”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”- eveniment cultural în Reus-Tarragona, Catalonia

17.01.2017 17:20

         

             Duminică, 15 ianuarie 2017, în localitatea Reus-Tarragona, Asociația Cuturală Mihai Eminescu din Catalunia, s-a îmbrăcat în haină de sărbătoare, a organizat evenimentul cultural cu prilejul  împlinirii a 167 de ani de la nașterea marelui scriitor, și un an de activitate a asociației, un  omagiu cultural, adus celei mai importante voci poetice din literatura română, poet , prozator și jurnalist Mihai Eminescu. Organizatorii acestui eveniment deosebit au fost d-l Dan Ancu președintele asociației și d-l Mihai Nicorici membru al asociației. La eveniment au fost invitați artiști români din Catalunia, au cântat și au recitat din versurile marelui poet cum ar fi ” Sara pe deal” , Somnoroase păsărele”, ” Eminescu”, invitate special interpretele de muzică clasică și ușoară, d-na Oana Mezea –Oglan, cu fetița dânsei Carla Mezea, și d-na Angela Mocanu. De altfel și poeta Elena Buldum care a ținut un discurs despre opera marelui poet, recitând din versurile acestuia , și opera marilor poeți contemporani,  făcând și o prezentare  de carte a volumelor sale de autor, ”Pașii sufletului meu”, și ” Legile firii”,publicate la Editura Dandes Press, din Mehedinți. Din partea asociației au oferit un recital  de poezie deosebit doamnele Cristina Oprea, Ilonorica Fochsiec. Deasemenea, ne-a mai onorat cu prezența și debutatul de Diaspora, d-l Doru Coliu, unde a vorbit despre marele nostru poet. Spre încântarea noastră și a tradițiilor românești a fost prezentă și d-na Ecaterina Benea, care a prezentat artizanate tipice românești și a vorbit despre ele. În final s-a oferit un mic festin gastronomic  dăruit de Restaurant Noul Centru(  Restaurant Nuevo Centro), și Daniela, Torturi și creații  unice de casă( Pasteles Caseros Creaciones Únicas). Mulțumiri pentru prețioasele momente. La eveniment au luat parte și membrii autorităților locale, respectiv d-l primar Carles Pellicer Punyed, care a felicitat evenimentul. Pentru momentele frumoase aducem mulțumiri organzatorilor și participaților la acest eveniment cultural.

 

    Diumenge, 15 de gener 2017, en la ciutat de Reus- Tarragona, Catalunya, Associació de Cultura Mihai Eminescu, va organitzar l'esdeveniment cultural que commemora els 167 anys del naixement del gran escriptor, i un any de funcionament de l’ associació que porta el seu nom, un homenatge cultural, va portar la veu poètique més important de la literatura romanesa, poeta, novel·lista i periodista Mihai Eminescu. Els organitzadors d'aquest esdeveniment especial van ser el Sr. Dan Ancu, el president de l'associació, i el Sr. Mihai Nicorici, membre de l'associació. En l'esdeveniment es va convidar artistes romanesos de Catalunya, va cantar i recitar versos del gran poeta, artistes convidats especials de la música clàssica i moderna, la senyora Oana Mezea -Oglan amb la filla Carla Mezea, i la Sra. Angela Mocanu. D'altra banda poetessa Elena Buldum que va parlar sobre l'obra del gran poeta, recitant els versos dels mateixos i l'obra de grans poetes contemporanis, fent una presentació dels seus llibres  "Els passos de la meva ànima", i "Lleis de la natura", publicada per Publishing  Dandes Press, de Mehedinti. Des de l'associació va donar un recital de poesia en particular les senyores Cristina Oprea, Ilonorica Fochsiec. També ens van honrar amb la seva presència i debutatul de la Diàspora, el Sr. Doru Coliu, va parlar del nostre gran poeta. Per al nostre encant i tradicions romaneses que també va estar presenta la senyora Catalina Benea, que va presentar la part romanesa sobre els articles fets i va parlar d'ells. Finalment, es va oferir una petita festa gastronòmica proposta pel nou Centre de restaurant (Restaurant Nou Centre), i Daniela, pastissos casolans i creacions úniques (Pastissos Propietaris individuals i Creacions).

Gràcies per els moments preciosos. L'esdeveniment va comptar amb la participació dels membres de les autoritats locals del alcalde Carles Pellicer, que va felicitar a l'esdeveniment.

 Gràcies per els bells moments i els assistents d'aquest esdeveniment cultural.