INTERVIU CU ANDREEA VĂDUVA

Cum te numești și de unde ești Andreea?

R: Numele meu este Văduva Georgeta-Andreea, am apărut pe lume acum 29 de primăveri și locuiesc într-un sătuc liniștit ce aparține comunei Filipeștii de Pădure, Prahova.

Am văzut că scrii, pentru că te citesc pe pagina ta de Facebook.

De unde a început povestea ta aceea de a scrie?.

R: Întâmplător, aveam 13 ani pe atunci. 

Eram în casa bunicilor, și neavând ocupație mi-am zis să încerc "cuvinte rimate", mie deja plăcându-mi să scriu acele compuneri cerute la școală.  

                                                                                                                Grafica: Ene Petre

Care este prima ta poezie și cum a început totul?.

R: Prima poezie, deși cu greu o pot numi așa se intitula "Mihai Eminescu". 

Era un fel de poem-omagiu, nu-mi mai amintesc cum începea, dar erau 2-3 strofe, vers clasic. De la început m-am "ținut" de genul acesta.

Cum a început totul? Pur și simplu!

Nu mi-am zis: "Gata, de azi mă apuc de poezie.", s-a întâmplat. 

Cred că mulți poeți (eu nu mă consider a fi unul) au avut "acel moment". Nu este o chestie pe care o programezi...

Ce înseamnă poezia pentru tine?.

R: Descărcare, întoarcere în trecut, refugiu.

A devenit un fel de tic, dacă-l pot numi așa. E ceva firesc pentru mine să scriu, ce dacă nu scriu opere de artă? Eu iubesc ceea ce fac.

Nu compun alambicat, folosesc un limbaj pe înțelesul tuturor pentru a mă face înțeleasă și de intelectuali, și de oamenii simpli. 

Terminând la rândul meu doar ciclul gimnazial, nu am dorit să par ceea ce nu sunt, de dragul virtualului. Am recunoscut-o de multe ori , nu mă voi jena niciodată de faptul că nu am studii înalte. Important e să fii om și să transmiți emoții prin ceea ce scrii. 

Asta înseamnă poezia, în opinia mea.

Dacă ar fi să ajungi scriitor  precum Mihai Eminescu ce ai face tu pentru literatura română ?.

R: Dacă ar fi așa (Doamne-Ajută!), cred că aș introduce în școli cenaclurile literare pentru elevi, aș înființa o editură care să tipărească gratuit pentru cei cu har, dar sărmani. Aș scrie volume cu teme diverse, când satiră, când vers erotic, chiar și vers alb, de ce nu? 

Ce proiecte literare ți-ar plăcea să organizezi dacă ai fi Președintele Uniunii Scriitorilor din România.?.

R: Bună întrebare!

Sinceră să fiu, ca simplu cititor pot spune că nu tot ceea ce se scrie în ziua de azi se poate numi literatură. 

Mulți au funcții importante în domeniul culturii, însă sunt acolo pe "pile", iar cei într-adevăr talentați, cu potențial, nu au loc. Este valabil și în cazul acelora care se autodefinesc „poeți”.

Așadar, aș face curățenie, aș organiza evenimente pentru sprijinirea tinerelor talente, și mi-ar plăcea foarte tare, cum spuneam și în răspunsul precedent, să organizez cenacluri în școli și cenacluri televizate, ca pe vremuri. 

La ce proiecte îți place să participi din punct vedere artistic-literar?.

R: Lansări de volume/antologii, concursuri literare, întâlniri cu tematică culturală, etc.

 Pentru că situația mea medicală nu îmi permite, particip doar sufletește la astfel de evenimente, doar câtorva le-am destăinuit motivul real al absenței mele, nedorind să fac mare caz din asta, poate unii vor înțelege greșit.

Câteva cuvinte pentru cititorii noștri?.

R: Mi-a făcut o deosebită plăcere să acord acest interviu. Mulțumiri din inimă, revistei culturale „ O trecere prin cuvinte”!

Vă îmbrățișez cu mult drag și vă invit în lumea poeziei.

Un mesaj către românii iubitori de poezie.

R: Iubiți poezia! Iar vouă, cei binecuvântați de Dumnezeu cu acest har, vă doresc să aveți un condei frumos. Credeți în talentul vostru, ieșiți la lumină și nu vă lăsați atinși de răutăți . Pentru că vor fi... 

Copacii și... iubirea.                                                             

Ce bine-ar fi,

 dacă noi, oamenii,

 am învăța să iubim

 de la copaci.

 Da, da, m-ai auzit bine,

 de la copaci...

 Aceștia sunt părăsiți 

 de frunze în fiecare toamnă,

 se smulg din brațele lor

 și pleacă grăbite 

 de mână cu vântul,

 eternul lor amant...

 Iar noi îi privim, 

 fără a le ști suferința.

 Îi vedem singuri, bătrâni,

 și exclamăm: "A venit toamna!",

 Când de fapt, ceea ce vedem

 nu-i doar un anotimp...

 Sărmanii nu pot plânge, 

 așa că roagă toți norii 

 să plângă în locul lor,

 De aceea plouă pe pământ...

 De mila copacilor ce pierd

 zi de zi, câte-o iubire

 deghizată-n... frunză.

 Și rămân așteptând...

 fideli, iremediabil îndrăgostiți,

 să vină primăvara.

 Pentru că atunci, 

 frunzele rătăcite

 revin să îmbrace copacul,

 ce a tremurat de dor și frig,

 cât ele au fost plecate să

 facă dragoste cu vântul...

Mai minte-mă și azi...

Mai minte-mă și azi că toate-s bune,

Și că iubești la fel ca la-nceput,

Că nu dorești pe alta a o pune,

În locul meu, așa cum ai făcut...

Mai minte-mă și azi că fericirea,

Nu a plecat nicicând de lângă noi,

Că încă-mi cauți năucit, privirea,

Și nu te pierzi în ochii ăia goi...

Mai minte-mă și azi că nu te are,

Sărută-mă de vrei, cu-al ei sărut,

Am să te las, deși cumplit mă doare,

Mă voi preface că nu te știu pierdut...

Mai minte-mă și azi că va fi "Mâine",

Deși știm amândoi... nu va mai fi,

Că încă-ți sunt a sufletului pâine,

Și că iubești la fel ca-n prima zi...

Poezii scrise de Andreea Văduva.

Să fii OM!

Să fii OM,

Când alții nu-s...

Deși te privesc de sus,

Întoarce mereu obrazul,

Chiar și-atunci când nu e cazul...

Să fii OM,

Când totu-i gri,

Cursul vieții nu îl știi,

Astăzi dai mâna cu toți,

Mâine, poate n-o să poți...

Să fii OM,

Când soarta-ți pune,

Piedici, cu amărăciune,

Plângi de vrei, dar nu uita:

OM BUN, nu te răzbuna...

Iar e toamnă, iar mi-e dor!

Pășesc pe ruginiu covor,

Și mi-amintesc de tine,

Iar e toamnă, iar mi-e dor,

Pe unde ești? Cu cine?

O frunză se smulge din ram,

(Aud ramul cum plânge.)

Cândva, la fel și eu eram,

Când tu mi-ai spus: "Ajunge!".

Tăcute zac, sub al meu toc,

Vorbele-ți nerostite...

Le-am strâns pe toate, la un loc

Să le strivesc, iubite.

Mă chinuie muțenia lor,

Îmi intră-adânc în oase,

Iar ochii... ochii mă dor,

De-atâtea lacrimi stoarse.

Pășesc pe tristele alei,

Și te caut, buimacă,

Frunze pier sub pașii mei,

Te mai iubesc, chiar dacă...

Enoriaș nefericit.

Doamne!

Mult te-am iubit, fato,

Icoană între femei,

Inima mi-am îngropat-o,

În cimitir de atei.

Din mir,

Și din stropi de rouă,

Ți-am clădit frumos altar,

Și cu mâinile-astea două,

Mă rugam la tine, dar...

N-am știut,

Că nu ești înger,

Ci un demon, deghizat,

Fără inimă, tot sânger,

Un ateu ce n-a uitat,

Că odată,

I-ai fost zeie

Nemurire și destin,

Of, cat te-am iubit femeie,

Tu, călău cu zâmbet fin.

Mi te-închinam,

Cu credință,

Și de dragoste orbit,

De-am ajuns, prin umilință,

Enoriaș nefericit.

N-ai vrut,

Să-mi mai auzi ruga,

Și te-ai dus spre alt lăcaș,

Lăsându-ți, icoană, sluga,

Ca pe ultimul pungaș.

Doamne!

Mult te-am iubit, fato,

Ești demon între femei,

Inima mi-am îngropat-o,

În cimitir de atei...

Mademoiselle, voulez-vous?

Mademoiselle cu păr bălai,

Voulez-vous un pic să stai?

O să râzi, dar buza mea,

Vrea pe buza ta să stea,

Să te soarbă...indiscret,

Ca pe-o sticlă de Moet.

Nu te știu, și nu mă știi,

Dar, Mon Dieu, ce fantezii,

Am în minte când îți pui,

Pe-asfalt rece, tocul cui,

Și pășești...seducător,

Mirosind a "Miss Dior".

Mademoiselle cu păr bălai,

Voulez-vous șansă să-mi dai?

M-am îndrăgostit, îți jur...

Coup de foudre, mon amour!

Te-aș urma unde vrei tu,

Doar pentr-un petit "bizu".