Istoria se va repeta așa cum a fost! - de Elena Buldum

Pentru că doream să o citesc, în sfârșit am prins în mâini cartea”Istoria așa cum a fost” pe care mi-a trimis-o însuși autorul Ionel Cârstea cu o dedicație deosebită și specială. La prima vedere descopăr o copertă aparent caldă de culoare albastru deschis, mai degrabă înfățișează o tarla, un lan nelucrat și cu imaginea tractorului nostru românesc de pe timpuri( cei drep, cam șifonat, de pe vremea lui Gheorghiu Dej), dar dacă vă amintiți  bine,  ne-a  lucrat pământul în perioada socialistă și a hrănit multor guri sărace ale acestui popor condamnat pe veci la trudă și neîmpliniri. Coperta este destul de sugestivă și între timp ce citeam titlul, așa mă gândeam la anii aceia din perioada comunistă și până după revoluție, plină de încercări și transformări, peste noapte primite din plin de societatea  românească mereu în tranziție până în ziua de astăzi.

  Mă gândeam că n-ar strica să fac puțină politică după titlul cărții atât de sugestiv,” Istoria așa cum a fost”,  dar a face politică, în ziua de azi, nu se mai merită, ținând cont că societatea românească se scufundă pe zi ce trece în ambiguitate, din cauza dezinformării mass-mediei și politicianismului de grup cu carențe grave în vorbirea limbii române. Și aici nu sunt scutiți doar  politrucii, ci toată floarea cea vestită și cu nasul pe sus a intelectualilor care se cred Zei și nemuritori, dar agramați în gândire și fapte.

  Nerăbdătoare cum sunt de obicei, repede am deschis cartea și  am început să  o citesc cu mult interes și nu numai de asta,   autorului îi cunosc fiecare articol ce îl scrie pe blogul personal pentru că îl citesc atunci când îmi permite timpul.

Trăim într-o societate zdruncinată din temelii, unde democrația este prost înțeleasă și libera exprimare este tot la fel, de cele mai multe ori se trag concluzii pripite și vorbe spuse la mânie de cei mai mulți irascibili deoarece trăim într-un loc, spațiu și timp ce dezbină poporul român și nu-l unește. ”Divide et imperia”.Lumea este atentă la tot ce spui, dar nu înțelege ce vrei să spui, când scrii o frază sau încerci să deschizi gura cuvintele iau formă și se denaturează adevărul. Adevărul este piatra de temelie a unei societăți, iar cartea îl scrie cu litere de aur prin autor cu o minte luminată.

 Astăzi mai mult ca oricând,  numai dacă deschizi gura despre comunism sau capitalism exprimându-ți opinia ca om asupra unui personaj politic îți și primești cafteala fie ea reală sau virtuală. Cu răspunsul cel mai mediatizat și lansat de mulți liiceniști ...Muia! o primești pe nepusă masă...și uite așa vocea poporului este sugramută de la beregată în jos și condamnată la eutanasiere.

Mi-am propus să scriu ceva despre această carte, care m-a captivat, pentru că descrie o perioadă tulbure a istoriei noastre tare zbuciumate.  Cine nu-și aduce aminte de securitate și colectivizare cu forța, de venirea Partidului Comunist Român?

-Culmea!

După părerea mea autorul Ionel Cârstea descrie cu lux de amănunte adevărul crunt al istoriei noastre până după revoluție încoace...

De fapt autorul descrie o imagine reală a unei epoci destul de încărcate istoric, care ne-a mărcat existența până în zilele noastre.Comunismul și Revoluția!. Chiar a deschis o rană de amintiri mai puțin plăcute pe care mulți oameni de la noi nici până astăzi nu au vindecat-o. Am rămas un popor rănit până în măduva oaselor generații întregi de acum înainte.

 Aș face o comparație cu romanul” Ion” a lui Liviu Rebreanu dar povestea Istoriei așa cum a fost este cu totul alta, bine diferă perioadele din epoca interbelică în epoca contemporană, mai scurtă, dar având un sâmbure de adevăr,amândouă poveștile, diferențele o fac rănile deschise ale unui popor schingiut  și care nu s-au cicatrizat. Și, totuși, vreau să vorbesc despre Ion personajul principal al acțiunii din carte, îl percep ca mânat de  cele mai frumoase valori umane greu de păstrat, lupta pentru a supraviețui, hărnicia, perspicacitatea, păstrarea adevărului a prieteniei și corectitudinii față de familia sa, și al respectului și comportamentului cu cei din societate, îl transformă până la final dintr-un om slab și muncit, vlăguit,  într-un om puternic, un cetățean  corect al acestei societăți românești venit din lumea satului chiar de sub brazda de sub plug al pământului. Supus la interogatoriu polițienesc de câteva zile pentru a lăsa tot avutul pe mâna statului, el lasă cu jind o parte din sufletul său, casa părintească și pământul care l-a  lucrat cu mâinile sale pline de bătături. Lucrează pe șantier, își întemeiează o familie, își crește copiii cu dragoste și dor, îi face mari și îi ajută să ajungă toți cu un rost în viață și fiecare la casa lui.

Mi-aduc aminte de-un interviu dat de d-lui Acad. Ioan Aurel-Pop, în care spunea:poporul acesta a rezistat în istorii pentru că au fost și vor rămâne fii de țărani autentici plecați de la talpa pământului.

Acțiunea se petrece în perioada anilor 1960 și până după revoluție(capitalismul, jaful, împărțirea pământului, mineriada, guvernele, alegerile), începând cu colectivizarea forțată, perioada anilor 1960-1961 a lui Gheorghe-Gheorghiu Dej, țăranul român fiind forțat să se înscrie la colectiv. Să-și lase practic, tot avutul de o viață muncit cu sudoarea frunții lui, (animale, utilaje și pământ), și peste noapte să treacă în proprietatea statutului, nu era un lucru ușor de acceptat, mai ales de oamenii simpli din lumea satului românesc.  Maniobrele comunismului venite de la poruncile sovietice, cu anchetări și bătăi, îi determina cu forța pe bieții țărani români să se lipsească de bucata de pământ și de tot ce avea pentru a trăi cu familia sa cum mai putea o viață liniștită. În epoca aceeia noi românii după cum știm cu toții, pentru că am trăi în epoci diferite și de restriște, nu era chip să duci un trai pe vătrai, omul abia își putea câștiga un colț de pîine, de asta spun, pentru că odată întors acasă târanul nostru, și rămas fără nimic, cum putea să-și mai ducă zilele în liniște și pace.

-Cu ce?. Când hrana zilnică și-o câștiga din propria muncă, cu aratul câmpului.

Și uite aici, intervin eu cu opinia mea, și zic așa:

• A fost bun comunismul?.
• A fost bună colectivizarea?.
• A fost bună înființarea de fabrici și uzine?. Am fost prima țară din lume care ne-am plătit datoria externă din sudoarea frunții poporului?.
• Comunismul a creat locuri de muncă pentru toată suflarea!?.
• A fost Ceaușescu bun ca șef de stat?.
• Ce au făcut ceilalți conducători bun poporului?.
• A fost bine că au murit atâția tineri pentru principii, ca libertatea, egalitate, fratenitate și unitate?.

Și uite așa revin la cartea noastră, din țăran fără carte Ion al nostru, personajul principal, un om frumos și la stat și la suflet, în primul rând foarte cinstit și muncitor, șotul Stanei, așa cum era cunoscut de toți locuitorii satului, se trezește că nu mai are rost să locuiască la sat și ajunge muncitor peste noapte la oraș, cu ajutorul Partidului Muncitoresc Român, cum era pe vremea aceea.  Te califica și la locul de muncă, iar ascensiunea îți era și mai asigurată dacă îți completai și studiile, cu un loc prin partid,  pentru că marea majoritate nu făceau mai mult de cinci clase, cum era pe vremea boierilor.

Și cine le făcea în perioada aia, copiii de învățător, de preot, nu era chip să ajungă să mai aibă câteva clase în plus un fiu de țăran obișnuit în care mamă-sa și tată-său erau argați pe un blid de mâncare...și tot la cine credeți :

- La domn învățător!

Sluga și argatul nu aveau nici o șansă de ascensiune intelectuală și copiii de țărani se știa bine că nu erau născuți incapacitați.

 Educația precară și multe lipsuri financiare determinau pe multe familii să nu-și permită să-și dea copiii la școli și fără educație se vedeau fără viitor. Și, totuși, lumea satului cu bune și rele a născut oameni adevărați, muncitori și din clasa muncitoare s-au ridicat adevărate valori reprezentative ale acestui popor.

Oare câți dintre noi nu au trecut prin întâmplări similare, unde părinții noștri în perioda comunismului erau pregătiți să-și ia viața în propriile mâini, de la o vârstă fragedă, nici nu se usca cerneala pe buletin și aveau un serviciu, o locuință?.. etc...

Astăzi, ce avem?.

O societate ruptă în două de capitalism, iar la noi s-a instalat un capitalism sălbatic care a tranformat repede  oamenii în sclavi exact pe plantația lor.

Mulți moraliști, ar spune acum, că a fost o perioadă foarte grea, deloc bună. Dar fac o paralelă în timp cu democrația de astăzi, măcar statul asigura un viitor celor tineri care erau și muncitori.

Priveam arhiva Televiziunii române cu imagini din aceea perioadă și am observat că omul era mult mai fericit.

Era și știti de ce, pentru că ducea o viață liniștită, când avea locul de muncă asigurat, cred că liniștea este cea mai importantă în sufletul omului pentru a duce o viață mai bună, să știi că poți ieși la pensie și să nu mori de foame sau să rămâi pe străzi. De aceea oamenii atunci erau egali, marea majoritate între ei din toate punctele de vedere. Acum ce vedem?.

De la revoluție încoace societatea noastră are parte de o involuție prin politici agresive duse de statul român împotriva propriului popor. Mai bine de patru milioane de cetățeni au plecat încotro au găsit cu ochii, fiecare descurcându-se cum poate prin țări străine, iar cei rămași acasă rămași cu lacrimi în ochi după mamă,tată, frate și copiii. Ce fel de politicieni timp de 29 de ani au călcat pragul parlamentului și au votat în mod destructiv legi pentru dezavantajul propriului popor?. De ce capitalul românesc de stat l-au prăbușit  peste noapte și s-a transformat în mormane de fiare vechi bine vândute și acestea destul de repede și cu bani frumoși...? .

-Mi-ați răspunde, mulți, prea multe întrebări retorice și procese de conștiință!.

Românul este născut călit și supraviețuiește indiferent de epoci, timp și spațiu. Românul și-a făcut un templu în inima sa de credință și trece  cu sudoarea frunții lui prin fulger și pară , de nimeni ajutat, numai de el știute și de Dumnezeu.

Românul așteaptă și acum luminița de la capătul tunelui de care se vorbea cu atâta ardoare, dar din păcate am intrat în Europa cu aliați europeni puernici și hapsâni care ne vor doar aurul, gazele, pământurile și sufletul cum spunea și actorul Dan Puric în discursurile lui publice despre neamul românesc și jertfa pentru păstrarea identității acestui popor.

Dacă s-ar trezi și ar vedea Ștefan cel Mare tot dezastrul care s-a produs în țara aceasta, ar spune sigur. România nu mai este a voastră nici a urmașilor, urmașilor  voștri. În veacul vecilor, Amin!

Sincer, cartea mi-a făcut o impresie foarte bună, m-a făcut să reflecționez atât de mult  la bogația acestui neam, la sufletul lui, la oameni, la la locuri natale...

O parte din experiențe nici nu le-am trăit, ci doar familia mea le poate descrie cu aceeași corectitudine de întâmplări. Multe din ele m-au determinat să privesc truda părinților mei cu alți ochi. Să-i apreciez, să-i respect , să le recunosc efortul, martirismul, sacrificiul pentru un viitor mai bun. Țara noastră trecută prin regat, bolșevism, , comunism, capitalism.Epoci, adevăruri și istorii care vor rămâne îngropate în Cartea Vieții dacă orice urmaș nu o moștenește de la părintele său. Dacă ar fi să mulțumesc cuiva, lor le-aș mulțumi, tuturor părinților pentru că au muncit și au suferit ca țara să rămână în picioare. De aceea lumea satului din care provin și provenim cu toții va rămâne pe veci leagănul copilăriei noastre.” Putem scoate omul din țară, dar țara din om niciodată”...Ascultați ce vă spun eu, că nu mint!. Și vă invit la lectură că orice carte ne îmbogățește sufletește și ne deschide noi orizonturi și ne deschide porți spre un viitor mai bun. Istoria se va repeta așa cum a fost!. Și e bine cât putem să o scriem frumos!.

Elena Buldum

Poet, publicist și traducător

7.02.2019