În memoriam Ana Podaru -poezii (Cenaclul Noilor Speranțe)
Lângă platanul înfrunzit
Se scaldă gingaşa fecioară
În lac izvorul s-a oprit
Privind-o prima oară
Un chip de înger,plete negre,
Doi ochi cu străluciri de stele,
Pe sânii-n pârg ca nişte mere
Curge parfum de micşunele
În jur dansează valuri dese,
Sfioasă, apa-i stă pe coapsă
În păr safire vântul ţese
Ea râde-ntruna,nici că-i pasă
Pe mal natura-ncremenită
Nu mişcă lebăda pe apă,
Doar ea, candidă, despletită
Priviri ucigătoare scapă
Obraznic strop culcat pe pleoapă
Se leagănă pe obrăjori
Şi- ncet pe buze, o adapă,
Tremură frunza printre flori
Stă lângă soare curcubeul
Îndrăgostit de-a sa sclipire
Şi-i înconjoară decolteul
Pictând pe pieptul ei iubire.
Ana Podaru
Şoimul
Stătea domniţa la fereastră
privind cu ochii plânși în gol
se ofilise floare-albastră
ce-i îmblânzea al vieții rol.
N-a mai ieșit de mult din casă
lumina lunii n-o vedea....
nici mama ei cea drăgăstoasă
să-i smulgă-un zâmbet, nu putea.
Iubea cu sete o himeră
ce-i apărea cândva în vis
gingașa inimă mai speră
să-i dea sărutul cel promis.
Și într-o seară înstelată
când vântul îi vorbea şoptit
un șoim cu ciocul vrea să bată
la al său suflet chinuit.
Ea-ntinse mâna spre fereastră
iar șoimul o privi zâmbind
și învie floarea albastră
din aripi dragoste cernind.
De-atunci în orice dimineață
își piaptănă părul bălai
i-au apărut bujori pe față
și-n suflet vise trec alai.
Iar seara când mirajul lunii
i-aduce șoimul în iatac
ea cântă fericită lumii
cu el pe umăr, sfinții tac.
Ana Podaru
Atunci când vrei să fii poet,
Stttttttt.. .nu striga în gura mare
Se vede cine are... n-are
Din suflet vers, nimic incert
De te trezești de dimineață
Și-ți urlă muza în gândire
Cuvintele se nasc, prind viață,
Din spirit vin și din simțire...
Nu, nu striga în gura mare
Eu.. sunt poet! Ești interpret
A tot ce e frumos sub soare,
Natura, viața-ntr-un sonet....
Fii tu.... umil, modest ,profund
Un biet artist cu suflet mare
Și-n inimi scriptele-ți pătrund
Ca pruncu -n pântec din născare
Tezaur fă a ta trăire
Și din cuvintele ce curg
Renaște-n trup inert iubire
Fă răsărit dintr-un amurg.
Ana Podaru
De vei veni in toamna mea
Nu te voi îmbata cu vin...
Din fructul copt ti-oi da putin,
Când frunze veștede-or cădea,
Te-oi îmbata cu-al meu izvor,
Esența vie sa te-adape,
Un alt izvor incet sa sape,
Să nu mori însetat de dor
Și nu-ți voi face pat de flori,
Te voi culca la mine-n poală,
Sa strângi iubire-n palma goală,
Sa-mi dai sarutul tau in zori,
In toamna mea ma simt bogata,
Cand ma gândesc ca vei veni,
Nu vreau ca flori in mâini sa ții,
Să-mi ștergi din lacrima uscata,
Mi-e frig cand plouă și mă ud,
Sub pomi goliți te-aștept să vii,
Mă trec de dor, dar tu nu știi,
De vânt, tristețea mi-o ascund
Și-n zborul frunzelor târzii
Se duc secunde prețioase,
Durerea clipelor frumoase
Pierdute pe cărări pustii.
Ana Podaru
Solie de la Demiurg
Ana Podaru
Îți dăruiesc o poezie în loc de-o ceașcă de cafea
Prieten drag ce-ai poposit cu gândul bun în viața mea
Un iamb, troheu, o strofă, liră din împletirea mea deșiră
Cuvânt cioplit în veșnicie. Poate te-ntrebi ce mă inspiră:
Natura, pruncul, sărăcia, o stea- Luceafărul, iubirea,
Durerea, boala, bucuria și uneori... nefericirea...
Alerg zâmbind pe-al vieții murg, solie de la Demiurg.
Rând pe rând
Ana Podaru
S-a mai desprins o frunză din pomul vieții azi
și uite cum se duce spre zări necunoscute
împins de-un vânt năprasnic printre poteci de brazi,
se-aude-n depărtare o doină:- Du-te!... du-te!
Când alte voci mai cântă al disperării cânt,
în urma ei morminte vor găzdui genunchi,
copaci înfipți în stâncă se-apleacă la pământ,
în mâini cresc lumânări ce ard: Mănunchi!...Mănunchi!
Dar cui îi pasă oare de frunza ce-a căzut?
Îi pasă rugăciunii ce-ngroapă-a ei plecare,
ecoului din clopot... îi pasă...bate mut...
dar nouă nu ne pasă? pentru că: Doare!...doare!
Îi pasă cucuvelei că de o lună strigă,
Îi pasă chiar și morții ce dă de mult târcoale,
ne pasă chiar și nouă și asta ne obligă
la a lăsa în lume un nume...jos la poale...
de munte sau de cruce, de pom sau de cuvânt
ce va rămâne veșnic subscris pe-acest pământ.
Tăișului din coasă nu-i pasă, are-un gând
și-așa ne ducem toții...ca frunza: Rând pe rând.
Scrisoare către Eminescu
Ana Podaru
De-ai ști tu, Emine, ce-ai lăsat în urmă,
Cum arată gloata de uzurpatori...
Epigoni frustrați ce îngroașă turma,
Ți-ai dori să vezi, chiar de-ai vrut să mori
Pentru poezie...pentru buni poeți,
Pentru versul clasic, rima cea curată,
Glossă ori baladă...ți-ai dori să-i cerți
Pe acei ce cred că n-au nici o pată
Când își etalează spiritul murdar
Lăudand mizerii, clevetind cu ură,
Îngropând talentul ce-a născut din jar,
Acum sunt ca lupii, spumegă la gură.
Tu nu știi că fură?!... fură tot mișeii,
Suflete curate, versuri fermecate,
Fură vise, inimi și se cred ca zeii,
Sunt tâlhari, Emine, te lovesc în spate!
Stai acolo frate... urcă-te mai sus...
Prin luceferi cugeți la durerea nostră,
Să ne dai un semn numai la apus
Când e lună plină dă-ne ,,floare-albastră'',
Lor să l-i te-arăți când se-adună-n haită
Să-și împartă prada hămesiți de vers,
Strălucirea ta... ochii să le scoată,
Să revină arta iar spre bunul mers,
Muți și surzi să fie...sufletele goale,
Să-i îngropi în Geea sub stejari bătrâni
Care să-i sufoce-n rădăcini, în vale...
Temnița durerii... Mama lor de câini!
Copilul înger
Mi-a bătut la poartă-un înger
cu cămaşa de mătase,
cu privirea de copil
şi cu nemurirea-n oase,
era trist şi obosit,
i-am deschis portiţa-n grabă,
mi-a spus că este ursit
ca să doarmă-n a mea casă,
suflet împăienjenit
plin de lacrimă uscată
cu un pat mucegăit
şi-un bujor uscat pe masă,
l-am lăsat să intre-n grabă
şi s-a ghemuit în colţ
eu cuprinsă de tristeţe
mi-am pus repede un şorţ
şi spunându-mi: - I-o fi foame!
îi găti-i ceva în grabă,
doar o pâine şi trei poame
i-am pus cu iubire-n tavă,
şi-am plecat să-mi văd de treabă
că eram prea ocupată,
s-a trezit şi dintr-o dată
luminată casa toată,
paiele miros a floare,
m-am ciupit îngrijorată,
el mi-a spus:
-Sunt doar un înger
cu un suflet de copil
şi-am venit la tine-n casă
să mă odihnesc puţin!
Dar ştiam că el ,copilul
ce dormea l-a mine-n suflet
s-a îndepărtat când timpul
se oprise să mă lase...
să trăiesc din amintire
şi-am zâmbit privind trecutul,
când în sobă foc ardea,
când mă frământase lutul
şi eram o rămurea...
dar mi-a fost aşa ruşine
de cămara-ntunecoasă
şi mi-am spus privind o stea:
- Totuşi, sunt o norocoasă!
Ana Podaru
Mi-ești interzisă
Sunt nebun că te iubesc pe tine?
Nu mi-am propus să mă îndrăgostesc
Un gând mereu îmi spune că greșesc
C-o să-mi înec tristețea în suspine.
Și cum să fac când mă trezesc în zori
Și chipul tău apare în fereastră
Când numele ți-e scris pe bolta-albastră
Și te confund cu roua de pe flori?
Ești umbra mea, mereu îmi sufli-n ceafă
Te-ai cuibărit în mintea mea și-n gând
De plec urechea te aud curgând
Te beau izvor, din inimă carafă.
Iar uneori te cântă vântu-n zare
Iubita mea tu muză-mi iești ,pictez
Pe pânza sufletului creionez
Cu degetul muiat în sânge-o floare.
Sunt visător și știu ... mi-ești interzisă
Dar cum ucid al minții simțăminte ?
Sudori de dor se-nbibă pe veșminte
Pe veșnicie-aș vrea să-mi fi prezisă.
Și știu păcatul mi-este doar iubirea
Și îngerii și demonii mă vor
Nestingheriți să -mi scrijelească-n zbor
Prin vămile văzduhului menirea.
Ana Podaru
Destin
Undeva la colț de stradă
Un copil desculț și ud
Poartă-n mâna lui cea caldă
Un destin atât de crud
Haina lui cea zdrenturoasa
Ochii-i umezi ,tulburați
O căciulă-n creștet roasă
Mâna-ntinsa ca să -i dați
Un bănuț să-și ia o pâine
Sau să-i ducă l-ai săi frați...
Prea matur pentru-a sa vârstă
Printre lacrimi spune-o rugă
Prea copil pentru-a sa soartă
Ca să-i fie vieții slugă...
Se oprește dintr-o dată
Lângă el un domn distins
Și-l conduce spre o poartă
Mâna-n palmă i-a cuprins
Și-i arată tot trecutul
Când a fost și el copil
Ghemuit dormind pe-o bancă
Fără ghete, trist, umil
Și îi spune o poveste
Despre-un înger păzitor
Cum în viață se pășește
Cum privești spre viitor
Și-l poftește la o masă
Unde fiii-și ospăta
Și-i arată a sa casă
Unde mama lor cânta
Acel cântec rupt din ceruri
I-a șters ochii plini de lacrimi
Dând un strop de mângâiere
Sufletului plin de patimi....
A.Podaru
Nu îmi vorbi, căci ochii tăi
Mi-au spus prea mult când am plecat
Sărate lacrimi curg prin văi
Ce au uscat ...toți trandafirii de-altădat
Culeg petală cu petală
Le-așez într-un ulcior de lut
Cândva mi le puneai în poală
Eu... le plăteam cu un sărut
Spuneai că nu sunt flori pe lume
Să semene cu chipul meu,
Iar eu îți răspundeam cu glume
Și te asemănam cu-n zeu
Privesc acum în palma goală
Mă uit pe drum ... uscate flori
Pe pietre picături de smoală
Drum pietruit de trecători
Oare cine-a tăiat copacul
Ce ne ningea cu dalbe flori
M-am așezat pe trunchi, săracul
Mi-a-ntins din ramură fiori
I-a încolțit o rămurea
Ce îmi vorbește de trecut
Să mă-mprejoare parcă vrea
Și-mi face din mugure scut
Eu nu vorbesc, dară cu ochii
Aștern pe cer cuvinte multe
Condorii mă privesc ca cioclii
Doar cerul stă să mă asculte
Și luna s-a oprit din mers
Iar stelele-au mărit lucirea
Eu scriu pe nori un ultim vers
Cu ochii... asta mi-e menirea.
Ana Podaru
Iubiri
Ce multe feluri de iubire
În sânul vieții s-au născut
Un strop din toate am crezut
Că lumii aduc fericire.
Și nu m-am înșelat defel
Căci strop cu strop se umple cupa
Nu căuta prin ani cu lupa
Trăiește-ți clipele astfel.
Iubiri de mamă și de fii ,
Iubiri eterne neștiute ,
De frați și de ființe vii ,
Ce bogății neprețuite.
Amorul dintre doi iubiți
Ce uneori se stinge-n vreme
Se regăsește-n în amintiri
În file vechi iubirea geme.
În cufărul uitat de timp
Zac ghemuite ilustrate
Ce de iubiri, ce nestemate
Ne-au așezat pe suflet nimb.
Fără iubire ce ne-am face
Am rătăci fără puteri....
Ne-am aminti ziua de ieri?
Ne-am închista în carapace.
Și-am arunca cheia la câini
Și-am pune și doi lei la poartă
Am sta închiși în trista soartă
Cu capul sprijinit în mâini.
Ana Podaru
