Ninge, ninge și iar ninge...Mesaje de Crăciun.

23.12.2017 17:30

Imagine similară

 

Ninge

 Cad din cer fulgi de zăpadă,

 Vântul lin, timid i-atinge,

 Dar nu contenesc să cadă,

 Ninge, ninge și iar ninge…

 

 Luna strălucește-n nor,

 Rotunjită ca o minge,

 Neaua cade-ncetișor,

 Ninge, ninge și iar ninge…

 

 Un copil, vrând a mă atinge,

 A venit la mine-n stradă,

 Ninge, ninge și iar ninge,

 Eu sunt omul de zăpadă.

 

Versul este cel care ne descătușează sufletele și ne dă libertatea de a călători spre infinit. El ne face gândim liber, să ne simțim liberi, să fim exact ceea ce dorim să fim cu adevărat. La mulți ani, tuturor iubitorilor de poezie !

Crăciun fericit!

Paul Aelenei

 

 

 

 

 

Imagine similară

Sărbători Fericite !

        ( cu drag, tuturor prietenilor şi familiei )

 

Din cele nouă ceruri sfinte alunecă lin spre pâmânt 

clinchet de clopoței si sunet de trompetă, îngerii, nouă, vestind,

printre fulgii dănțuind, revărsați în piruete-n miliarde de steluțe,

feerie aducând peste suflete de oameni, peste inimi, peste gând, 

din ceruri binecuvântate, în lume, binecuvântând, dintre semeni-aşteptând, 

neuitând, cerul, pe niciunul,

bucurându-ne în inimi de steaua care-a răsărit curând si... de moş bun si bătrân 

venind de peste veacuri, cu bradul viguros şi verde, beteală roşie şi lumânări aprinse,

fiindcă, încet-încet, în calendare, după datine deprinse, e timpul să vină Crăciunul...

E sărbătoarea sufletelor noastre cu noaptea plină de magie,

cu îngerii cântând colinde o-ntreagă lume nutrind speranțe,

dorințe împlinindu-se într-o voioşie mare, pe toți fericindu-ne, cu fulgii, si aerul

veselindu-se, ziua de Crăciun, însemnând iubire, dăruire si noblețe, inima umplându-ne.

Sub cea mai lucitoare stea, călăuzindu-ne credința, cinstim naşterea în lume

a pruncului dumnezeiesc, întărind nădejdi, cu-nțelepciune împărțind dreptatea 

să fie bine în lume, cât şi-n conştiințe si-n suflet omenesc ! Această sărbătoare, 

e a tuturor ! Ca un divin miracol, i-un praznic al iubirii sfinte, a unei promisiuni ținute,

o sărbătoare-a bunătății încărcată-n bunătăți... cozonaci, turte dulci si prajitură,

mere, covrigi si colaci, nuci si gutui, si caltaboşi şi cârnați, grămădiți lângă friptură,

străchini umplute cu sarmale, mirosind în zece sate,

si poate că şi mai departe, izul de pâine, coaptă-n vatră,

adunând oaspeții-aşteptați cu vin fiert cu scorțișoară

si zâmbete îmbietoare în obrajii-mbujorați, aducându-ne aminte că toti, dar absolut

toți, suntem la fel, si că, copil, sunt eu, si tu, si fiecare... chiar si ceva mai bătrânel,

dar care-n noaptea de Ajun, l-aşteaptă pe Moş Crăciun... dintre semeni, cerul 

neuitandu-l pe niciunul, si bogatul si săracul simțind în suflete ca unul, pregătindu-i

o urare sfințeniei iubirii care cheamă, din cer, pe pământ, Crăciunul 

şi nouă, o-ncurajare spre-a avea suflet frumos... luându-se iubire cât de mult

încape şi-amestecată cu pulbere din fiece steluță, alături de multă bunătate si iertare 

de păcate, şi, peste ele, profundă si adâncă mulțumire

şi-un univers întreg de respect si prețuire, în gânduri bune si cinstite,

sub semnul stelei răsărite, valorile-nțelepte să ne-ntărească în credință, în pragul 

nopții de vestire având în noi recunoştință, cu tot natul credincios, să fi în lume 

bucuros că s-a născut Isus Hristos,  să fim buni, s-avem iubire, si... zile neasemuite,

                                                                                                             

Sărbători Fericite !

STOIA LIDIA

 

 

 

Spiritul sărbătorilor de iarnă să pătrundă  în casa sufletului vostru şi a celor dragi,  lumina, iubirea, iertarea, generozitatea să vă călăuzească mereu.Viaţa este un dar, deci celor binecuvântaţi cu arta scrisului le doresc har şi inspiraţie divină, menirea lor este nobilă, prin cuvânt înfrumuseţează o lume uneori bolnavă şi urâtă.

Sfântul Crăciun să vă dăruiască sănătate, bucurii, împliniri şi prieteni adevăraţi!

 

 

Crăciun fericit!

Cu drag, Constantinescu RodicaImagini pentru imagini cu Iisus

 

 

 

 

  ,,Sărbătorile de iarnă, să vă aducă multă iubire, fericire şi prosperitate, iar sufletul să vă renască în fiecare zi cu bucuria vieții. Bucurați-vă de sărbătoare, de lumină și căldură, dăruind din inimă dragoste și fericire. Sănătate, spor în toate, anul care iată-l vine să vă aducă numai bine. Să vă fie casa, casă, să aveți belșug la masă. Moş Crăciun cu sacul plin, drumu-n viaţă cât mai lin. Mult noroc! La mulți ani!’’

                                                                  Cu multă dragoste Maria Richi Ștefănescu.


Imagini pentru imagini cu Iisus