IA DE LA FUNDENI
ie cusută de Profira Lupu
IA DE LA FUNDENI, JUDETUL GALAȚI
E păstrată cu sfințenie în ladă, acolo unde au pus-o mâinile măiestre ale Profirei Lupu, ca o frumoasă mărturie a sensibilității țăranului, aflat la popas în drumul său spre veșnica trecere. E scoasă doar pe la marile sărbători de către nepoata ei, Ștefana Hilohi, spre a le cinsti prin îmbrăcarea acestui strai, devenit efigie a unui neam.
Poartă în ea mirosul țărânii, dar și pe cel de trudă ancestrală al obiditului țăran, singurul în stare să-i simtă pământului inima … Și mai poartă … dorul știut doar de acul trăgând arniciul în brazde fine ale simțirii sale, în timp ce, pe de altă parte, bărbatul ei brăzda pânza câmpului cu cel plug despre care se spune că ” din atâtea împărății ” e ”coroana cea dintâi”.
Profesor, bibliotecar : COSTINA SAVA