Nihil Sine Deo- Tiberiu Foris

Prof. univ. dr. ec. ing. Tiberiu Foris este director al Departamentului de Management şi Informatică Economică al Universității Transilvania din Brașov, absolvent al Facultăţii de Mecanică, specializarea Autovehicule Rutiere şi al Facultății de Știinţe Economice, specializarea Marketing din cadrul aceleiași universități, doctor în economie al ASE Bucureşti. Director general al Școlii de Formare Managerialã în Turism şi al patronatelor din industrie din regiunea Centru UGIR-1903, consultant în afaceri și manager de proiecte strategice pentru formare profesionalã continuă și antreprenoriat.

A publicat peste 170 de articole ştiinţifice și 32 de cărţi de specialitate în economie și management. Specializări internaţionale la universităţi din Germania, Belgia, Olanda, Marea Britanie, Franţa, Letonia, Grecia, Turcia, Portugalia, Ecuador. Membru în comisii de doctorat la universităţi din Braşov, Bucureşti, Iaşi, Chişinău.

Cu prilejul Zilei Naționale din anul 2016 a publicat prima carte de poezie-pamflet cu titlul Zâmbete Triste, urmată în anul 2017 de volumul de poezie Anotimpuri, volumul de poezie-pamflet Timpul Probabil în anul 2018 iar în 2019 a apărut cel de-al patrulea volum de poezie-pamflet, Timpuri Noi.

 

 

 

   1 Decembrie

          Nihil Sine Deo

 

Pentru acei ce suntem frați,

Copii ai Munților Carpați,

Urmași de daci și de romani,

Un cald, din suflet, La mulți ani!

 

Ne bucurăm de Ziua Mare

Când țara s-a-ntregit sub Soare,

Când bine s-a croit din rău,

Nimic fără de Dumnezeu!

 

Și de atunci avem să fie

O dodoloață Românie,

Iar bunii ne-au lăsat solie

De demnitate și mândrie!

 

Țară Sfântă...

 

Țara Sfântă-i prea furată de golanii guvernanți,

Pleavă ieftină vândută pe pițule și talanți,

Golănași de dosul gării, repetenți fără de școală,

Cu tupeu, fără de minte și cu minus la morală.

 

Astăzi ne închid în case repetând mereu refrenul,

Sfătuiți de specialiștii ce au clase doar cât trenul,

Cum că tot ce românește e produs azi cu sudoare

De-i vândut de robi în târguri, românește, ne omoară.

 

Și de vrem a duce traiul și de vrem a rezista,

Doar din mega-prăvălie mai putem a cumpăra,

Căci tot ce românul face, tot ce drege ori gândește,

E menit ca în infecții să dispară românește.

 

În biserici umblă dracii cu coroane virusate

Și pe veci le vor închise cu peceți și trei lăcate,

Căci credința românescă este astăzi infectată,

Iar cultura milenară, virusată, e-ncuiată.

 

În spitalele puține, toate de infecții pline,

Oamenii se sting de-a valma și cu șansele puține

Iar în pandemia cruntă, tupeiștii Lui de soi,

Slugi obraznice dau vina și ne ceartă tot pe noi!

 

Școala-i toată infectată, facem cursuri la distanță,

Dascălii în pijamale cursuri țin plini de prestanță

Și de templul drag științei, plin de viruși, azi e gol,

Școala mâine se va face sub cupola unui Mall.

 

Și cum clasa nu e bună să ne educăm copiii,

Doar alegeri vor să facă cei ce ne conduc, dilii,

Un îndemn îmi vine-n minte și îmi vine greu să tac:

Dacă vor să le dau votul, le voi da cu el în cap!

 

Deșteptarea!

 

Azi prostia, nesimțirea, impostura și tupeul

Ne conduc în țara care învățată e cu greul

Și, cu capete plecate, plângem toți, dar plini de vină,

De-am lăsat să ne supună slugile cu mandolină.

 

Azi prostia tot ucide, ca o molimă ciudată,

Ce cuprins-a între gheare țara plânsă și furată

Și ciudații fără minte azi vibrează la ison,

Iar cuvântul ce-i parolă e tâmpitul “Ghinion”.

 

Impostura azi ucide când ajunge a conduce

Și la tragedii în masă azi prostia grav ne duce

Cu minciuna și hoția practicate-n prag de seară

Și, a nu stiu câta oară, oameni “au trebit să moară!”

 

Cu tupeu de neamuri-proaste s-au urcat în cap la noi

Cu bocanci de slugi ajunse, plini de jeg și de noroi,

Dar ajunge, este ceasul pentru noi să ne trezim,

Căci de nu, în felul ăsta, umiliți cu toți pierim!.

 

Timpuri Noi

 

Sunt vremuri de năpastă în lumea tot mai tristă,

cu ochii plânși în lacrimi, mirată că există,

de griji și de necazuri de plâng și mă-ncovoi,

aștept să treacă vrajba, să vină timpuri noi.

 

Sunt vremuri de ocară din zori și până seara,

câd iarna nu mai pleacă să vină primăvara,

iar nori de plumb se varsă în valuri de noroi

și-aștept să treacă frigul, să vină timpuri noi.

 

Sunt vremuri învelite în nouri de minciună,

când timpul fuge-n neguri în goana lui nebună,

iar suflete rănite se-adună într-un roi

și-aștept să treacă răul, să vină timpuri noi.

 

Sunt vremuri chinuite în boală și-n prostie,

Biserica se-nchide deși credința-i vie,

și cruce când ne facem, plângând ascunși în noi,

prin rugă aștepta-vom să vină timpuri noi.

 

Sunt vremuri înnegrite de ignoranți și proști

ce ne închid în case, ca robi supuși de oști,

se-nchide și cultura, închiși suntem în noi,

și-aștept să ne deschidem, să vină timpuri noi.

 

Sunt vremuri azi ciudate și mințile sunt rase,

armata ne păzește de noi să stăm în case

și-aștept să se deștepte, căci oastea suntem noi,

și frați să ne păzească, să vină timpuri noi.

 

Sunt vremile nedemne, de alogeni conduși,

de prostovani cu sfoara din alte părți ce-s duși

și-n ceasul cel dim urmă ieși-vom din noroi

cu mintea cea din urmă, visând la timpuri noi.

 

Sunt vremile rotite, cum au mai fost să fie,

ca tot ce-a fost pe timpuri și cum vor fi să vie,

când binele azi se luptă cu răul pe din doi,

ca timpuri noi să vină, azi doar depind de Noi!

 

Zero

 

Un zero veșnic e-un ratat

chiar la putere de-i urcat

și nu-i capabil de vreun rol,

căci înăuntrul său e gol.

 

Și nu-i de glumă, te întreabă,

cu el de poți să faci vreo treabă,

iar lângă el te paște frica:

orice-nmulțești, îți dă nimica!

 

Conduși de nuli și nulitate,

votând zerouri colorate,

asta ți-e soarta, n-ai ce-i cere,

când nulitatea-i la putere!

 

Astăzi vremile sunt grele...

 

Astăzi vremile sunt grele, timpul e fără răbdare,

totul parcă fuge-n zare și ne doare tot mai tare

și de-i soarta tot mai cruntă și de este tot mai greu,

singura speranță-n lume mai rămâne-n Dumnezeu.

 

Pupători de mâini străine și de clanțe pe la uși

cumpără de zor bombițe să ne apere de ruși

și în timp, bunicii noștri în mizerie se duc,

căci din munca de-o viață fură tot cei ce-i conduc.

 

Tot ce-n țară-i avuție, de milenii apărată,

este azi de cei din frunte, ori vândută, ori furată,

vânzători de neam și țară, toți cu balele în bot,

cocoțați în cârca noastră printr-un blat, de-i zic ei vot.

 

Și, ce pot eu astăzi face cu o botniță pe gură

și cu ochii plânși în lacrimi de obidă și de ură,

să-mi ascult din Imnul Țării un îndemn prea-înțelept

și să mă îndrept de spate, să mă lupt, să mă deștept!

 

Dă-ne, Doamne...

 

Azi cohortele de viruși ne atacă, vai de noi

și Planeta greu se luptă, toată e în plin război,

omenirea stă pasivă și privește cum murim

și nu știm dacă mai suntem, nu mai știm cum să mai fim.

 

Totul azi e-n bariere, totul stă în amorțire,

totul astăzi se măsoară doar în bani, nu în simțire

și acei pe care-i pus-am să conducă, pui de hoți,

stau ascunși cu minți pierdute, cu priviri de idioți.

 

Moșii astăzi pleacă-n ceruri duși de ceea ce nu știm

și noi triști stăm toți în case și uităm să mai zâmbim,

căci îl costă pe acela, pe jupânul de flașnetă

care astăzi stăpânește peste trista mea Planetă.

 

Când în vremuri de restriște stăpânește neștiința

și tot ce-mi rămâne-n suflet este țara și credința,

Doamne, dă-ne ceva minte, dă-ne minte, nu vrem multă,

dar ne-o dă pe ceea dreaptă, dă-ne-o dar pe cea din urmă!

 

Rugă

 

E lumea azi ciudată și parcă e nebună,

iar limite nu are spre Soare și spre Lună,

aleargă tot mai iute spre tot și spre nimic

și tot ce era mare devine slab și mic.

 

E totul de vânzare și poartă etichete,

de la un colț de pâine, la bombe și rachete,

doar sufletul se vinde mai ieftin zi de zi

la bursa mondială, pe aur și hârtii.

 

Și omul devenit-a stăpânul peste toate

vânzând Planeta toată pentru că vrea și poate

și murdărește totul, pământ, apă și cer,

iar visele de bine, ucise, toate pier.

 

Biserica se pierde uitată-n nepăsare

iar sufletul se duce, nu simte și nu doare

și toți se-nchină astăzi, prieteni sau dușmani

la noua zeitate cu suflet prins în bani.

 

Dar a venit năpasta, de unde nici nu știm,

cu arme nevăzute și prins-am să murim

și tot ce prețuit-am valoare nu mai are,

căci boala n-are milă și totul e-ntâmplare.

 

Și-acum, în vremuri grele și pline de mister,

ne îndreptăm privirea înspre pământ și cer

și ne-amintim cu toții, acum când ne e greu,

să ne rugăm la Domnul, la Bunul Dumnezeu!

 

Povestea mea

 

Lumea astăzi e condusă de golani și mincinoși,

de păpuși fără de minte, toți vânduți și odioși,

pentru care sentimentul este arma de prostire,

care în durerea lumii văd motiv de fericire.

 

Astăzi îți iubești părinții dacă triști stau în uitare

și te rogi la nu știu cine, și te-nchini la lumânare,

și stai trist ascuns în casă vrând a trece nu știi ce,

și te-ntrebi doar tu cu tine, ce se-ntâmplă și de ce.

 

Ne-nvățăm precum cățeii s-avem botniță la gură,

să ascundem tot în suflet și de drag și-njurătură

așteptând în resemnare ce urmează și lipsește,

lesa-n gât și-n mâna celui care lumea stăpânește.

 

Voi golani ce depășit-ați orice urmă de morală,

idioți fără de minte, repetenți fără de școală,

să fugiți când ne trezi-vom și ne-om ocupa de voi,

copleșiți de umilința din tristeți și din nevoi!

 

Și, în lumea ce se naște după criza de minciună,

aruncați în întuneric doar de mintea lor nebună,

să trăim în armonie într-o lume mult mai bună,

fără hoți, fără pramatii, și sub Soare și sub Lună.

 

Căci mi-e dor de lumea simplă, de o strângere de mână,

de orarul de la școală prins în zi și-n săptămână

și mi-e dor a mă întoarce, ca regizor vrând a sta,

în povestea de iubire, fără ei, ci doar a mea!.

 

Zâmbeşte!

 

Lumea asta e ciudată şi s-a-ntors cu josu-n sus,

toate cele fost normale, jos pe gârlă s-au cam dus

și mi-e greu a şti ca sigur ce-i cu rost, ori fără rost,

să nu par inadaptabil sau să par un mare prost!

 

De te duci la vot la urnă şi cu stânga de votezi,

comunist eşti, ori pe faţă, ori la comunişti visezi,

iar de ştampilat ţi-e votul pe-un partid din partea dreaptă,

ești fascist fără de poate şi vei fi bătut de soartă!

 

Poate-ar fi atunci mai bine să nu mergi deloc la vot,

dar precis în ochii lumii vei părea un idiot

și atunci m-apucă plânsul, sunt apatic şi sunt trist,

dar, citind din Mioriţa, mă calmez şi mai rezist!

 

Tac şi trist mă uit la bombe date de americani,

căci, de zic ceva de rele, sunt trecut între duşmani,

și ajuns-a lumea asta ce-a ajuns acum să fie,

un comerţ în piaţa păcii, bombe pe democraţie!

 

Doamne feri, cumva în public, bine să-i vorbeşti pe ruşi,

căci proscris vei fi-n vecie, zile dacă mai apuci,

iar de U.E. dacă Sfântul te va pune să huleşti,

ești nostalgic, dus cu capul, trebuie să te căieşti!

 

Dacă liber umblă-ţi limba, cum că ţara ţi-o iubeşti,

eşti naţionalist fanatic, trebuie să ţi-o plăteşti,

căci în lumea asta nouă, totu-i scris şi iar rescris,

iar de ai ceva prin creier, eşti un prost trăind în vis!

 

Dacă spui în gura mare că familia-ţi iubeşti,

homofob îţi scrie-n frunte și e clar, păcătuiești,

iar în catalog la şcoală, va ajunge şi la noi,

să semnezi, nu mama, tata, ci P1 şi P2!

 

De nu fugi plângând de virus cu o botniță pe gură,

toți acei de lângă tine te hulesc și te înjură,

cum că te-ai tâmpit la minte ori nu te-ai prea dus la școală

și te duci ca prostu-n față chiar de lumea-i toată-n boală!

 

Iar de mintea ta visează la a sta în bancă-n clasă

să asculți ce zice proful, cu colegii tăi la masă,

ești rămas total în urmă, retrograd, conservator,

căci pe net se face totul, totul e-n calculator!

 

Uite-aşa, în lumea asta, omul simplu-i un ratat,

și mă simt ca-n Caragiale, Cetăţeanul Turmentat,

dar mă-ndeamnă Domnul Murphy, filosoful nătărău,

să zâmbesc, pentru că mâine, sigur va fi mult mai rău!