerve de sensuri.
Unele poeme au sensuri avântate expresionist, universul sufletesc al eului liric pulverizându-se în cel astral, din neputința de-a mai încăpea în sinele său.
Fondul de idei și simțăminte se mișcăîn armonia de cadențe ale unor versuri de factură diferită, de la cel folcloric , până la cel postmodernist.
Limbajul poetic este recoltat din variate straturi ale limbii, și, în funcție de maniera în care este mânuit, este încărcat de expresivitate, sugestie sau ambiguitate , solicitând un cititor inițiat în receptarea unor fantezii lingvistice.
Profesor, Costina Sava
Regina nopții
Paul Aelenei
Eu te-am zărit lângă cărare,
Și ce frumoasă mai erai!
Părea că ești, așa, o floare,
Ce crește într-un colț de rai.
Tu fața îți scăldai zâmbind,
Tăcută, în bolta înstelată,
Iar lunii te-auzeam, șoptind,
Doar vorbe ce desfată.
Și dintre toate florile din șes,
Cuprins de mari emoții,
Eu doar pe tine te-am ales,
Fiindcă erai regina nopții.
Din gânduri mute poeme
Ștefania Burnea
În gânduri mute mi-am rostit cândva iubirea
Și ochii s-au aprins ca florile de maci,
De prea mult-aromă s-a-mbătat privirea
Iar pașii s-au rătăcit pe cărări stângaci.
Pe frunte vântul s-a oprit și el o clipă,
Să șteargă urmele plăcerilor în doi
Și gândul mi l-a plimbat pe-a sa aripă,
L-a dus în zarea-ntinsă știută de noi.
De multe șoapte și buzele au obosit
Și-au pus inimii tic-tacu-i să vorbească
Mâinile în mângâieri mereu s-au rătăcit,
Sărutul din palm-a vrut să ne unească.
Las gândurile să glăsuiască-n poeme,
Ele să fie-al iubirii mute tălmaci,
Din maci și din lacrimi răsar azi morfeme,
Cu ele cuvintelor dau putere de vraci.
Surâsul îngerilor
Viorel Birtu-Pîrâianu
cine știe unde plecăm
de ce plecăm
lăsând în urmă lacrima și dorul
suntem aici pentru a zidi iubire
apoi vom păși
sau poate vom zbura
păsări călătoare
căutând un cuib
în care să adunăm stropii de iubire
bob cu bob
la răsăritul zărilor în lacrima norilor
străbatem timpuri, gânduri, ape
opriri provizorii
în drumul către cer
închizând o ușă
o durere nestinsă
înnoptând firesc
în palma sufletului
o liniște oarbă
în cercul cuvântul
o bătaie ușoară de înger
în templul luminii
pășind pe câmpia
unde Dumnezeu își mângâie pruncii
Din zborul unui înger
Maria Richi Ștefănescu
Pe boabele de rouă desculță mă grăbesc
Iar în văzduhul liber, fluturi îmi dau roată,
Pe iarbă verde caut azi Raiul să-l găsesc
Când dau binețe zorii și salciei la poartă.
Când razele mângâie în dimineață floarea
Prin ochii cu-azurul prind lacrima din cer
Când zările albastre îi zugrăvesc culoarea
Un leagăn fac sub geana azurului stingher.
Când Universul vinde iar dorul prin mister,
Prin razele de-argint Luna zori îmi strecoară
Prin ochi de vultur ager, trec licărul din cer,
În zborul lin de îngeri o taină se coboară. *
Între oglinzi opace
Costel Avrămescu
Atât de banal dacă n-ar fi complicat,
Discredităm tragicul prin indiferență.
Sub pânza de apă a lumii, refractat,
Nevoile suferă acut de insuficiență.
Trăim înghesuiți între oglinzi opace,
În piramida dintre dorințe şi iluzii.
Suntem baza care, cast, se complace
Și dispersează speranțele-n confuzii.
Transplant de energie se strecoară
Alimentând relativitatea inerțială;
Pribegind adesea în care cu povară,
Ne zbatem în angoasa existențială.
Ne măsurăm sufletul cu palma;
Pleoapele măsoară intermitențele;
Umbra ne dezbracă de-a valma;
Ne consolăm cu circumstanțele...
Nerăbdător, timpul scârțâie țâțâna porții;
Ca gemenii-n nucă, stau anii-n secundă;
Viața țipă înăbușit sub calcaneul sorții;
Doar moartea rămâne certă și fecundă.
În aşteptarea altui tren
Luminița Valciuc
Mai lasă-mi ochii-ţi plânşi,
Să-i mai sărut o dată,
Pe umerii tăi strânşi
Ai pus tristeţea toată
Surâzi înlăcrimată,
Şi spui că-ţi va fi bine,
Te pierzi ca într-o şoaptă
Plângând încet în tine.
Aş vrea să nu te frângi,
Frumoasa mea în lacrimi,
De dor să nu te stingi
În ale mele patimi.
Mă simt străin în gară,
Aştept să iau alt tren,
Umblând din vara-n vară,
Sunt trubadur etern. *
Ce dor îmi e
Maria Turcu
Ce dor îmi e de ochii tăi ca noaptea,
Cu ceru’ -mpodobit cu lucitoare stele,
Ce dor îmi e de a iubirii tale şoaptă
Şi de ecoul ei în gândurile mele!.
Ce dor îmi e de vântul cald ce-adie
În pletele-ţi frumoase de-abanos,
Iar dragul tău ce mi-l trimiţi doar mie
L-ascund în suflet, doar zâmbind sfios!.
Ce dor îmi e de calda-ţi, albă palmă
Cu mângăierile-ţi pe suflet şi pe trup,
De braţele fierbinţi, ce sunt de foc liane!
Vulcan sunt când m-atingi şi-apoi erup!.
Ce dor îmi e de fiinţa-ţi de Luceafăr
Că-mi străluceşti pe-astă cale-a vieţii,
În braţe m-ocroteşti în fiecare seară
Şi îmi săruţi ochii în zorii dimineţii!.
Ce dor îmi este, dor de tot ce-mi eşti,
Ai răsărit Luceafăr plin de viaţăşi amor
Şi voi trăi numai iubindu-te pe tine!
Iar darul meu, sunt eu, cu suflet plin de dor!.
BOREALA ISPITĂ A MICSANDRELOR
Geta Stan Palade
I-am ademenit din arhipelag umbrele nopții, boreala ispită a micsandrelor, chiparoșii înfloriți balansând în apele sorții!
Tu, cel din urmă centaur îndrăgostit ai împins cerul dincolo de pământul făgăduinței însămânțând brazdele cu flori de colț.
O, dacă-ai ști misterul care ne înconjoară ți-aș aduce-n dar astrologia sărutului pe care ți-am împărtășit-o în memoria lutului!
O, dacă-ai ști, cât cântărește adevărul dintr-un grăunte de aur ți-aș da în vileag amintirea gondolierilor îndrăgostiți de Steaua Polară rămași într-un ostrov de lapte și miere de dinaintea erei noastre!... *
SĂ POATĂ CREŞTE IARBA PE GRUI
Geta Stan Palade
Doamne, an de an am așteptat întoarcerea berzelor
la noi acasă cu gândul la ziua de mâine!
Din dragoste pentru aproapele meu mi-am împărțit pâinea ce ne luminează de veacuri pe masă!
Fiecare din noi am întrezărit viitorul ca pe-o nouă izbândă, minunile fiind totuși posibile, chipul tău, Doamne,
în fiecare zi la Cina de taină l-am descifrat din parabole dându-mi frâu liber imaginației să poată crește iarba înrourată pe grui!...
Împodobităî n straiul de nuntă pe unde aleargă de dor doina noastră, trandafiri roșii în răzor să putem desluși lumina zilei de mâine la ceasul când vor cânta de ziuă cocoșii!... *
Sinele din Alter Ego
Ramona Muller
ca să poţi visa îţi trebuie o realitate
fluier cu degetele zvâcnind în zbor
albatros neputincios
dând ocol catedralelor rostuite în Duminica Mare
am convenit să port numele destinului de aer împletesc nervuri de gând
şi învăţ drumul sinelui în sens invers
de la alter ego la prigonitul CNP
de ce îmi judeci visele
când ai fost realitatea mea
din naivitatea tocită
de lacrimile îngerilor
rămâne salina unui strop de suflet
dar noi zaharisim interiorul cubic *
NU POT ATINGE CERUL
Carolina Baldea
Atât de-aproape e, de mine cerul,
Încât îi simt mirosul de senin,
Îşi scaldă în lumină limpezimea,
Şi valuri face-n sufletul prea plin!
Pot să-l ating cu mâna, dar mi-e teamă,
Că noaptea, stele vor cădea-n ţărână,
Le-aş pierde şi pe alea, ce cu greu,
Tu mi le-ai pus, fără s-o ştii, în mână!
Pe-ascuns privesc...nu ştii... că tu eşti cerul,
Şi ceru-l poţi atinge, doar în vis!
Mă doare crunt azurul ce-mi zâmbeşte,
Că-l am în faţa mea...dar nu-i de-atins!
Şi cum să te ating ...pe tine...cer,
Când ochii tăi deschişi, nu văd lumina...?
Pe când la-ai mei, deşi îi ţin închişi,
Tu, cerule... le arzi tăcut, retina!. *
Se scutură floarea de tei
Ludmila Vârlan Turcu
Se scutură floarea de tei
Pe urmele pașilor mei.
Tot cade în mii de suspine
Ofrandă puterii divine.
Ce scurtă e clipa-n splendoare!
„A fost”, „a trecut” și-apoi moare.
Închisă-n frânturi de-amintire
Asteaptă o nouă pornire.
Așa ne-ncetat se rotește,
Frumosul în timp se topește.
Amară durerea rămâne
Părtașă cu ziua de mâine.
Purtată de vânturi, tăcută,
În ploi de tristețe cernută
Pe urmele pașilor mei
Se scutură floarea de tei.
ULTIMUL TREN...
Liliana Andrei
Și azi te-aștept în gara noastră mică,
Peronul lung și gol azi parcă doare,
Mă sting în amintiri demult trecute,
Și tot ce este vis în mine moare.
Doar vuietul se mai aude azi tăcut,
Un șuierat venit din vremi apuse.
Eu stau și-aștept un tren ce s-a pierdut,
În noaptea gândurilor fără vise.
Privesc pe șina care duce nicăieri,
Pierdută-n timp nu văd decât speranța,
Un tren oprește dar nimeni nu coboară,
S-a așternut azi și mai mult distanța!
Mi-e dor și îmi lipsești...trenul pornește,
O apăsare mută mă cuprinde,
O mână se ridică sfioasă, flutură o batistă,
Oare ești tu? Speranța sfioasă din mine se desprinde!. *
ACUMULARE
Costache Năstase
Trăit-am zile de mătase
Tivite numai cu iubire
Cu traiectorii luminoase
Tangente la nemărginire.
A fost o ardere în doi
Un anotimp al răzvrătirii
Când ne-am oferit chiar pe noi
Ofrandă zeului iubirii.
Când tot ce ne înconjura
Avea o strălucire -anume
Când doar iubirea ne ghida
Invidiați şi admiraţi de lume.
Acum mai liniştiţi, mai calmi,
Privind în urmă nici nu credem
C-am străbătut acele culmi,
C-am atins focul şi mai suntem.
Acumularea de sublim
Văzută pe a noastră faţă
Ne-ajunge ca să cheltuim
Din ea pentru întreaga viaţă. *
SCUTUL DRAGOSTEI
Marilena Perijoc
În lumea simplă care-a fost odată
Când casa mirosea a var și lut,
Erau săraci cu-o inimă bogată,
Făceau din dragoste un măreț scut.
La masa mică fără de bucate
Tot neamul zilnic mereu încăpea,
Munceau cu greu pentru-a avea de toate
Până ce haina-n coate se rupea.
Cu palma aspră măsurând pământul
An după an sperau la trai mai bun.
Și erau veri când alții le lua totul
În dări, plecându-și fruntea se supun...
Nu aveau școli dar viața-i învățase
Că munca le era tovarăș bun.
Ș-aveau doar armonie-n a lor case
Și rădăcini dintr-un falnic gorun. *
ZIUA LUPILOR
Ileana Cornelia- Neaga
Într-o zi Bătul-ar Crucea, Diavolu”, un lup ciopli Dar puteri n-avu Spurcatu”, pentru al însufleți. Dumnezeu cu mila-i sfântă, lupului dete suflare, Și vreo câțiva câini lătrară, când așchiile-nviară!
Prieteni buni, câinii și lupii dar negri în cerul gurii Pe Satana-l încolțiră tocmai în huda Măgurii.
Și-n ziua de Bobotează, când bălțile sunt sfințite Dracii nu se pot ascunde de gurile hămesite.
Lupilor să le ții ziua*, de n-ai mult de pătimit
Că bestiile fără suflet stau nopțile la pândit.
Dar noroc că sunt Filipii, cei de Toamnăși de Iarnă Ne-apără de urgia animalelor de pradă.
Pe cap, zău, nu ne spălăm și nu dăm cu împrumut, Ca să le încleștăm gura, lipim cuptoru” cu lut.
Și cu apă clocotitășurluim* podelele,
Un topor legăm de horn, s-aibă teamă haitele.
Ziua lupilor – 13 noiembrie -șurluim –spălăm
AMURG
Gabriela Iuliana-Ganea
Să-mi vindeci inima, femeie
Să mă cuprinzi la brațul tău
Și privirea ta să-mi deie
Un foc, să ardă tot ce-i rău.
Să-mi iei durerea-n palma ta
Să o alini, și să mai stai
Un cântec dulce a-mi cânta
Și-o sărutare să îmi dai.
Să nu te pierzi printre cuvinte,
Să nu mă părăsești vreodat'
Să fim noi doi și-n morminte,
Un suflet lângă celălalt!
Tu ești sclipirea vieții mele,
Cununa vieții pământești;
Un chip de înger printre stele,
Lumina soarelui tu ești!
Femeie dragă, scump odor
Tu ești har trimis de sus
Sărută-mă ș-apoi să mor,
Ca să privesc un alt apus!. *
MĂ DUSEI PE VALEA MORII…
Rodica Constantinescu
Mă dusei pe valea morii
Să găsesc în pragul serii,
Loc de-alint şi de iubit
Să sting dorul nerostit.
Tot umblai ca o nebună
Să aflu un loc sub lună,
Cuib de-alun săîmpletesc
Ibovnicul să-l primesc,
Dar la mijloc de cărare
Mă-ntâlnii cu-o arătare
Ce îmi tulbură dorinţa
Şi aflai ce-i suferinţa.
Însă luna-n zborul ei
M-a văzut stând după tei,
Cu-a ei rază-nestemată,
Lumină vâlceaua toată
Şi-alungă neagra osândă
Punând stelele la pândă,
Cu-aşa paznici la hotar
Ne-am iubit fără habar. *
Altfel
Magda Maria-Iosub
Cred unii că iubirea
E fără de-nțeles:
Eu cred că este suflet,
Ce-i plin de dor și vers.
Cred unii că iubirea
Se vinde pe bani buni:
Eu cred că n-are preț
Și că-i dar Divin.
Cred unii că iubirea
E trupul ori cuvântul:
Eu cred că este Duhul,
Ce vine dinăuntru! *
Așteptare
Mariana Nelly Pascalin
Marea din sufletul meu,
Zbuciumată și neagră,
mi-a inundat grădina din priviri,
iar florile, florile ochilor mei,
s-au înecat și au murit.
Fluturii au zburat
și ascunși de neguri
caută bobul de lumină.
Cristale de sare vor înflori
și-mi vor recompune grădina.
Vor mai avea oare timp?. *
Nu te găsesc nicăieri
Angela Mihai
Pe malul mării vreau să-ți scriu,
Să îmi așez tot gândul pe-o hârtie,
Dar tulbur totu-mi-e și-mi e pustiu,
Căci sufletul de tine nu mai știe.
I-am întrebat adâncul unde eşti,
Dar n-a știut de tine să îmi spună;
Cătatu-te-am printre-ale ei povești,
Dar nu primit-am nici o veste bună.
Și cu privirea-mi valul i-am întors
Să mi te cate-n urma lui cea udă,
De te-o găsi, rugatu-l-am frumos
Să mi te poarte-n suflet pe o undă.
Lăsat-am sub desculț și mângâieri
Adânci și triste îngropate sub nisip,
De n-ai fi existat nicicând și nicaieri
Să-ți faci, iubite, pentru mine chip.
Am mângâiat obrazul rece-al mării
Să-i las în zbuciumu-i cătarea mea,
Ca să mi-o-ngroape sub adâncul zării,
Acolo de-ai să fii, să dau de urma ta.
Pierdut de vrei iubite să-mi rămâi,
Voi rătăci prin nopți să uiți de mine;
Ai fi putut să-mi fii păcatul cel dintâi,
Dar nu ai vrut și m-ai desprins de tine.
Din stropii ce țâșnesc din valul mării,
Buchet de lacrimi calde-o să-mi adun,
Să plâng pe urma ta și în lăsatul serii
Când dorul tău m-o arde, să-l fac scrum. *
DE-AI ŞTI TU, BADE!
Gianina Nicoleta –Bîrlădeanu
Mi-aş ține dorul bade-n palmă,
Plămadă-n flori de primăvară
În poala verdelui, sub nor,
Să-l soarbă cerbii la izvor!
Şi zău, aş țese-n fir de iarbă
Pe-a inimii altar degrabă
Portretul tău, sub doină caldă
Că-n suflet bade, nu ți-s dragă!
Pitit demult sub cingătoare
Mi-e busuioc de ursitoare,
Mă leg cu dorul pe cărare,
Tu, bade, nu mă vezi în cale!
Las' ochii în ascuns să plângă
Şi-n ie îmbrac dorul nătângă,
Închin cu cerbii jos izvorul…
(De-ai şti ce-nseamnă bade dorul..!)
AM AȘTEPTAT
Ioana Conduraru
Am așteptat pe căi de dor
O șoaptă înflorită-n zămbet.
Tu, erai veșnic călător,
Eu, visuri împleteam pe umblet.
Nedee, pe un vers sublim
Culcam a gândului refren.
Doream doar ție să închin
Iubirea versului suprem!
Muza zorilor de jad
Dăruiam pe crin gingaș,
Dorințele ce-n suflet ard
Pe brațul îndrăzneț, poznaș.
Am așteptat ziua ce vine,
Mărgăritar pe suflet drag.
Mai dă-mi iubirile senine,
Amorul înflorit în prag! *
TU EȘTI
Ioana Conduraru
Tu ești un vers,
eu sunt o stea
pe cerul luminat de aștri!
În nopți zâmbește dragostea
când mă alinți cu ochi albaștri!
Tu, poezie scrisă-n stihuri
pe-al vieții mele pergament!
Eu, un sensibil zbor de fluturi
ce-ți dăruiește înspre zori,
iubire-atâtor infinituri
și mirul adunat din flori!
Tu esti, eu sunt, două viori
tânguind a fericire,
gustăm pomada din ninsori
și ne îmbracă trandafirii,
în roba florilor din sori,
un curcubeu al nemuririi! *
COPILĂRIE
Marian Bamboi
Trăim o vreme minunată,
Sunt anii inocenței noastre
Ce-n viață nu-s decât o dată
Ca niște flori crescute-n glastre.
Nu vrem nici bani nici bogăție
Ci doar să alergăm pe-afară,
Și să jucăm cu bucurie
De dimineață până-n seară
Ba „Rațele și vânătorii”,
Ba „9 pietre”, „Lapte acru”,
Să ne-adunăm în fața scării
Să facem și-o piesă de teatru,
Să mai sărim frumos șotronul,
Păpușile să le-mbrăcăm la modă,
Să dăm deoparte telefonul,
Să fie joaca mai comodă.
Mai vrem să ne stropim cu apă
În zilele fierbinți de vară
Și cu o spadă și o capă
Să fim noi muschetari la țară.
Ni-i dragă școala și colegii,
La mate rezolvăm probleme,
Dar după fracții și solfegii
Vrem... mai puține teme.
Nu suntem leneși, chiulangii,
Ci vrem să știm tot ce se știe.
Suntem... ÎNCĂ suntem copii
Și vrem s-avem copilărie.
Când voi, cei mari, vă amintiți
Cu nostalgie-a voastre vremuri
De ce nu vreți să vă gândiți
Că valul se va sparge-n țărmuri,
Că va veni și ziua-n care
Maturi cu toții o să fim
Cu griji, probleme fiecare.
Și-atunci, când mai copilărim?. *
Prezentul acesta
Daniela Dumitrescu
Prezentul acesta, zic eu
Că m-a trăit şi ieri,
M-a amăgit cu fapte false
Şi reci mângâieri,
Când a săpat în mine
Mai rău ca într-o stâncă,
Cum sapă apa iute
Rana cea mai adâncă.
A scrijelit cu dalta
Minute şi secunde,
Tortura cea mai lungă
Exact acolo unde
Coșmarul cel mai negru
Se întronează rege:
În pieptul meu rănit
Ce nu poate alege.
Prezentul acesta, zic,
Mă va trăi şi mâine,
Mă va servi la prânz
Cu apă şi cu pâine.
Voi aștepta la rând
Cu sufletul mai gol,
Uitând acest prezent,
Dorind şi un alt rol. *
Ploaia arămie
Sânziana Emanoil
Cu tine toamna este mai frumoasă...
Şi ploaia ce îmi bate în geam imi lasă
Pe trupul meu sărutul buzelor în ploi
Şi frunzele îmi sorb cafeaua de pe masă
Aroma de vanilie în calzi fiori m-apasă
Gustând din ale mele pufoase buze moi.
Azi toamna mă învie în caldă elegie
Să-mi fie aroma vie ce mă trezește-n zori…
Nu-mi lua ultima lacrimă
Păcatul tău să-mi fie
Din ploaia arămie al dorului poem…
Zâmbetu-i o zi de vară ...
Lidia Stoia
Ca un clocot de lumină
din 'năuntru în afară,
murmurînd lin din izvoare dulce viers
de violină,
zâmbetu-i o zi de vară,
de pe-un cer de puritate, soare, pe-o frunte senină.
Frumusețea lumii toată
mugurind proaspătă-n rouă,
în el şade-alunecată-n dans de lebădă mirată
când ne-mpărtăşeşte nouă fericiri,
dezmierduri fine, bucurie-n ochi,
curată .
Delicat, însă puternic,
din adâncul din străfund
aducând tumultul firii,
cu el pot ca să desferec uşi trântite-n munți de gând,
ca o candel-a iubirii,
blândă veghe-n întuneric.
El așază flori în suflet,
mângâieri dumnezeieşti
risipind mărgăritare-n linişti presărate-n cuget. ...Cum, Doamne, să nu-i zămbeşti zâmbetului?! Te citeşte şi-l citeşti, fără nici un fel de preget !
Şi, până te dumireşti al său farmec, de-unde vine, un ecou cald, fără sunet, s-a lipit, deja, de tine și te-nmoaie-ncet, încet, te roşeşti, te fâstâceşti ... poți, chiar, să tendrăgosteşti!. *
Iubire cu mantie de zeu
Ana Munteanu-Drăghici
Adormisem pe ,,patul de frunze"...
Dorul de zbor m-a trezit,
De cântecul toamnei stârnit-
Culori presărându-mi pe buze...
Prin suflet murmurau simfonii
Albastre ca visele mele!
Prin flăcări de frunze-poeme
Luminau speranța că vii...
Spun Bună dimineața, dimineții,
Înrourată întâmpinare solitară!
Din clipa trecerii singurătății
Prin roua umbrelor stelare...
M-ai trezit, adiere de frunze,
Zbor al oglindirii de curcubeu!
Trimis pe albastre aripi de muze,
Poem al iubirii, în mantie de zeu! *
Mereu început
Ligia Ana -Grindeanu
Oceane de lumină ne despart
Caravanele timpului
Construiesc romburi
Pe cerul inimii
La poarta sărutului
Te opreşti să admiri infinitul
Coloana de vis-
Mereu început,
Niciodată sfârşit.
De n-ai fi fost
Corina Mihaela-Soare
De n-ai fi fost să fii la mine-n gând
Nici toamna n-ar trece fără zâmbet,
Nici ploi ce îmi încurcă pasul lent
Și mintea mea s-ar fi oprit din umblet.
De n-ai fi fost să fii la mine-n gând
Căldura n-aș simți-o fără tine
Și gir eu toamnei tare-aș vrea să-i dau
Dar anotimpul nu-mi mai aparține.
E împărțit în zile și în nopți
Și ore micșorate de iubire,
De n-ai fi fost să fii la mine-n gând
Aș fi fugit fără să-ți dau de știre.
Mă agățam de timp și de cuvinte
Cu toamna în îmbrățișări bizare,
Din gândurile mele n-ai plecat
Știind că numai ea ți-a dat crezare.
*
Viaţa de boem
Nicuță Ioan -Lungu
Aprinde-n mine viaţa de boem
Să ardem ca şi stelele din cer,
Şi când voi scrie ultimul poem,
Vom rătăci în lumea de mister.
Pierduţi prin al plăcerilor altar,
Să umplem cupele cu roşu vin,
Şi vom sorbi, în cânt de lăutar,
Parfumul nopţii de amor divin.
Ascult numai suspinele de dor
Ca un păgân, în amintiri purtat,
Şi prin sărut, cu gândul visător,
Vom regăsi cărarea spre păcat.
Va curge timpul nostru efemer
Când birja ne va legăna în zori,
Şi glasul răguşit, "aici mon cher"
Ne va lăsa la poarta ta cu flori.
Aprinde-n mine viaţa de boem
Cu farmecul din nopţile de vis,
Şi când voi scrie ultimul poem
Ne întâlnim din nou în Paradis! *
Uneori
Elena Buldum
Uneori, te miros ca pe-un crin,
Un amestec de alb și iubire,
Te-‘nfășor cu semnul divin,
O firească și cruntă-amăgire.
Între zare seninu’-i albastru;
O vreme îmi țin ochii ‘nchiși,
Contopiți cu raze de astru
Ne prindem de inimi promiși.
Ce mult aș vrea să te vindec,
Să-ți curgă prin vene iertarea,
Cu sonorul și unda de cântec
O să-și facă vreun loc și uitarea!. *