Dialog cu Samuel Moise

22.07.2018 13:08

Pentru mulți ce nu -l cunosc Samuel Moise este un pictor român, puțini îl cunosc, dar cei mai mulți în aceste vremuri izbite de ” ciuma albastră” , nici nu vor să audă de artă.

Pictura ca și poezia au devenit subiecte ”tabu ” în societatea noastră zguduită din temelii de atâta nedreptate.

Noua copertă a revistei este pictată de Samuel Moise un om talentat și colaborator al acestei reviste.

Coperta se intitulează”INSTIGARE LA CULTURĂ” 

Deci, în imagine am reprezentat viața ca și un drum lung în care fiecare își adună informații, își crează o viață proprie ,, trecând prin cuvinte, ne formăm ca persoane”. Am vrut ca imaginea să fie și o instigare la cultură, așa că pictat  imaginea mamei cum își îndeamnă copilul de a citi și a alege ce e mai bun pentru el în viață, iar cartea din cer, am lasat-o în alb este cartea pe care toți o să  scriem la sfirșitul vieții, și o să scriem în funcție de ceea ce am făcut și am fost noi în viață, iar noi sîntem ceea ce citim”.-Samuel Moise

 

Mulțumiri dragi!.