de Elena Moisei

      Ziua mamei, este sărbătorită anual în 8 martie încă de pe vremea grecilor antici. În 18oo în Anglia, a fost menționată Duminica mamei. În 1909, în New York a fost sărbătorită pentru prima dată Ziua Femeii, în amintirea unei greve a unui sindicat al femeilor care a avut loc în 1908.

      Astăzi, Ziua Internațională a Femeii, se sărbătorește în foarte multe state fiind declarată prin lege, zi liberă. Toate femeile primesc cele mai calde felicitări din partea celor dragi și în special mamele, chiar dacă ar trebui să fie ziua lor în fiecare zi, primesc de la copii, toată recunostiinta lor.

      Ziua de 1 Martie și 8 Martie, este legată simbolic de flori, de primăvară, de renașterea naturii. Femeilor și în special mamelor le dăruim toată iubirea noastră.

      Femeia, este mama care-și crește copiii alăptându-i la sân, îi educă ocrotindu-i cu toată dragostea de care este capabilă. 

      În ziua de astăzi, femeia este soția iubită care-și ocrotește cu dragoste soțul, este gospodina casei, este femeia muncitoare care întregește veniturile casei. Putem spune despre o femeie care are atâtea calități că este un supraom, capabilă să facă singură foarte multe lucruri  pe care un bărbat nu reușește să le facă. 

      Aparent sensibilă și delicată dar în realitate dârză și perseverenta, sub privirea ei atentă, rutina zilnică este dusă până la capăt.

      Viața este formată din mici detalii aparent nesemnificative, care luate ca un întreg, reprezintă însăși chintesența vieții noastre.

      Familia reprezintă celula societății și dacă familia este sănătoasă, atunci și societatea în care trăim este puternică. Nu degeaba se spune că în spatele unui bărbat puternic stă o femeie și mai puternică care-l ghidează în rutina zilnică și în societate.

      Din aceste considerente, trebuie să prețuim femeia și să-i oferim locul adevărat în societate și, în special mamelor noastre care ne-au crescut oferindu-ne toată dragostea lor.

                                                     La mulți ani, tuturor femeilor!

Poem - Radu Stanca

O să rămâi în mine şi după ce-o să pleci,
La fel de nepătrunsă, la fel de-mbietoare,
O insulă ciudată cu drumuri şi poteci
Ce nu duc nicăirea sărmana mea plimbare.

O să rămâi în mine şi când vei încerca
Să intri în pădure şi să te pierzi într-însa.
Vezi ! Urma ta săpată e în visarea mea
Şi pot, oricând îmi place, să umblu după dânsa.

Şi te-aş găsi chiar dacă n-ai vrea să te găsesc,
Şi te-aş afla oriunde te-ai ghemui hoţeşte.
Visarea mea e ca un condur împărătesc
Ce numai la piciorul tău zvelt se potriveşte.

O să rămâi în mine şi după ce-o să zbori
Din inima mea neagră, ca un canar din cuşcă.
Tristeţea mea ciudată te va ochi şi-n nori ;
Tristeţea mea ţinteşte mai bine ca o puşcă.

Şi te-aş zări oricâte costume ai schimba,
Oricâte măşti ţi-ai pune să nu te pot cunoaşte.
Visarea mea – din sute de mii te-ar descifra.
Tristeţea mea – din sute de mii te-ar recunoaşte.

Numai noaptea vino, când tăcerea
Se loveşte tainic de fereşti,
Când mă-nchid ursuz în încăperea
Unde stau şi-aştept să te iveşti.

Ca un fur ce vrea să-mi intre-n casă,
Dar s-a prins în curte, printre vreji,
Numai noaptea vino, când se lasă
O perdea de plumb pe ochii treji.

Fluturând în urma ta eşarfe
Negurile toate de pe lac,
Fă să înceteze-aceste harfe
Care ziua-ntreagă nu mai tac !

Şi la umbra lunii blestemată
Te apropie-ncet, prin pragu-nchis,
Ca să fii şi mai neaşteptată
Decât ai fi fost, venind prin vis.

Nu-s frumoase zilele, nici calme,
Cât aceste nopţi ce mă-mpietresc.
Dacă vii, bătând uşor din palme,
Numai noaptea vino, când primesc !

Numai noaptea, când e lună plină
Şi pe stânca neagră, lângă-un trunchi,
Presimţindu-şi pântecul, virgină,
Căprioare cad în genunchi,

Când se umple cerul cu şoapte
Pline de mister şi prevestiri,
Numai noaptea vino, când e noapte,
Şi Sibiul tot, un cimitir.

Vino-ncet, ca ora ce-mi aduce
Sărutarea nopţii pe obraz.
Locuiesc la ultima răscruce !
Cheia-i lângă poartă pe zăplaz !