O SINGURĂ PERECHE DE ARIPI- DE AUREL ROMAN
Operele Elenei Buldum oglindite în ”Pașii sufletului meu” și ”Legile firii”, transpun în haina metaforică propriile idealuri ale poetei. Poezia cu multă filozofie în ea se raportează la creații de excepție cu porniri instinctive, care se lasă animate spre înălțare spirituală și absolut care nu e la îndemâna oricui, ele fiind specifice unui suflet aleS.
Această situație de surpindere a esențelor a universului și de pătrundere în noi dimensiuni ale spiritualității este captată de Elena Buldum într-un limbaj poetic aluziv și fluid, transpus simbolic în metafora luminii.
Limbajul poetic construit prin metafore revaalatorii, surprind prin modificări semantice ce contribuie la lărgirea sferei estetice.
Metafore sugestive: lumina, vântul, destinul, susurul apei, zborul fluturilor, melancolia, tristețea, interiorul umbrei, noaptea cu misterele ei, pasărea, copacul creionează noi dimensiuni în mintea cititorului
Utilitatea lecturii acestor două versuri din două cărți se poate explica doar printr-o metaforă imaginată de Mircea Cărtărescu: ” Cărțile sunt asemenea unor fluturi”. De obicei stau aripile lipite așa cum se odihnesc fluturii pe câte o frunză, când își desfășoara trompa filiformă ca să soarbă apa dintr-un bob de rouă. Când deschizi o carte ea zboară și tu odată cu ea, ca și când ai călări pe gâtul unei pene fine fine a unui fluture uriaș. Dar cartea nu are o singură pereche de aripi, ci sute, ca un semn, ca semn ca ea te poate duce nu doar din floare în floare în această lume glorioasă, ci în sute de lumi locuite. Unele din ele seamănă cu cea în care locuim, altele sunt populate de ființe care ni se arată doar în vise( ”am închis citatul”).
Simțămintele duc la neînțelegeri și mai mari Lucian Blaga” Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, uneori sau la amiguități care așteaptă răscrucile pentru a fi mai ușor deslușite!.
In poezia”DE ACUM”... din vol. ”Legile firii” care e sublimă, găsim o interogare nedumerită de o savoare cu totul aparte, în care întrebările își așteaptă răspunsul care nu mai vine, ajungând ca și speranța să pălească...” Și atâta amar de vreme. Amândoi nu ne-am vorbit. Inima de-asculți de teme. Că și ochii au orbit”?.
Autoarea e cuprinsă unoeri de-o melancolie care parcă vine din altă lume ” Regăsești amintiri și din fragedă pruncie”...”Lumea pură a inocenței”... un remember plin de flori dătătoare de bine. În majoritatea poeziilor autoarea participă cu întreaga sa ființă.
Trăirile sufletești ale autoarei, sunt trainice dintr-o lume proprie, în care cu greu poți să pătrunzi, întrucât specificitatea persoanei e proprie( dându-i o valoare mult mai mare).
Poeziile sale devin expresia unui univers absolut a cărui chintinsență Elena Buldum și-o asumă și-o transfigurează în tot universul poetic.
AUREL ROMAN
Jurnalist, Blaj-Alba