En la 19ª convocatoria hay poetas de Rumanía, España, Polonia, Perú, Cuba, Colombia, Ecuador

La revista literaria Ibídem es un proyecto mexicano que nace con el propósito de darle difusión a todo el talento literario que permanece oculto.Hay mucho talento que quiere publicar y la revista lo está haciendo. Tenemos la necia convicción del poder que tienen las palabras y creemos en la insaciable necesidad del que escribe por expresarlo. Todo el mundo quiere expresarse a través de la poesía y con el poder de la palabra seguro que podemos hacerlo los que tenemos la vocación. Es una revista bimensual en formato digital, para participar es necesario atender las convocatorias que se publican en nuestras redes sociales.

 

 

 

TUDOR ARGHEZI

GEORGE BACOVIA

ION BARBU

LUCIAN BLAGA

 

 

GEORGE COȘBUC

MIHAI EMINESCU

MARIN SORESCU

NICHITA STĂNESCU

 

 

            Aplauze pentru poet / A Hand for the Poet este un proiect inedit, de promovare a poeziei româneşti clasice şi moderne, pentru publicul autohton, dar şi internaţional. O producţie a asociaţiei culturale The Culture Club, cu sprijinul JTI, partener principal Pro Contemporania, proiectul  poate fi accesat online începând din 22 octombrie la adresa aplauzepentrupoet.thecultureclub.ro sau ahandforthepoet.thecultureclub.ro.

            Aplauze pentru poet / A Hand for the Poet se compune dintr-o serie de recitaluri care punctează repere poetice din cultura română. Într-o primă etapă, poezii de Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, George Coşbuc, Lucian Blaga, George Bacovia, Ion Barbu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu în limba română şi – o parte dintre acestea – în engleză, sunt prezentate în interpretarea actorilor Ion Caramitru, Michael Pennington, Anamaria Marinca, Mircea Rusu, Emilia Popescu, Andras Istvan Demeter, Mihaela Rădescu, Alex Ştefănescu, Cătălin Frăsinescu.

Recitalurile, filmate în primăvara şi vara anului 2021, sunt prefațate de o scurtă prezentare scrisă a poetului ales și ilustrate cu fotografii de epocă, fragmente de manuscris şi comentarii bilingve despre arta sa poetică.

Inițiativa este deopotrivă un act de restituție și un demers de susţinere a unui domeniu cultural marginalizat în contemporaneitate, adăugând poeziei arta actorului, rostirea, imaginea. Aplauze pentru poet / A Hand for the Poet, ce urmează a fi continuat în viitor şi cu alte nume mari, îşi propune să contribuie la o mai bună cunoaştere a celor mai importanţi poeţi români clasici şi moderni, în forma originală, dar şi prin traduceri consacrate, în engleză, totul într-o manieră accesibilă publicului actual, pentru care principalul vehicul cultural este internetul.

Proiectul a fost realizat de o echipă coordonată de Ovidiu Miculescu – producător general şi Oltea Şerban-Pârâu – producător executiv. Filmările s-au desfășurat în spaţii consacrate precum Sala ArCuB, Opera Naţională din Bucureşti sau ICR Londra, producţiile fiind semnate de Virgil Oprina – director de imagine / montaj, Attila Vizauer - regia artistică.

https://youtu.be/MWlsSRkNkiE

Cu sprijinul JTI

Partener principal Pro Contemporania

Parteneri culturali ArCuB - Centrul de proiecte culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti, Universitatea din Bucureşti, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Institutul Cultural Român, Opera Naţională din Bucureşti.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Regional, România TV, Liternet, Agentiadecarte, Mediatrust, Webcultura

aplauzepentrupoet.thecultureclub.ro

ahandforthepoet.thecultureclub.ro

Mario Vargas Llosa gana el Premio Nobel de Literatura 2010 

El Comité Nobel ha premiado al autor de La ciudad y los perros "por su cartografía de las estructuras del poder y sus mordaces imágenes sobre la resistencia, la revuelta y la derrota individual".

Nobel de Literatura 2011 para Tomas Tranströmer 

Alice Munro, Premio Nobel de Literatura 2013 

La escritora canadiense Alice Munro ha sido galardonada con el Premio Nobel de Literatura 2013, según ha dado a conocer la Academia Sueca en Estocolmo. La autora de «Mi vida querida» recibió la llamada de la Academia Sueca y no pudo atenderla, por lo que los académicos le dejaron un mensaje en el contestador.

Prof. univ. dr. ec. ing. Tiberiu Foris este director al Departamentului de Management şi Informatică Economică al Universității Transilvania din Brașov, absolvent al Facultăţii de Mecanică, specializarea Autovehicule Rutiere şi al Facultății de Știinţe Economice, specializarea Marketing din cadrul aceleiași universități, doctor în economie al ASE Bucureşti. Director general al Școlii de Formare Managerialã în Turism şi al patronatelor din industrie din regiunea Centru UGIR-1903, consultant în afaceri și manager de proiecte strategice pentru formare profesionalã continuă și antreprenoriat.

A publicat peste 170 de articole ştiinţifice și 32 de cărţi de specialitate în economie și management. Specializări internaţionale la universităţi din Germania, Belgia, Olanda, Marea Britanie, Franţa, Letonia, Grecia, Turcia, Portugalia, Ecuador. Membru în comisii de doctorat la universităţi din Braşov, Bucureşti, Iaşi, Chişinău.

Cu prilejul Zilei Naționale din anul 2016 a publicat prima carte de poezie-pamflet cu titlul Zâmbete Triste, urmată în anul 2017 de volumul de poezie Anotimpuri, volumul de poezie-pamflet Timpul Probabil în anul 2018 iar în 2019 a apărut cel de-al patrulea volum de poezie-pamflet, Timpuri Noi.

   1 Decembrie

          Nihil Sine Deo

Pentru acei ce suntem frați,

Copii ai Munților Carpați,

Urmași de daci și de romani,

Un cald, din suflet, La mulți ani!

Ne bucurăm de Ziua Mare

Când țara s-a-ntregit sub Soare,

Când bine s-a croit din rău,

Nimic fără de Dumnezeu!

Și de atunci avem să fie

O dodoloață Românie,

Iar bunii ne-au lăsat solie

De demnitate și mândrie!

Țară Sfântă...

Țara Sfântă-i prea furată de golanii guvernanți,

Pleavă ieftină vândută pe pițule și talanți,

Golănași de dosul gării, repetenți fără de școală,

Cu tupeu, fără de minte și cu minus la morală.

Astăzi ne închid în case repetând mereu refrenul,

Sfătuiți de specialiștii ce au clase doar cât trenul,

Cum că tot ce românește e produs azi cu sudoare

De-i vândut de robi în târguri, românește, ne omoară.

Și de vrem a duce traiul și de vrem a rezista,

Doar din mega-prăvălie mai putem a cumpăra,

Căci tot ce românul face, tot ce drege ori gândește,

E menit ca în infecții să dispară românește.

În biserici umblă dracii cu coroane virusate

Și pe veci le vor închise cu peceți și trei lăcate,

Căci credința românescă este astăzi infectată,

Iar cultura milenară, virusată, e-ncuiată.

În spitalele puține, toate de infecții pline,

Oamenii se sting de-a valma și cu șansele puține

Iar în pandemia cruntă, tupeiștii Lui de soi,

Slugi obraznice dau vina și ne ceartă tot pe noi!

Școala-i toată infectată, facem cursuri la distanță,

Dascălii în pijamale cursuri țin plini de prestanță

Și de templul drag științei, plin de viruși, azi e gol,

Școala mâine se va face sub cupola unui Mall.

Și cum clasa nu e bună să ne educăm copiii,

Doar alegeri vor să facă cei ce ne conduc, dilii,

Un îndemn îmi vine-n minte și îmi vine greu să tac:

Dacă vor să le dau votul, le voi da cu el în cap!

Deșteptarea!

Azi prostia, nesimțirea, impostura și tupeul

Ne conduc în țara care învățată e cu greul

Și, cu capete plecate, plângem toți, dar plini de vină,

De-am lăsat să ne supună slugile cu mandolină.

Azi prostia tot ucide, ca o molimă ciudată,

Ce cuprins-a între gheare țara plânsă și furată

Și ciudații fără minte azi vibrează la ison,

Iar cuvântul ce-i parolă e tâmpitul “Ghinion”.

Impostura azi ucide când ajunge a conduce

Și la tragedii în masă azi prostia grav ne duce

Cu minciuna și hoția practicate-n prag de seară

Și, a nu stiu câta oară, oameni “au trebit să moară!”

Cu tupeu de neamuri-proaste s-au urcat în cap la noi

Cu bocanci de slugi ajunse, plini de jeg și de noroi,

Dar ajunge, este ceasul pentru noi să ne trezim,

Căci de nu, în felul ăsta, umiliți cu toți pierim!.

Timpuri Noi

Sunt vremuri de năpastă în lumea tot mai tristă,

cu ochii plânși în lacrimi, mirată că există,

de griji și de necazuri de plâng și mă-ncovoi,

aștept să treacă vrajba, să vină timpuri noi.

Sunt vremuri de ocară din zori și până seara,

câd iarna nu mai pleacă să vină primăvara,

iar nori de plumb se varsă în valuri de noroi

și-aștept să treacă frigul, să vină timpuri noi.

Sunt vremuri învelite în nouri de minciună,

când timpul fuge-n neguri în goana lui nebună,

iar suflete rănite se-adună într-un roi

și-aștept să treacă răul, să vină timpuri noi.

Sunt vremuri chinuite în boală și-n prostie,

Biserica se-nchide deși credința-i vie,

și cruce când ne facem, plângând ascunși în noi,

prin rugă aștepta-vom să vină timpuri noi.

Sunt vremuri înnegrite de ignoranți și proști

ce ne închid în case, ca robi supuși de oști,

se-nchide și cultura, închiși suntem în noi,

și-aștept să ne deschidem, să vină timpuri noi.

Sunt vremuri azi ciudate și mințile sunt rase,

armata ne păzește de noi să stăm în case

și-aștept să se deștepte, căci oastea suntem noi,

și frați să ne păzească, să vină timpuri noi.

Sunt vremile nedemne, de alogeni conduși,

de prostovani cu sfoara din alte părți ce-s duși

și-n ceasul cel dim urmă ieși-vom din noroi

cu mintea cea din urmă, visând la timpuri noi.

Sunt vremile rotite, cum au mai fost să fie,

ca tot ce-a fost pe timpuri și cum vor fi să vie,

când binele azi se luptă cu răul pe din doi,

ca timpuri noi să vină, azi doar depind de Noi!

Zero

Un zero veșnic e-un ratat

chiar la putere de-i urcat

și nu-i capabil de vreun rol,

căci înăuntrul său e gol.

Și nu-i de glumă, te întreabă,

cu el de poți să faci vreo treabă,

iar lângă el te paște frica:

orice-nmulțești, îți dă nimica!

Conduși de nuli și nulitate,

votând zerouri colorate,

asta ți-e soarta, n-ai ce-i cere,

când nulitatea-i la putere!

Astăzi vremile sunt grele...

Astăzi vremile sunt grele, timpul e fără răbdare,

totul parcă fuge-n zare și ne doare tot mai tare

și de-i soarta tot mai cruntă și de este tot mai greu,

singura speranță-n lume mai rămâne-n Dumnezeu.

Pupători de mâini străine și de clanțe pe la uși

cumpără de zor bombițe să ne apere de ruși

și în timp, bunicii noștri în mizerie se duc,

căci din munca de-o viață fură tot cei ce-i conduc.

Tot ce-n țară-i avuție, de milenii apărată,

este azi de cei din frunte, ori vândută, ori furată,

vânzători de neam și țară, toți cu balele în bot,

cocoțați în cârca noastră printr-un blat, de-i zic ei vot.

Și, ce pot eu astăzi face cu o botniță pe gură

și cu ochii plânși în lacrimi de obidă și de ură,

să-mi ascult din Imnul Țării un îndemn prea-înțelept

și să mă îndrept de spate, să mă lupt, să mă deștept!

Dă-ne, Doamne...

Azi cohortele de viruși ne atacă, vai de noi

și Planeta greu se luptă, toată e în plin război,

omenirea stă pasivă și privește cum murim

și nu știm dacă mai suntem, nu mai știm cum să mai fim.

Totul azi e-n bariere, totul stă în amorțire,

totul astăzi se măsoară doar în bani, nu în simțire

și acei pe care-i pus-am să conducă, pui de hoți,

stau ascunși cu minți pierdute, cu priviri de idioți.

Moșii astăzi pleacă-n ceruri duși de ceea ce nu știm

și noi triști stăm toți în case și uităm să mai zâmbim,

căci îl costă pe acela, pe jupânul de flașnetă

care astăzi stăpânește peste trista mea Planetă.

Când în vremuri de restriște stăpânește neștiința

și tot ce-mi rămâne-n suflet este țara și credința,

Doamne, dă-ne ceva minte, dă-ne minte, nu vrem multă,

dar ne-o dă pe ceea dreaptă, dă-ne-o dar pe cea din urmă!

Rugă

E lumea azi ciudată și parcă e nebună,

iar limite nu are spre Soare și spre Lună,

aleargă tot mai iute spre tot și spre nimic

și tot ce era mare devine slab și mic.

E totul de vânzare și poartă etichete,

de la un colț de pâine, la bombe și rachete,

doar sufletul se vinde mai ieftin zi de zi

la bursa mondială, pe aur și hârtii.

Și omul devenit-a stăpânul peste toate

vânzând Planeta toată pentru că vrea și poate

și murdărește totul, pământ, apă și cer,

iar visele de bine, ucise, toate pier.

Biserica se pierde uitată-n nepăsare

iar sufletul se duce, nu simte și nu doare

și toți se-nchină astăzi, prieteni sau dușmani

la noua zeitate cu suflet prins în bani.

Dar a venit năpasta, de unde nici nu știm,

cu arme nevăzute și prins-am să murim

și tot ce prețuit-am valoare nu mai are,

căci boala n-are milă și totul e-ntâmplare.

Și-acum, în vremuri grele și pline de mister,

ne îndreptăm privirea înspre pământ și cer

și ne-amintim cu toții, acum când ne e greu,

să ne rugăm la Domnul, la Bunul Dumnezeu!

Povestea mea

Lumea astăzi e condusă de golani și mincinoși,

de păpuși fără de minte, toți vânduți și odioși,

pentru care sentimentul este arma de prostire,

care în durerea lumii văd motiv de fericire.

Astăzi îți iubești părinții dacă triști stau în uitare

și te rogi la nu știu cine, și te-nchini la lumânare,

și stai trist ascuns în casă vrând a trece nu știi ce,

și te-ntrebi doar tu cu tine, ce se-ntâmplă și de ce.

Ne-nvățăm precum cățeii s-avem botniță la gură,

să ascundem tot în suflet și de drag și-njurătură

așteptând în resemnare ce urmează și lipsește,

lesa-n gât și-n mâna celui care lumea stăpânește.

Voi golani ce depășit-ați orice urmă de morală,

idioți fără de minte, repetenți fără de școală,

să fugiți când ne trezi-vom și ne-om ocupa de voi,

copleșiți de umilința din tristeți și din nevoi!

Și, în lumea ce se naște după criza de minciună,

aruncați în întuneric doar de mintea lor nebună,

să trăim în armonie într-o lume mult mai bună,

fără hoți, fără pramatii, și sub Soare și sub Lună.

Căci mi-e dor de lumea simplă, de o strângere de mână,

de orarul de la școală prins în zi și-n săptămână

și mi-e dor a mă întoarce, ca regizor vrând a sta,

în povestea de iubire, fără ei, ci doar a mea!.

Zâmbeşte!

Lumea asta e ciudată şi s-a-ntors cu josu-n sus,

toate cele fost normale, jos pe gârlă s-au cam dus

și mi-e greu a şti ca sigur ce-i cu rost, ori fără rost,

să nu par inadaptabil sau să par un mare prost!

De te duci la vot la urnă şi cu stânga de votezi,

comunist eşti, ori pe faţă, ori la comunişti visezi,

iar de ştampilat ţi-e votul pe-un partid din partea dreaptă,

ești fascist fără de poate şi vei fi bătut de soartă!

Poate-ar fi atunci mai bine să nu mergi deloc la vot,

dar precis în ochii lumii vei părea un idiot

și atunci m-apucă plânsul, sunt apatic şi sunt trist,

dar, citind din Mioriţa, mă calmez şi mai rezist!

Tac şi trist mă uit la bombe date de americani,

căci, de zic ceva de rele, sunt trecut între duşmani,

și ajuns-a lumea asta ce-a ajuns acum să fie,

un comerţ în piaţa păcii, bombe pe democraţie!

Doamne feri, cumva în public, bine să-i vorbeşti pe ruşi,

căci proscris vei fi-n vecie, zile dacă mai apuci,

iar de U.E. dacă Sfântul te va pune să huleşti,

ești nostalgic, dus cu capul, trebuie să te căieşti!

Dacă liber umblă-ţi limba, cum că ţara ţi-o iubeşti,

eşti naţionalist fanatic, trebuie să ţi-o plăteşti,

căci în lumea asta nouă, totu-i scris şi iar rescris,

iar de ai ceva prin creier, eşti un prost trăind în vis!

Dacă spui în gura mare că familia-ţi iubeşti,

homofob îţi scrie-n frunte și e clar, păcătuiești,

iar în catalog la şcoală, va ajunge şi la noi,

să semnezi, nu mama, tata, ci P1 şi P2!

De nu fugi plângând de virus cu o botniță pe gură,

toți acei de lângă tine te hulesc și te înjură,

cum că te-ai tâmpit la minte ori nu te-ai prea dus la școală

și te duci ca prostu-n față chiar de lumea-i toată-n boală!

Iar de mintea ta visează la a sta în bancă-n clasă

să asculți ce zice proful, cu colegii tăi la masă,

ești rămas total în urmă, retrograd, conservator,

căci pe net se face totul, totul e-n calculator!

Uite-aşa, în lumea asta, omul simplu-i un ratat,

și mă simt ca-n Caragiale, Cetăţeanul Turmentat,

dar mă-ndeamnă Domnul Murphy, filosoful nătărău,

să zâmbesc, pentru că mâine, sigur va fi mult mai rău!

Es impresionante la valor qué tiene un acto cultural. Enriquece y da alegría poder participar, expresar y disfrutar de poesía, de música, danza, teatro, artes plásticas, programas infantiles y conferencias a cargo de artistas locales, nacionales y del mundo.

El jueves a las 16:00h, con transmisión en vivo, tuvimos presentes grandes ponenetes de la literatura Latinoamericana, Estados Unidos y Europa(Rumanía, España). El dialogo de la poesía es fascinante y disfrutamos de cada palabra, de cada sentimiento que difrutan nuestros corazónes dorados. Verdaderamente fue un regalo de Díos con este encuentro literario: María Oliva Rodríguez Noriega( Tamaulipas), Mariana Libertad Súarez( Venezuela),Chary Gumeta(Chiapas), Normary Gisel Quintero Romero( Venezuela), Edith Hernández Villanueva( Tamaulipas), Rosa Chamorro(Colombia), Miriam.I.Arellano (México), Elena Buldum( Rumanía, España), América Alejandra Femat Viveros (Cd.de México), Mónica Lucìa Súarez( Colombia), Susana Arqueta(Cd.de México), Rosy Evelín Lima( Estados Unidos), Elvira Mora Mora( Oaxaca).

Gracias por compartir este magnífico espectáculo de poesía con nostros.

 MGM Handels und Vermittlungs GmbH.

Firmă germană angajatoare ce se ocupă cu recrutarea   forței de muncă.

Angajează în industria cărnii cu incorporare imediată muncitori calificați sau necalificați:

-măcelari pentru abatoare atât pentru bărbați cât și pentru femei.

Condiții de contractare:

-salariul se stabilește în funcție de orele lucrate sau orarul convenit și de experiența solicitantului sau în funcție de locul de muncă.

-în prima fază dacă se lucrează 8 -10 ore pe zi, salariul începe de la 9,17 euro/ oră -14 euro/oră dar se stabilește și în funcție de solicitare.

Firma este direct angajator și se mai ocupă cu:

-asigură cazare doar cu plata utilităților 100 de euro/ lună sau dacă există posiblitatea de cazare individuală atunci nu se mai plătesc astfel de utilități decât în alte condiții.

-firma se mai ocupă cu formalități de angajare, de domiciliu’, de card de sănătate, cursul de igienă.

- se poate face și plata transportului, apoi se oprește din banii de salariu.

-angajarea se face din primul moment al semnării contractului.

-pentru alte informații cum se obțin documente de alocații, declarații fiscale etc...

(date de contact la email:casaromanadincatalunya@gmail.com)

   

                              ie cusută de Profira Lupu                                              

 IA DE LA FUNDENI, JUDETUL GALAȚI

    E păstrată cu sfințenie în ladă, acolo unde au pus-o mâinile măiestre ale Profirei Lupu, ca o frumoasă mărturie a sensibilității țăranului, aflat la popas în drumul său spre veșnica trecere. E scoasă  doar pe la marile sărbători de către nepoata ei, Ștefana Hilohi, spre a le cinsti prin îmbrăcarea acestui strai, devenit efigie a unui neam.

   Poartă în ea mirosul țărânii, dar și pe cel de trudă ancestrală al obiditului țăran, singurul în stare să-i simtă pământului inima … Și mai poartă … dorul știut doar de acul trăgând arniciul în brazde fine ale simțirii sale, în timp ce, pe de altă parte, bărbatul ei  brăzda pânza câmpului cu cel plug despre care se spune că   ” din atâtea împărății ”  e  ”coroana cea dintâi”.

  Profesor, bibliotecar : COSTINA SAVA

Siempre me ha cautivado la poesía de todas formas y de muchos estilos, para mi es el apasionante camino del alma humana, me torturan los contrastes y los reflejos cálidos de la memoria de André Cruchaga, que hace poesía de verdad, un ejemplo es la “Calle” la cual está llena de significados y con una plasticidad preciosa. Los poemas gotean como la agua y fluyen por las venas con expresiones léxicas llenas de figuras poéticas que desprenden pura realidad. André Cruchaga captiva el lenguaje puro con su propio estilo. Su capacidad dialéctica es sorprendente, particular y original. Las metáforas son de tal calidad estética que dejan sin aliento al lector y éste está seducido por sus formas de decir las palabras. Lo que yo como lectora del poeta y traductora, puedo decir que la sensibilidad del poeta me llena el vacío con la melancolía de epítetos. La vida duele como una herida, cada palabra sin duda llena los espacios de sombras con la luz, una luz que resplandece la memoria de la escritura. 

Ninguna palabra no es infiel, todas desprenden la pura realidad. La poesía de André Cruchaga es poderosa, diversa, cursiva, llena de esencia de la vida.  Una obra de arte asombrosa, creación extraída del sufrimiento. Define un estilo que dice mucho de su obra poética tan espectacular.

Sus poemas han sido traducidos en muchos idiomas, de euskera en español, de español en francés, de español en catalán, de español en inglés, y también de español en rumano. Me alegra haberme encontrado en sus páginas literarias de traductores.  Recibí unas de sus obras magnificas; “Cuaderno de ceniza”, edición bilingüe rumano–español, “Viaje póstumo”, edición bilingüe español–catalán, “Lejanía”, edición bilingüe español–inglés. De todos estos libros, también recibí ‘’Calles/Carrers’’, un libro traducido por un amigo poeta/escritor/traductor valenciano de nombre Pere Bessó. El libro da referencia a una calle de la Tierra llena, a veces, de tormentas al borde de la tristeza en mediodía del grito de la boca. El testigo en la orilla de los sentimientos es la memoria del horizonte donde vivimos. El destino nos sonríe desdel balcón de los sueños llenos de enigmas. La “Calles/Carrers” me sorprende por el hecho que todo lo que escribe es verdadero.

Elena Buldum

poeta, traductora, publicista

Jud.Iași.

Studii: Liceul Teoretic Garabet Ibrăileanu,Iași

Facultatea Alexandru Ioan Cuza- Resurse Umane

În anul 2015, debutez în Antologia de poezii

Vise Târzii, Vol II. – Editura Dandes Press, Drobeta -Turnu-Severin, coordonator Elena Buldum

Într-un univers,

Cu dorinți fierbinți,

Suntem noi.

Într-un vis,

Noi suntem cuminți

Amândoi.

Într-o poezie,

Cu multă simfonie

Noi ne iubim cu frenezie,

Într-o lume nebună,

Dragostea ne cunună,

Într-un gând al tău

Mă aflu eu.

Adun în pocale splendori

Din fire de iarbă și roua din zori,

Din raze de soare și nori trecători,

Din cântec de păsări și plâns de copil,

Din valuri albastre și ne-atins infinit,

Din clipe trăite și lacrimi de dor,

Adun in pocale splendori!

Altfel

Cred unii că iubirea

E fără de-nțeles:

Eu cred că este suflet,

Ce-i plin de dor și vers.

Cred unii că iubirea

Se vinde pe bani buni:

Eu cred că n-are preț

Și că-i dar Divin.

Cred unii că iubirea

E trupul ori cuvaântul:

Eu cred că este Duhul,

Ce vine dinăuntru!

Ploaia

Cum plouă peste…

E ceea ce se simte în inima mea:

Este o lacrimă de iubire

E pentru tine, tu care ești…

Și stai singur!

Am întâlnit gândurile tale

Rătăcind speriate prin ploaie,

Povestind despre singurătatea ta

Știu că ești trist,

Pentru că ești singur și plouă:

Ascultă și vei auzi

Cuvintele mele de dragoste!

Ascultă ploaia care-ți aduce

Gândurile mele de bine,

Ascultă Universul ce cântă,

Lumina ce vine!...

Lasă-mă să te iubesc

Lasă-mi versul cu iubire să te-aline

Și ochii tăi să mă încânte

Ai fugi dar ești prins într-o dulce vrajă

Dormi liniștit stau de strajă!

Am să te caut într-o altă galaxie

Să fii al meu, să-mi fii doar mie

Acceptă-mi nebunia ca pe o lumină

Iubirea mea nu ți-e străina!

Tu știi..

Aș merge pe jos o jumătate de lume

Ca să ajung la tine pentru un sărut

Ți-aș închide gura cu gura mea

Și-aș spune pe nume

Și te-aș urca într-un paradis absolut

Să trăiești infinitul în fiecare clipă

Ca o cădere într-un dulce abis

Te-aș ruga să nu-mi tai în vis o aripă

mi-aș pierde nemurirea ascunsă în vis…

Răspunsuri…

Ce însemni tu pentru mine?

Un răspuns la toate semnele de întrebare

Ce aș putea fi eu pentru tine?

Un sărut pe fiecare strop din lacrimile tale.

Ce însemni tu pentru mine?

Misterul care m-ar desluși în ceața din mine

Ce aș putea fi eu pentru tine?

Sufletului care va potoli furtuna din tine

Ce-am crea împreuna?

Un nou inceput…

Tu...

Privirea ta-mi trezește...

Ai tu ceva care mă cheamă

Mă tulburi și te aud în șoapte

Chiar dacă știu Tu ești departe

Prin vocea ta se aude-o lume

Nu așteptam să-mi spui pe nume

Ești geniul care luminează drept

Încă mi-e teamă dar te aștept!

Mi-ai spus...

Mi-ai spus " iubesc" și eu am auzit

În suflet dragostea mi-a înflorit

Tu îmi oferi și eu nu știu

Dacă mai pot sau e târziu!

Nu am răspuns... am râs ușor

Știam că "te iubesc "înseamnă... dor

Pot să jur esti flacără în mine

Aș vrea să mă săruți dar nu e bine!

Și dacă taci îmi ești aproape

Suntem scântei arzând în noapte

Cu dor comun în suflete îngemănate

Chiar dacă știm că nu se poate!

Fiorul...

De ce m-omori

Cu calzi fiori?

De ce m-alungi

Cu vorbe dulci?

De ce nu crezi

Nu vrei să vezi?

Ne vom iubi

Când ne-om gasi

Te port în gând

Ești un veșmânt...

Noaptea te simt

Te aud venind,

Te ating ușor

Ca un fior...

Te văd in vis

Cum te-ai intins,

În patul meu

În gandul meu...

E numai dor

De-al tău fior.

Eu te iubesc

Tu mă iubești,

E tot ce vreau

E tot ce vrei,

Vreau să te am

Vrei să mă ai,

Vreau să te simt

Să te ating...

Să te sărut

Pe trupul..

De-atata dor...

Eu vreau să mor.

Iubirea mea praf de stele

O plăsmuire a minții din dorințe și speranțe

Iubitul care să mă țină-n brațe

O nalucă cu sclipiri și colb destea

O nebunie ruptă din inima mea

În mine se naște curioasă întrebarea

Vrei să-mi fii tu iubire, alinarea?

Vrei să-mi fii iubitul din praf de stele

Încununarea gândurilor mele?

Vrei să-mi fii izvor pe buze

Vrei să dai aripi vorbelor nespuse

Vrei să-mi fii din plăsmuiri de vise

Chemarea dorurilor mele ascuns.

Poate...

Poate că într-o zi

Ne vom întâlni din nou.

La fel...

Într-o altă poveste...

Poate vom împărți

O viață de apoi....

Lasă trecutul...

Să nu-ți lași sufletul să moară

Oricât de multe-ai îndura

Lumea-i perfidă și amară

Lasă trecutu-n urma ta...

Viața-i frumoasă și e scurtă

Trăiește-o, că-i decât odată

Râzi, iubește și... ascultă

Că viața-i tare minunată....

În ceruri, le decide numai Dumnezeu!

Treci prin viață cu zâmbetul pe buze!

Chiar dacă plângi și nimeni nu aude

Cu bune și cu rele... așa afost mereu

În ceruri, le decide numai Dumnezeu!

Să nu te pleci chiar dacă bate vântul

Să faci, dacă ți ai dat cuvântul

Să crezi în tine, roagă-te la greu

În ceruri, le decide numai Dumnezeu!

Privește viața asta ca pe-un dar

Trăiește-o nu o irosi, înzadar

Fă bine celui ce-ți dorește rău

În ceruri, le decide numai Dumnezeu!

Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creştinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tâmpă şi laşă, ca şi cum menirea creştinismului n-ar fi decât să lase lumea batjocorită de forţele răului, iar el să înlesnească fărădelegile dat fiind că e prin definiţie osândit la cecitate şi paraplegie.

Creştinismul neajutorat şi neputincios este o concepţie eretică deoarece nesocoteşte îndemnul Domnului (Matei 10,16: „Fiţi dar înţelepţi ca şerpii  şi nevinovaţi ca porumbeii”) şi trece peste textele sfântului Pavel (Efes, 5,17: „Drept aceea, nu fiţi fără de minte”, 2 Tim. 4,5: „tu fii treaz în toate…”, Tit 1,8: „să fie …treaz la minte” şi mai îndeosebi 1 Cor 14,20: „Fraţilor nu fiţi copii la minte; ci la răutate fiţi copii, iar la minte fiţi oameni mari”).


În fiecare seară, tovarăşul  meu se roagă, scurt. (La Securitate e voie să te închini. Aveam să aflu mai târziu, la închisoare, că acolo nu e voie). Când se ridică în picioare, mă ridic şi eu şi stau lângă el, împietrit, tulburat că nu mă pot asocia decât printr-un vag şi neconcludent gest de politeţă, rugăciunii lui. Nu-mi fac cruce.

În a doua celulă, N.N.P., trecut la catolicism, mă îmbărbătează. Se roagă mult, recită rozariul sfântului Anton. Lui îi spun că aş dori să mă botez. E mai mult o veche visare, o tendinţă, acum fără sorţi de împlinire. Încep să-mi dau seama că, vorbind pe şleau, e o dorinţă stăruitoare, ajunsă în stadiul nerăbdării.



Creştinismul e o transmutaţie, nu a elementelor chimice, a omului. Metanoia. Aceasta e MINUNEA CEA MARE a lui Hristos Dumnezeu:  nu înmulţirea vinului, peştilor, pâinii, nu tămăduirea orbilor din naştere, slăbănogilor, gârbovilor şi leproşilor, nu, nici învierea fiicei lui Iair, a fiului văduvei din Nain şi a lui Lazăr – toate semne bune pentru prea puţin credincioşi ori făcute ca să se împlinească proorocirile ori ca să se arate slava lui Dumnezeu ori manifestări de milă ale Domnului, toate concesii ale divinităţii - , ci de transformarea făpturii. 



Dumnezeu care l-a părăsit pe Hristos pe cruce, nu e cu totul absent pentru noi?
…
Ni se cere însă a crede în deplină libertate şi s-ar zice că – mai rău de atât – scenariul se desfăşoară  ca şi cum am fi nu numai pe deplin abandonaţi ci şi că – pe deasupra, colac peste pupăză – pronia dinadins face totul ca să nucredem; îi place  - zice s-ar -  să acumuleze piedicile, să ne înmulţească riscurile, să adune argumente pentru a preface bine intenţionata dorinţă de evlavie în imposibilitate.

Drumurile care duc spre credinţă poartă acelaşi nume, toate: pariu, aventură, incertitudine, cuget de om nebun.
…
Ni se cere – invitaţie la temerară vitejie şi palpitantă aventură – ceva mai tainic şi mai ciudat: să contestăm evidenţa şi să acordăm încredere unui ne-fapt.
Pe căi ocolite lucrează. Căi de nepătruns zic Francezii. Iar Englezii şi mai precis: se mişcă într-un mod misterios.

Cine a fost creştinat de mic copil nu are de unde să ştie şi nu poate bănui ce înseamnă botezul. Asupra mea se zoresc clipă de clipă tot mai dese asalturi ale fericirii. S-ar zice că de fiecare dată asediatorii urcă tot mai sus şi lovesc mai cu poftă, cu precizie. Va să zică este adevărat: este adevărat că botezul este o sfântă taină, că există sfintele taine. Altminteri fericirea aceasta care mă împresoară, mă cuprinde, mă îmbracă, mă învinge n-ar putea fi atât de neînchipuit de minunată şi deplină. Linişte. Şi o absolută nepăsare. Faţă de toate. Şi o dulceaţă. În gură, în vine, în muşchi. Totodată o resemnare, senzaţia că aş putea face orice, imboldul de a ierta pe oricine, un zâmbet îngăduitor care se împrăştie pretutindeni, nu localizat pe buze. Şi un fel de strat de aer blând în jur, o atmosferă asemănătoare cu aceea din unele cărţi ale copilăriei. Un simţământ de siguranţă absolută. O mână care mi se întinde şi o conivenţă cu înţelepciuni ghicite.

Şi noutatea: nou, sunt un om nou; de unde atâta prospeţime şi înnoire? Se adevereşte Apocalipsa (21,5): Iată, noi le fac pe toate!” şi de asemenea Pavel: „Dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi”. Noi, dar de negrăit. Cuvinte nu găsesc, decât banale, răsuflate, tot acelea pe care le folosesc mereu. Sunt cuprins în cercul de cretă al cuvintelor ştiute şi al idealurilor scoase din peisajul cotidian. Doamna Cottard a lui Proust dacă ar fi fost întrebată ce-şi doreşte ar fi indicat situaţia unei mai bogate vecine din colţul străzii: nici nu i-ar fi trecut prin minte a cere să devină ducesa de Mortemart. Idealul nostru merge până la cercul ori la cerul imediat superior. Dar mai sunt altele, pe deasupra, nebănuite şi prin urmare de neformulat, de negândit. Şi thalassa lui Xenofon şi pământul lui Columb. Botezul e o descoperire.

…„diavolul este stăpânitorul lumii acesteia”. Cred că accentul trebuie pus pe acesteia. Lumea e creaţia lui Dumnezeu., dar lumea contaminată prin păcat şi intrată în complicitate cu diavolul, lumea aceasta – care nu mai e cea originară – lumea pe care Satana i-o oferă şi i-o aşterne la picioare lui Hristos, ca fiind a lui şi având dreptul s-o dea cui voieşte, întrucât nu e decât o imagine secundară, deformată, deviată – şi care-i iluzie, pe care ţăranii şi târgoveţii o văd, o cred cârciumă, dar Don Quijote o ştie că e castel -  e lumea lui.
Operaţia de curăţire nu cere aşadar o recreaţie, ci numai o exorcizare, o dezvrăjire. Dovadă e contactul cu toate capodoperele artei care şi ele izbutesc a descânta, a stabili legătura directă cu dumnezeirea. Vălul vrăjit atunci dispare şi lumea – tot aceeaşi fiind, dar preschimbată, scuturată de farmece – redevine creaţia dintâi şi dă senzaţia fericirii. Domnul, de altfel, în convorbirea cu Nicodim nu cere omului o nouă naştere trupească, deci o altă facere, i numai să realizeze o spirituală metanoie instantanee, care-i absolută. Tot pe aici pe undeva stau şi fulgerătoarele cuvinte ale lui von Jawlensky: arta e nostalgia lui Dumnezeu.

Situaţia creştinului e la fel de paradoxală ca a lui Don Quijote. E om şi i se cere să fie Dumnezeu. A fost creat curat şi e murdar, şi trebuie doar să se întoarcă la ceea ce a fost menit a fi. Altfel spus, el trebuie să lupte pentru a deveni ceea ce este.

În noaptea următoare adorm frânt. Şi atunci, în noaptea aceea chiar, sunt dăruit cu un vis miraculos, o vedenie. Nu-L văd pe Domnul Hristos întrupat. Ci numai o lumină uriaşă . albă şi strălucitoare – şi mă simt nespus de fericit. Lumina mă înconjoară din toate părţile, e o fericire totală, şi înlătură totul; sunt scăldat în lumina orbitoare, plutesc în lumină, sunt în lumină şi exult. Ştiu că va dura veşnic, e un perpetuum immobile. Eu sunt îmi vorbeşte lumina, dar nu prin cuvinte, prin transmisiunea gândului. Eu sunt: şi înţeleg prin intelect şi pe calea simţirii –  înţeleg că e Domnul şi că sunt înlăuntrul luminii Taborului, că nu numai o văd ci şi vieţuiesc în mijlocul ei.

Mai presus de orice sunt fericit, fericit, fericit. Sunt şi pricep că sunt şi mi-o şi spun. Şi lumina parcă e mai luminoasă decât lumina şi parcă ea vorbeşte şi-mi spune cine e. visul mi se pare a dura mult, mult de tot. Fericirea nu numai că durează încontinuu, dar şi creşte mereu; dacă răul nu are fund, apoi nici binele nu are plafon, cercul de lumină se lăţeşte din ce în ce, iar fericirea după ce m-a învăluit mătăsos, deodată schimbă tactica, devine dură, se aruncă, se prăvăleşte asupra-mi ca nişte avalanşe care – antigravitaţional – mă înalţă; apoi, iar, procedează în alt fel: duios; mă leagănă – şi-n cele din urmă, fără menajamente, mă înlocuieşte. Nu mai sunt. Ba sunt, dar atât de puternic încât nu mă recunosc.

În această a doua celulă din închisoare se petrece, îmi pare, ceva asemănător cu ceea ce trebuie să se fi întâmplat pe drumul către Emaus. Mântuitorul nu mai e printre ai Săi, mirele a plecat. Dar se cuvine să începi, tu om, a secreta fidelitate şi un nou val de fericire, mai în surdină, şi să desprinzi realitatea prezenţei Mângâietorului în locul cel mai neaşteptat, mai arid: în tine. Trebuie să dai tu însuţi mai mult, nu mai eşti simplu spectator, nuntaş, ci participant cu drepturi egale, asociat, făuritor de fericire pe cont propriu. Trebuie să dovedeşti un lucru foarte greu. Că nu numai începutul – nunta – e curat, ci şi traiul cotidian poate fi menţinut la un grad acceptabil de relativă nobleţe şi demnitate. La fel ca începutul nu e: şi ne doare. Dar tocmai asta e diferenţa dintre copilărie şi maturitate: durerea recunoscută şi răbdată, acceptarea inevitabilei diferenţe de nivel dintre puritatea nunţii şi a sărbătorii şi impuritatea zilelor de rând şi anilor pe şart.

Nenorocirea este că veacuri de-a rândul – şi acum mai mult ca oricând – până şi oamenii de bună credinţă (mai ales ei) văd în creştinism un fel de vag şi blând cretinism, bun pentru bigoţi, creduli şi fiinţe pierdute cu firea.
În vreme ce e clocot, e scandal, e „curată nebunie”, mai îndrăzneţ şi mai exigent decât orice teorie extremistă; e aventură, e hapenning -  e cel mai formidabil hapenning.
Creştinismul e dogmă, e mistică, e morală, e de toate dar e în mod special un mod de a trăi şi o soluţie şi e reţeta de fericire. Mai că aş spune că e supradeconectare, supra-LSD. Pe lângă doctrina creştină, cerinţele şi rezultatele ei, toate stupefiantele şi halucinogenele sunt leac băbesc, diluţia Hanemann minimală, roabă neolitică.
Nu există mai zguduitoare terapeutică (ne cere imposibilul!) şi nici medicament mai eficace (ne dă libertatea şi fericirea fără a mai fi nevoie să trecem pe la traficanţii de herionă).
Creştinismul dă pace, linişte şi odihnă – dar nu searbede şi monotone, ci pe calea aventurii celei mai temerare, a luptei neîncetate, acrobaţiei celei mai riscante un trapez la mare înălţime – şi nici o plasă dedesubt.
Nu înţeleg cum de nu văd pelerinii aventurilor şi petiţionarii fericirii că trec pe lângă ceea ce caută.

Două nume stârnesc interesul tuturor celulelor prin care trec. Sunt în măsură să dau informaţii despre Teilhard de Chardin şi Eugen Ionescu, ale căror opere le-am citit în întregime datorită lui Dinu Nc.
…
Reacţiile faţă de Teilhard de Chardin sunt mai nuanţate, vârsta nu mai e un criteriu despărţitor. … Din discuţiile purtate reţin câteva puncte:
a) trecerea, prin evoluţie, de la simplu la complex pare a fi o realitate incontestabilă. E vorba de o evoluţie cronologică, nu cauzală. Ideea de bază a lui Teilhard – că evoluţia în timp e certă dar că între specii nu există relaţii descendente – poate fi exemplificată foarte bine astfel: lucrurile se petrec – pare-se – ca într-o vitrină unde o mână nevăzută înlocuieşte în fiecare anotimp obiectele expuse. Înlocuirea – toamna – a sandalelor cu galoşi nu înseamnă că din sandale coboară galoşii; şi tot astfel şoşonii – iarna – nu s-au realizat prin lentă evoluţie din galoşi;
b) „cazul” Teilhard arată că iezuiţii au rămas în fruntea ramurei inovatoare şi îndrăzneţe a catolicismului şi că tot sunt foarte atraşi de ştiinţă;
c) din partea autorului, o extraordinară modestie omenească: admiterea ipotezei că în drumul spre punctul omega rolul speciei noastre s-ar putea să nu fie decât realizarea unui nou strat geologic. (Dar atunci nu înseamnă că jertfa de pe cruce a fost zadarnică? Să nu fie!)
d) metacreştinismul de care-i place lui Teilhard să pomenească nu-i cumva supărătoare concesie făcută limbajului la zi, un agiornamento sosit pe aripile modei ca să dea satisfacţie tuturora şi să ne fericească prin întrebuinţarea de termeni cât mai ştiinţifico-grandioşi?

Mirarea extraordinară de a fi chemat. Eu ?!, am vrea, neîncrezători să spunem. Nu ne vine a crede că s-a putut opri la o fiinţă a cărei netrebnicie o cunoaştem la perfecţie, că s-a hotărât să poposească în aşa murdar sălaş. Uimirii i se adaugă teama, am vrea să fugim de răspundere (de năpastă?) şi, ca Moise, am fi ispitiţi să argumentăm (spre a scăpa): cine sunt eu ca să mă alegi? Eu nu sunt un om îndemânatic. Alege pe un altul.
 
Asupra apropierii de Hristos, proba care nu înşeală, criteriul definitiv este buna dispoziţie. Numai starea de fericire dovedeşte că eşti al Domnului. Virtuosul îmbufnat nu e prietenul Mântuitorului ci jinduitorul după diavol. Ascetul arţăgos nu e autentic.
există mijloace obiective, în artă, de a recunoaşte autenticul şi a da deoparte copia. Pentru a deosebi creştinul de caricatura ori imitaţia sa nu există procedeu mai sigur decât a cerceta dacă postulantul este sau nu vesel şi mulţumit. Dacă ipochimenul e intolerant ori morocănos ori agitat ori mahmur ori necăjit, nu e creştin oricât de perfect de fidel ar fi virtuţii. E virtuos dar nu e creştin. Creştinul e liber, aşadar fericit. Acesta şi este sensul genialei şi inspiratei fraze a lui Kierkegaard: contrariul păcatului nu este virtutea, contrariul păcatului este libertatea. Vămile văzduhului sunt numeroase. Aici pe pământ la vama care nu poate fi înşelată proba constă în starea de fericire.
Virtuosul neîmblânzit nu ştie şi nu poate rosti „dulce Iisuse”, toată sfera dulcelui îi este străină, inaccesibilă – şi uită că jugul Domnului este blând şi povara lui uşoară.

(Fragmente extrase din cartea:
N. Steinhardt – Jurnalul Fericirii, 
Editura DACIA, Cluj Napoca, 2002)

În spatele unui chip există un suflet care luptă pentru a-și îndeplini un vis. Un vis care, uneori are nevoie de sacrificiu, dăruire, pasiune, autodisciplină și foarte multă muncă. Luminița are 35 de ani, originară din Dâmbovița, a ajuns în Zaragoza cu mulți ani înainte, începe cariera de modelling la o vârstă care pentru multe fete cu siguranță ar fi însemnat un abandon. Contactată fiind de o agenție de fotomodele din Spania, Luminiței i se schimbă viața în totalitate. O ajută să devină mai feminină și mai pozitivă. Adoptă un stil de viață sănătos, care se îmbină  armonios cu fitnessul și potențialul ei de a face modelling.

Spania este o țară minunată, care a ajutat-o să ajungă acolo unde probabil și –a dorit din toată inima, indiferent de dificultățile vieții pe care le-a întâmpinat. Și, totuși dorul de țară de locurile natale, parcă nu îi dau pace, iubește în continuare România și este mândră că s-a născut româncă.

Luminița Beșliu,după ani de experiență în străninătate, îndemnă pe toate tinerele fete să urmeze această carieră, a fi ”model”, nu înseamnă să faci vreun compromis, ci doar îți trebuie să călătorești mult departe de cei dragi.

Luminița Beșliu, o româncă care ne îndeamnă să nu ne uităm originile și să simțim românește indiferent de obstacolele pe care le întâlnim. Pentru a reuși îți trebuie să fii mulțumit(ă) cu tine însuți prin ceea ce faci.

Îi mulțumim, pentru toate gândurile frumoase, și că ne –a împărtășit povestea ei minunată, și îi dorim mult succes!

Paște binecuvântat!

articol de Elena Buldum

poet, publicist, traducător

Versuri

MARIA TURCU

                 DRUMUL  CRUCII

 Drumul Crucii, Drumul Cruci 

 Ești unic întreg pe pământ!

 Drumul Crucii, Drumul Crucii

Iubirea şi durerea Sfântului Cuvânt !

 *

La Ierusalimul Sfânt, pe Cale

Curg paşi de pe întreg pământ,

Vrând mângâiere de la Drumul

Sfinţit demult de Iisus Sfânt!

Pentru Drumul Crucii Tale

Lăcrimează azi pământul întreg,

Către Drumul Crucii Tale

Dă-mi Doamne şi eu să-alerg!

Să- alerg mereu către Dumul

Pe care pasii-Ţi au sângerat,

Să sărut piatră cu piatră

Ce sângele-Ţi le-a scăldat!

Să mângâi cu sărutarea-mi

Cea preaplină cu păcat,

Ziduri care-Ţi poartă Umbra

Chipului însângerat!

Ziduri care-au văzut Fruntea

Cu flori de spini încărcate,

Ziduri care au plâns Crucea

De umerii Tăi purtată!

Şi în umbra ei fierbinte

Lacrimile Ţi-am văzut

Curgând în şuvoaie roşii,

A Iubirii flori născând!

Dă-mi Preablândule Iisuse

S-aşez în inima mea

Care Ţi-a dat Răstignirea,

Petale din floarea Ta!

Să le soarbă răsuflarea-mi

Cea-ntinată de păcat,

Să se verse-n al meu sânge,

Să Te port neîncetat.

Să-Ţi văd ochii-ntotdeauna

Orişiunde m-aş afla,

Căci ştiu că ai plâns atuncea

Pentru mine, făptura Ta.

Pentru mine-ai plâns Iisuse

Blând Mieluţ , neprihănit,

Mila Ta mi-ai dat-o haină

Şi cu Trupu-Ţi m-Ai hrănit!

Vin acum şi-mi plec genunchii

Acolo unde-Ai căzut

Sub povara Crucii grele

Cu care ne-Ai slobozit!

Din ochi curg lacrimi amare

Pe Calea pe care-Ai ars,

Drumul Chinului fiebinte

Nefăcând deloc popas.

Îţi văd Faţa rana vie

Scăldată în sudori reci,

Văd ştergarul care-adună

Chipul Tău, Icoană-n veci!

Chipul Tău, Icoană Vie

Iisuse, Tu Domnul meu,

În a sufletului piatră

Sapă-adânc, să-L port mereu!

Când Te-am spânzurat pe Cruce

Cuie de foc Te-au străpuns,

Foc ţi-am dat prin coasta-Ţi Sfântă

Dar nimic Tu nu mi- ai spus!

Doar cu mila Ta cea mare

Atunci m-ai îmbrăţişat

Şi-ai rugat Sfântul Tău Tată

Să mă ierte de păcat.

Iartă-mă Lumină Sfântă,

Azi am înţeles deplin

De ce-Ai pătimit Sfânta Cruce:

Să pot la Tine să vin!

Iisuse, Lumină Lină

Pe-ntreg pământ răsfirată,

Adu-mă pe Drumul Crucii

Să nu-L părăsesc niciodată.

*

Drumul şi azi şerpuieşte

Purtându-Te neîncetat

Sub Crucea-Ţi şi în durere

Gustând sânge Preacurat!

Şi astăzi Drumul Crucii suie

La Golgota, popasul durerii,

La Golgota  uşa morţii,

Golgota, Porta-Învierii!

IISUSE, FII CU MINE!

Iisuse, fii cu mine ,

Cea care Ţi-am greşit,

Iisuse, fii cu mine

Chiar de Te-am răstignit!

Iisuse, Imn de Slavă

Pătrunde-mă-în rărunchi,

Iisuse, sunt o sclavă

A păcatului! Cad în genunchi!

Iubirea, Ţi-e suflarea!

Păcatul, mi-e cât marea!

Tu, trece-mă pe valuri,

Mă du pe-a Tale maluri!

Arată-mi Adevărul

Că flori roşii de spin

Ţi-au înflorit pe frunte-Ţi!

Ţi-am dat un mare chin!

Mă iartă, Tu Iisuse,

Ţi-am dăruit greu semn

Şi Te-am urcat pe Cruce!

Iubesc Sfântul Tău Lemn!

Priveşti blând către mine

Deşi Te-am sângerat,

Mă mângâi cu privirea!

La moarte eu Te-am dat!

Mi-ntinzi Mâna-Ţi, Lumină,

Mă înfăşori în ea!

Îmi ierţi grele păcate!

Tu, eşti Iubirea mea!

*

   CALEA, ADEVĂRUL, VIAŢA

Doamne, Cel ce mişti Pământul,

Mişti şi Universu’-ntreg,

Mişcă-mi inima-ngheţată

Căci la Tine vreau să merg!

Calea  îmi arată Doamne,

Cum pe Ea pot să păşesc,

Tălpi curate, făr’ sandale

În inimă s-O găsesc!

Adevărul, Tu eşti Doamne,

Deschide-mi mintea să-L cunosc,

Să-L ascund în mărunt suflet,

Cu inima să-L trăiesc!

Viaţa , Tu îmi luminează,

Ochi-mi vadă doar Iubirea

Ce o verşi fără măsură

Şi sfinţeşti nemărginirea!

Calea, Adevărul, Viaţa,

Eşti Iisuse, Domn Cel Sfânt!

Îţi iubesc nespus Lumina

Cât voi trăi pe Pământ!

*

  SĂRUTAREA

Sărutarea cea vicleană

Ai primit pe Obraz Sfânt,

Sărutarea spre vânzarea

Mielului Neprihănit!

      *

În grădină , sub măslini

Ai plâns cu lacrimi de sânge

Şi-ai rugat pe Tatăl Sfânt

Paharul a nu atinge!

Te-ai rugat în noaptea rece

Cu sudori sângerii pe Faţă,

Pentru-ai Tăi copii ce dorm

Şi Te-or vinde dimineaţă.

Ştiai ce Ţi-a fost hărăzit

De când ai venit în lume

Şi-acum vremea a sosit

A vânzării , de un câine!

Ştiai că fiul pierzării

Pe-arginţi blestemaţi Te vinde,

Dar Te-ai smerit şi-ai spălat

Piciorele-i , spre a Te prinde,

Şi- a Te da la judecată

Şi-apoi la Răstignire

De acei ce Te-au urât

Şi-au hulit a Ta Venire!

Aşteptai în noaptea crudă

Scrisul să se împlinească,

Sărutarea să primeşti

Iar arginţii să lucească.

A venit şi vânzătorul

Prefăcându-se senin,

Pe-Obraz Ţi-a dat sărutarea

Cea preaplină de venin.

Sărutare poleită

De lumina lunii pe-arginţi,

Vânzare crudă şi laşă

Cum n-a mai fost pe Pământ!

Sărutarea Te-a trimis

În mâini duşmănoase, crude

Ce iute Te-au înhăţat,

Pe Obraz lăsându-Ţi urme .

Urme dureroase, adânci

S-au prelins cu foc în suflet,

Le-ai primit şi ai zâmbit

Începutului de Cântec!

Cântul Patimilor Tale

L-Ai primit spre izbăvire,

Spre renaşterea, iertarea

Pământenilor de fire .

*

Ai venit în lumea aceasta

Cea preaplină de păcat,

La toţi ne-Ai dat viaţă nouă,

Dar noi , grele Patimi Ţi-am dat!

Un acercamiento al autor y la obra 
Elegía a Rubén Darío y Canto a la muerte de Malvin Salvador Calero Molina

       Emisiunea realizată de ziarista Pilar Rahola,  Marcelei Topor o româncă cum a devenit prima Doamnă a Cataluniei, după ce soțul ei  Carles Puigedemont a devenit președinte ales la Generalitat de Catalunia.

urmăriți linkul de mai jos:

www.ccma.cat/tv3/alacarta/fora-de-serie/pilar-rahola-i-marcela-topor-a-fora-de-serie/video/5636427/

Marcela Topor (n. 1977 sau 1978, Iași, România) este o jurnalistă de origine română, soția lui Carles Puigdemont, actualul președinte al Generalitat de Catalunya. Este licențiată a Universității din București, specialitatea filologie engleză.

Ea a sosit în Catalonia într-un turneu efectuat de o companie de teatru de amatori și s-a stabilit acolo, căsătorindu-se ulterior cu Carles Puigdemont.

Conduce Catalonia Today, un ziar în limba engleză, precum și un program de televiziune, Catalan connections, care conține interviuri în limba engleză cu rezidenți străini în Catalonia și este difuzat pe postul El Punt Avui TV.

Marcela Topor, ca și soțul ei, au aderat la ideologia separatistă catalană. Are două fiice și vorbește în mod curent limbile catalană, engleză, română și spaniolă.

sursa: wikipedia

imagine: internet

Noi am furat iubirea

Noi iar am furat iubirea de la îngeri,

Ne regăsim în fiecare cântec vechi.

Ropotul ploii, jocul stropilor de ieri

Mai poartă al iubirilor parfum străvechi.

Chipul tău,  mai luminos decât zorile,

Farmecă luna şi-o face să pălească,

Stelele-şi pierd strălucirea, culorile,

Uluite de dragostea-ţi feciorească.

Peruzeaua mea, chipul tău e raiul meu!

Ȋn inima mea înrămat va fi pe veci

Gingaş suvenir, al iubirii panaceu,

Când dorul mă va prinde, zburdând, pe poteci.

Noi iar am furat iubirea de la îngeri,

Pe norii diafani când ne plimbam visând,

Un joc ne răscolea, venit de nicăieri,

Ne-ademeneam, râzând, din cupa vieţii bând.

Mangalia, 28.11.2016  h: 21.47

♥♣♥♣♥♣♥♣♥♣♥♣♥♣♥♣♥♣♥♣

Biz aşkı çaldık

Biz, gene meleklerden aşkı çaldık,

Her eski şarkı’da kendimizi tekrar buluyoruz.

Yağmur gürültüsü, dünkü damlaların oyunu,

Aşkların çok eski güzel kokusunu daha taşıyor.

Şafaktan daha parlak yüzün,

Ayı büyülüyor ve onu solduruyor,

Yıldızlar parlaklığını kaybediyor, renklerini,

Senin bâkirelik aşkına şaşkın olarak.

Firuzem  senin yüzün, benim cennetim!

Patikada zıplıyorkan beni, hasret tutuğu zaman

Hassasiyet hatıra, aşka derman

Sonsuzakadar kalbimde çerçeveli olacak.

Biz, gene meleklerden aşkı çaldık

Narin bulutların üzerinde rüya görüp geziyorkan

Hiç bir yerden gelen bir oyun bizi kışkırtıyordu

Kendimizi, gülerek, yaşamın kadesinden içerek kandırıyorduk.

şair Urfet Şachir

Poezie bilingvă (turcă-română)

Dă-mi, sazule, inima ta

Şi-acordă-ţi strunele cu-a mea!

Durerea iubirii se prelinge

Precum în rodie al său  sânge.

Doar ciocârlia mai cântă

Ȋn mica livadă de pruni,

Fluturi pe flori ce descântă

Vraja cuprinsă în lăstuni.

Pe firul apei se duse

Cadâna mea de catifea,

Perla-i din ochi se prelinse,

Rece,  pe divanul de nea.

Din zare-un licăr ţâşneşte,

Ȋn pieptu-i, lupta porneşte.

Spre cerul cu stele-aurii

Urcă sunetul inimii.

- Mai dă-mi, ei, sazule, mai dă-mi,

Comoara din coarda-ţi prea plină!

Mai ştii? Serile fredonăm,

Rupând fir cu fir din inimă.

Ne luase iar valul aseară,

Golirăm pocalul cu vin,

Poveştile de-odinioară

Din drum, uneori, ne aţin.

Şi lampa se stinse-n dugheană,

Pe la gene somnul se aşterne.

Rătăcind pe cărare-afară,

Mă visez trubadur între perne.

Mangalia, 13.10. 2016

Kadifeden kadın

şair Urfet Şachir

Ver bana, saz, kalbini

Ve benimle dizeleri ekle.

Nar içinde kanı gibi

Aşk acısı sızıyor.

Küçük karaerik bahçesinde

Sadece toygar  daha çalıyor.

Büyüye tutulan kırlangıçlara

Çiçeklerin üzerinde dua eden kelebekler.

Nehrinin ipliğine

Kadifeden kadınım gitmiş,

Kardan kanapenin üzerine

Gözünden inci sızmış.

Ufuktan hafif bir ışık fışkırıyor,

Göğüsünde savaş başlıyor.

Altın yıldızlı gökyüzüne

Kalbinin sesi çıkıyor.

Ver bana, daha, ey, saz, ver bana daha,

Çok dolu ipinden hazine.

Hatırladın mı? Kalpten iplik iplik kopardıp

Akşamları çalıyorduk

İyine sel almıştı akşam bizi,

Şarap kadesini boşaltmışık

Günün birinde masallar

Bazen bizi, yoldan  tutuyor.

Ve dükkânda lamba sönmüş

Kirpiklere uyku seriliyor

Dışarda patikada aylak dolaşırken

Kendimi, rüyamda yastıklar arasında ozan görüyorum.

LIGYA DIACONESCU  : “Scriitoarea Elena Buldum ne reaminteşte că toţi, fără excepţie, trecem printr-un proces de reconfigurare, fiecare are trăirile lui şi fiecare, vrând nevrând, ca într-un joc de puzzle, îl atinge pe cel din apropiere. Este bine ca în aceste clipe de interacţiune umană să fii pe poziţii, să ştii ce vrei, să nu faci compromisuri, să nu te sperii daca cineva te părăseşte sau te umileşte, să înveţi că ceea ce îţi doreşti tu este doar la un gând distanţă şi Bunul Dumnezeu ştie ce e mai bine pentru tine. Cu credinţă în divinitate şi în noi se pot materializa multe, dacă lăsăm deoparte fricile, victimizarea şi aşa-zisa neputinţă.  “ Cuvintele apartin Prof.ing.   Simina Silvia Şcladan  in prefata cartii domniei voastre “PREFAŢĂ "LEGILE FIRII".  -  Când ați început să scrieți?  – În ce an ați debutat şi cu ce ? Care au fost volumele următoare şi când au apărut ? Câte volume ați scris până acum?

ELENA BULDUM: Pot să spun așa, am crescut o dată cu scrisul, am avut o pasiune de mic copil pentru a scrie, probabil moștenire de familie din partea strămoșilor, dinspre tată, străbunicul meu care a fost preot, de la el am moștenit să și cânt. Eram nelipsită de la bibliotecă, lăsam de multe ori joaca copilăriei, pentru a citi ceva din Sadoveanu, Ion Creangă, Lucian Blaga, Tudor Arghezi ș.a.m.d, o pasiune mare și pentru citit unde decopeream o lume minunată, mă ascundeam sub orice metaforă întâlnită, înțelesul oricărui cuvânt care îmi plăcea în mod deosebit și le treceam pe un caiet. Acel caiet se numea și  oracol, dacă vă amintiți, cum era pe vremea aceea, un caiet plin de amintiri, și treceam acolo tot felul de gânduri și meditații unele reflecții de-ale mele despre tot ceea ce mă înconjura și mă impresiona cel mai mult. Abia pe  la 19 ani, în mod concret, mi-am decoperit vocația, ceva din mine a înțeles că scrisul este ca o nevoie de exprimare a trăirilor mele și sentimentelelor mele cele mai puternice, ele m-au făcut să compun primele poezii, primele mele versuri. Impresionată de o întâmplare nefericită din viața familiei mele, am scris și prima poezie ”Fără mamă”, se numește. Pe urmă studiile și multe din preocupările vieții, nu mi-au mai permis să continui, am păstrat până astăzi un alt caiet cu poezii scrise de-alungul zbuciumatei mele vieți. Concret am debutat literar mult mai târziu, în anul 2013 în rubrica Colocvii literare a ziarului Națiunea, cu o poezie omagiu, închinată geniului poeziei românești Mihai Eminescu, fiind unul din marii poeți români care m-au hrănit spiritual de la bun început.  De la primul meu debut nu m-am mai oprit din a scrie și a publica, un an mai târziu am debutat și publicistic cu diverse articole pe teme sociale din Diaspora. Am fost co-autor în prima antologie de versuri cu temă patriotică” Cu patria în suflet”, pe urmă în ediția de lux, antologie de versuri” A treia cale”. După aceea am lansat un proiect exclusiv, idea fiind totală a mea, cu grupul de poezie ”Vise Târzii”, cu prima antologie de versuri unde am fost și co-autor și coordonator,  sub aceiași denumire ” Vise Târzii”, lansarea acesteia având un succes frumos în festivalul de carte Bookfest de la București, în anul 2014. Acum suntem la a treia apariție de carte ”Vise Târzii ” deja volumul 2, avem în proiect patru volume de tipărit. Concomitent cu ele am semnat și volumele mele de autor” Pașii sufletului meu”în anul 2014, și ”Legile firii”,în anul 2015, deasemenea, am fost co-autor și în  Nostalgii de toamnă, Iuzii de vară, Surâsuri înlăcrimate, În așteptarea sărutului promis, apariția lor fiind în anii aceștia 2014- 2016. Bine, și mai aștept și alte volume care deja trebuie să apară… În total am semnat în dreptul a 11 cărți, scriind și  prefațele unor autori.

LIGYA DIACONESCU  : – Ce rol are cititorul, atunci când scrieti?

ELENA BULDUM:  Un cititor îndiferent de numele lui duce mai departe trăirea autorului, este cel care-și pune amprenta pe creația literară și contribuie în mod decisiv la creșterea valorii capodoperei. Atunci când scriu, îmi intră în imaginație și joacă un rol deosebit de important, devine și credinciosul cuvântului scris și fără să vrea este și erou și învingător și învins. Lumea ideilor este nesfârșită și uneori mai împrăștiată, dar el le așază cu dibăcie în sertarele vieții ca pe niște bijuterii prețioase și numai de el știute. Pot să-i spun Muza poetului!

LIGYA DIACONESCU  : – Ai fost încurajată de cei din jur să continui să scrii sau se poate vorbi mai degrabă, de o încredere în Dumnezeu şi în capacităţile proprii? Ce anume te-a ajutat să te concentrezi pe scris? Au existat şi momente când ai fi vrut să abandonezi?

ELENA BULDUM: Am un moto care nu mă dezlipesc de el” Fără Dumnezeu, nu există scop, valoare sau sens în lume”. Credința este puterea care mă determină să continui. Sincer, am fost descurajată la un nivel atât de ridicat, și dezamăgită de foarte multe ori, dar nu mă lasă Dumezeu, inspirația și cititorul, ei  îmi dau impulsuri ca să merg mai departe. Noi românii plecați în afară ducem o luptă  grea, cum să ne păstram graiul românesc, cu limba românească cea moștenită de drept de la strămoșii noștri. Mi-aduc aminte  de bunica mea care era o româncă în adevăratul sens al cuvântului, îmi spunea mereu că indiferent unde mă voi afla” să nu uit niciodată de unde am plecat”. Când  mi-am luat la revedere de la părinți, în urma plecării mele din țară, n-am să uit niciodată vobele mamei care m-au sfâșiat pe interior încât și astăzi le port în mine, ” învelește-te numai cu fapta bună și vorbă dulce, că tare mult aduce”.

„Gândul, cea mai puternică forţă din univers” 

– În „Inteligenţa materiei”, prima dvs. carte, aţi demonstrat cu argumente ştiinţifice că, dincolo de toate lucrurile vizibile, concrete, există un câmp de energie şi lumină, coordonat de o minte inteligentă. Cu alte cuvinte, că nu suntem singuri în univers, că Dumnezeu chiar există. V-a afectat certitudinea aceasta modul în care vă trăiţi viaţa de zi cu zi?

– Odată ce am înţeles că, de fapt, noi ne creăm pro­pria reali­tate, felul în care pri­veam lumea s-a schimbat. Descope­ririle fizi­cii cuantice au arătat că mintea noastră e cea care face să colap­seze undele de energie şi le trans­formă în parti­cule, adică în materie. A gândi înseamnă a transforma nevăzu­tul în văzut. Gândul e creator, e cea mai pu­ter­nică forţă din uni­vers. Iar Dumnezeu ne-a dat pu­terea ca, din milioanele de reali­tăţi posi­bile, care există în stare latentă, să aducem pe pământ, cu gân­durile noastre, doar una. Pe cea care seamănă cel mai mult cu gândurile noastre.

– Vreţi să spuneţi că ceea ce ni se întâmplă e oglinda a ceea ce gândim şi simţim?

– Exact. Când făceam cerce­tări pentru prima mea carte, am ajuns la concluzia că celulele au inteligenţa lor. Şi m-am speriat. Celulele reacţionau la gândurile şi sentimentele celui în cauză. S-a făcut şi un experi­ment în Occident, cu un eşantion de ADN, recoltat de la un individ şi dus la 1000 de km distanţă, într-un laborator. Persoana în cauză a fost pusă să privească un film frumos, cu ima­gini minunate, care stârneau bucurie. În acelaşi timp, la 1000 de km distanţă, mă­surătorile arătau cum spi­ra­la de ADN se relaxează. Când imaginile au fost schim­bate cu un film de groa­ză, ADN-ul a început, brusc, să se restrângă, contrac­tân­du-se. Aflând asta, m-a chinuit o întrebare: cum ştie corpul nostru ce e rău şi ce e bine? Dacă organis­mul nostru reacţionează pozitiv la bine şi negativ la rău, nu există decât o singură mare concluzie.

Legea binelui

– Care e aceea?

– Înseamnă că universul întreg are ca fundament o lege morală, legea binelui. Abia acum vă pot răs­pun­de la prima întrebare. Da, ca să fim fericiţi şi să­nătoşi, nu e nevoie decât să ne construim viaţa după legea aceasta.

– Cu alte cuvinte, un stil de viaţă sănătos începe de la a gândi şi a făptui binele?

– Când comit un act contrar acestei legi, îmi creez singur mecanismele biochimice care duc la boală. Cinci minute de mânie sau suferinţă imobilizează pen­tru 5, 6 ore celulele gardian ale sistemului imuni­tar. Timp de 5-6 ore, organismul nostru e lipsit de apă­rare, iar milioanele de celule moarte, viruşi şi bac­terii circulă libere prin organism, se pot localiza un­deva şi declanşa boala.

– Se şi spune în popor că „a murit de inimă rea”. La asta se referă oare?

– Stresul, care azi a luat proporţii gigantice, ura, mânia, îndoiala, neîncrederea în ceilalţi, invidia, gelozia provoacă în corp un pH acid, favorabil bolii. Depresia are şi ea un efect nociv asupra organis­mu­lui, nu doar că împiedică vindecarea, dar poate favo­riza debutul altor boli. Dar ştiaţi că şi frica ne face rău? Este bine cunoscut experimentul lui Avicenna. Într-o cuşcă s-a pus un miel şi într-o cuşcă alăturată s-a pus un lup. Mielul a murit în scurt timp de stresul provocat de frică. Orice dezechilibru emoţional adu­ce, mai devreme sau mai târziu, boala.

– Cu emoţiile nu-i de glumit. Cum ne putem pro­teja?

– Eu am învăţat să le stăpânesc. Încerc să nu mă implic afectiv intens, să nu mă enervez. Dacă cineva îmi greşeşte, fac un efort să-l iert, gândindu-mă că poate într-o zi va înţelege şi el ceea ce înţe­leg eu acum. Să iertăm, fiindcă iertarea face ca pH-ul corpului să vireze spre unul alcalin, favo­rabil sănă­tăţii. Sigur că sunt şi suferinţe care nu pot fi evitate. Dar e im­portant să rămânem con­ştienţi că fiecare minut de suferinţă sau stres ia din viaţa ce­lulei noastre.

Relaxare şi respiraţie

– Statisticile arată că stresul profesional e azi una din marile surse de boală. Munca în exces ameninţă să ne omoare lent.

– Dacă nu ne putem lua mici vacanţe, regulat, să ne luăm mă­car pauze de zece minute, la fiecare oră, în care să ne golim mintea şi să respirăm adânc. Putem să ne ridicăm de la birou şi să privim ceva frumos pe fe­reas­tră. Sau, în loc să bem trei cafele cu ochii în computer, să bem un ceai fără să ne gândim la nimic altceva. Să ne bucurăm de gustul şi aroma lui. Cu timpul, înveţi să te relaxezi în orice condiţii. Beduinii, de pildă, se odih­neau mergând pe cămile. Şi eu scriu şi citesc de dimineaţa până seara. Dar când simt că începe să se aşeze oboseala pe mintea mea, mă opresc şi aplic câte­va tehnici de relaxare.

– Ne puteţi da şi nouă un exemplu?

– Toate tehnicile de relaxare se bazează pe respi­raţie. Oboseala vine şi dintr-o lipsă de oxigenare a creierului. Stau câteva minute cu ochii închişi, încerc să îmi reprezint oboseala ca senzaţie la nivelul creie­ru­lui şi apoi, cu fiecare expiraţie profundă, îmi imagi­nez că o elimin. Fiecare îşi poate crea propria lui tehnică. Eu nici pentru durerile de cap nu iau pastile. Mă relaxez, mă concentrez pe starea de bine şi cald, o trec prin inimă şi apoi o trimit acolo unde mă doare. Fac asta de câteva ori şi durerea dispare.

– Să-ţi vizualizezi boala pare o condiţie foarte importantă pentru vindecare.

– Bernie Siegel, reputat oncolog din SUA, a luat mai mulţi bolnavi de cancer în ultima fază şi i-a învăţat tehnica imageriei: de mai multe ori pe zi, trebuia să-şi ima­gineze că distrug cance­rul din corp cu un foc, cu un animal care-l mă­nâncă, fiecare după cum dorea. După şase luni de zile, 40% din ei s-au vindecat. La testele psi­hologice, s-a dovedit că cei care s-au vin­decat erau cei optimişti, cei care credeau în Dumne­zeu şi cei care erau calmi. Îndoiala este un ob­stacol în calea oricărui succes şi mai ales a vindecării.

„Rugăciunea – o realitate fizică”

– Aţi amintit de Dumnezeu. Credinţa e şi ea parte din ecuaţia stării de bine?

– Rugăciunea e o realitate fizică, e un fel anume de a vorbi cu universul. Am testat eu însumi asta, de ne­nu­mărate ori, şi am rămas înfiorat văzând că poţi obţine un răspuns. Prin rugăciune, realitatea din jur se transfigurează, aducem la noi lumina din univers. Există cazul celebru al neurochirurgului american Eben Alexander, care, la 54 de ani, a făcut o meningo­en­cefalită bacteriană gravă. A stat o săptămână în comă, timp în care foarte multe persoane s-au rugat pentru el. După ce şi-a revenit, a spus că în tot timpul cât era în comă a văzut în jurul lui siluete umane care păreau să stea în genunchi şi de la care veneau spre el valuri de energie. Rugăciunile altora l-au vindecat. Dar şi propriile noastre rugăciuni ne ajută. Credinţa mobilizează, în mod cert, întreg sistemul imunitar. Nu spunea Iisus „credinţa ta te-a vindecat” ?

– Nutriţioniştii pun şi ei pe listă o condiţie a să­nă­tăţii: ce, cum şi cât mâncăm. Ţineţi cont de ea?

– Eu respect o regulă care se ştie încă de la Hipo­crat: să mănânci fără să satisfaci complet senzaţia de foame! Adipocitele aşteaptă semnalul că te-ai săturat ca să-şi extragă din alimente grăsimea. Dacă nu te sa­turi, nu te îngraşi. Studii de ultimă oră arată că lungi­mea telomerilor de la extremităţile cromozomilor, de care depinde durata vieţii, e influenţată favorabil de alimentaţia cu puţine calorii. Mănânc legume, icre de peşte, iaurt, lapte de soia, pe care îl beau dimineaţa, cu cereale integrale, mazăre, linte. Mănânc foarte rar carne. Nu beau, nu fumez, nu consum zahăr. Şi am grijă să ţin, din când în când, câte o zi de post, în care beau doar ceaiuri şi las organismul să se refacă. Dar, înainte de orice, am grijă să nu mă aşez niciodată la masă supărat. Masa ar trebui să fie o sărbătoare, să fie prilej de bucurie alături de ceilalţi. Sigur că azi nu ne mai potrivim toţi la masă, dar atunci când pre­pa­răm ceva de mâncare, s-o facem cu drag. Gândurile gospodinei trec şi-n bucatele pe care le găteşte.

– Din tot ce aţi spus, trag o concluzie: cele mai bune medicamente ne sunt, de fapt, la îndemână.

– Aşa e. Dumnezeu ne-a dat deja totul. Dacă vrem să rămânem sănătoşi şi fericiţi, e suficient să păstrăm în minte câteva lucruri: să mâncăm sănătos, fără să ne îmbuibăm, să facem mişcare, să ne odihnim corect, să fim optimişti şi plini de speranţă. Să fim perseve­renţi cu pasiunile noastre, să ne antrenăm intelectual şi să ne ferim de rutină. Să facem constant schimbări în viaţa noastră. Şi să nu uităm că trebuie să păstrăm în permanenţă un echilibru între energia consumată prin efort şi energia obţinută prin odihnă şi activităţi care ne fortifică. Gândurile rele ne iau din viaţă, bucu­riile ne dau viaţă. Să căutăm bucuria, avem ne­voie de ea ca de pâinea noastră zilnică. Chiar dacă, uneori, n-o putem avea decât în imagina.

Un interviu de Dia Radu

                         Acoperamantul Maicii Domnului este sărbătoarea rânduită de Biserica în amintirea arătării Maicii Domnului în biserica din Vlaherne. Pe 1 octombrie 911, se făcea priveghere în această biserică, pentru salvarea cetății care era asediată. La ora patru dimineața, Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh și rugându-se cu lacrimi. Sfântul Acoperământ era ținut în mâini deasupra capetelor credincioșilor. In jurul ei se aflau apostolii, sfinții și mucenicii.

Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis către ucenicul sau iubit, Epifanie: "O vezi, frate, pe Împarateasa Și Doamna tuturor cum se roagă pentru întreaga lume?" Iar Epifanie a zis: "O văd, Parinte, și mă minunez!".

Acesta este evenimentul pe care il prăzanuiește Biserica astăzi, spre a ne aminti că prin nevoință și rugăciune, putem primi și noi, în greutățile vieții noastre, neîncetatul ajutor al Maicii Domnului.

Amintim că 1 octombrie este și Ziua Internationala a Persoanelor Vârstnice. Ea a fost stabilită în mod oficial în sesiunea ONU din decembrie 1991, la propunerea lui Arghir Anastasios, profesor la Universitatea din Atena.

 sursa:www.crestinortodox.ro

Nació en Juigalpa, Chontales, Nicaragua un 28 de diciembre de 1983. Sus padres: Salvador Calero Díaz (Q.e.p.d) y Rosibel Molina. En 1999 obtuvo el primer lugar en el concurso de la MEDIATECA MUNICIPAL DE JUIGALPA con el poema asesino de tus labios, en 2001 ganó el premio Nacional de poesía del Centro de Educación para la Democracia (CED) con el poema La filosofía del voto, en 2009 obtuvo el premio universitario de poesía de la UNAN-CUR Chontales con el poema Al inmigrante desconocido. Miembro del Clan intelectual de Chontales desde 2002 y del grupo Nueva generación literaria.

Marvin Salvador Calero Molina

S-a născut în Juigalpa, Chontales, Nicaragua, pe 28 decembrie 1993. Părinții săi: Salvador Calero Diaz( Q.e.p.d) și Rosibel Molina. În anul 1999 a câștigat primul loc în concursul  MEDIATECA MUNICIPAL DE JUIGALPA cu poemul ” Ucigașul buzelor tale”, în 2001 a câștigat premiul Național de poezie în Centrul de Educație pentru Democrație( CED) cu poezia” Filozofia votului”, în 2009 a obținut premiul universitar de poezie de la UNAN-CUR Chontales cu poemul ”Pentru emigrantul necunoscut”. Membru Clanului de intelectuali din Chonatales din anul 2002 și al grupului noua generație literară.

    A scris cartea de poezii care se numește ”Eu nu cunosc tu istoria”, este primul său volum de autor.

 Hippie

A veces siento la necesidad de ser un hippie a orillas del Danubio

Con la mochila cargada de carreteras extranjeras

Y la agenda llena de direcciones y citas a las que nunca acudiré

Con decenas de culturas adheridas

A la mugre de mi vieja ropa

Con los amigos hasta el fondo del alma llenos de amistad

Y vivir de verdad vivir

Hacer una fogata con el aburrimiento

Y fumarme las tristezas

Mientras en el fondo los demás chicos

Canten sin esperar fama

Una vieja canción roída por voces desafinadas.

Abrazar a los amigos solo porque se les quiere

Y compartir  a pedazos el pan y las salchichas

Aunque al otro lado la vida siga siendo la misma complejidad

Y las oficinas sean jaulas  llenas de coyotes hambrientos

Comiéndosete  el tiempo y las fechas especiales

El tiempo de los hijos

Y te desgarren lentamente hasta la vejez.

Con la soga al cuello

¿Cómo escribís la palabra ANGUSTIA

 después que las esperanzas mueren

bajo el árbol testigo de tu muerte?

Es el frío de la madrugada,

los gallos roncos esperando

que volvás a negar a Cristo.

¿Cómo escribís la palabra  ANGUSTIA

Con el último pedazo de cielo

 ofrecido a alguien más?

porque hasta la salvación

está condicionada

             Allá, al final del túnel de luces blancas

espirales diáfanas de la eternidad…

Lucifer y sus demonios pelean tu alma.

Y al fin, amigo,

para alguien

 al menos

ahora 

sos  importante…

 Los vientos de la madrugada atestiguan,

mientras la soga  se ciñe a  tu cuello

que escribís la palabra ANGUSTIA 

con las uñas desprendidas que emanan

sangre sobre la cáscara de tu asistente.

Cu coarda în gât

Cum scrii cuvântul ANGUSTIA

după ce speranțele mor

sub copacul martor al morții tale?

Este frig de dimineață

cocoșii sforăie așteptând

să se lepede de Hristos.

Cum scrii cuvântul ANGUSTIA

Cu ultima bucată de cer

oferit altcuiva?

de ce pînă și salvarea este

condiționată?

Acolo, la capătul tunelului luminilor

albe

spirale diafane de eternitate...

Lucifer și demonii se luptă pentru

sufletul tău.

Și, în sfârșit prietene

pentru cineva

cel puțin

acum

sunteți important...

Vânturile de dimineață sunt martori

în timp ce coarda se strânge în jurul gâtului

că scrii cuvântul ANGUSTIA

cu unghiile desprinse ce emană

sânge din coaja asistentului tău.

     După cum știm cu toții Sfânta Maria Mică se sărbătorește pe 8 septembrie, în fiecare an. În anul 145 a fost scrisă o carte în care este menționată Fecioara Maria , relatează originea și copilăria ei.

SFANTA MARIA MICA. Fecioara Maria s-a născut într-o familie de creştini, Ioachim şi Ana. Părinţii ei, deşi înaintaţi în vârstă, s-au rugat cu tărie pentru a avea un copil.Tradiţia spune că Îngerul Gavriil i-a vestit că ruga lor a fost ascultată şi că Dumnezeu le va da cel mai de preţ dar, un prunc, ales al Domnului, pe care au botezat-o Maria.Conform tradiţiilor, în ziua de Sfânta Maria Mică se fac pelerinaje la mănăstiri şi se duc la biserică fructe, pâine şi lumânări, pentru a fi sfinţite.
 

Tradiţii şi obiceiuri de Naşterea Maicii Domnului

SFANTA MARIA MICA. Pe 8 septembrie, de Naşterea Maicii Domnului, bărbaţii nu meşteresc şi nu fac treaba în gospodărie, iar femeile nu cos şi nu spală rufe. Se spune că rugăciunile adresate Maicii Domnului în această sfântă zi de sărbătoare de către cele care îşi doresc un copil sunt mai ascultate ca oricând.

SFANTA MARIA MICA. În credinta populară, sărbatoarea Naşterii Maicii Domnului reprezintă hotarul astronomic dintre vara şi toamnă, momentul în care se dă startul lucrurilor agricole de toamnă şi momentul în care noul anotimp începe să îşi intre în drepturi.

SFANTA MARIA MICA. 8 septembrie este ziua în care unele păsări precum rândunelele îşi pregătesc călatoria spre ţările calde, iar gâzele şi reptilele se retrag în pământ.

De asemenea, 8 septembrie este ziua în care plantele nu mai sunt bune de leac şi îşi pierd puterile tămăduitoare. Este ziua în care vremea începe să se strice, devenind capricioasă şi mai răcoroasă, cum se întâmplă în fiecare toamnă.

SFANTA MARIA MICA. Este ziua în care se da drumul culesului de vii, se bat nucii pentru a avea rod bogat şi anul viitor, se jupoaie coajă ulmilor şi se da startul targuilor şi iarmaroacelor de toamna.

SFANTA MARIA MICA. Această zi a Naşterii Maicii Domnului trebuie cinstită cu bucurie şi ţinută de toată lumea. Nu se cade să lucrezi sau să faci treburi gospodăreşti tocmai în această zi sfânta.

SFANTA MARIA MICA. Mai există şi o altă superstiţie românească conform căreia cei care mănâncă gătit la foc în aceste zile au şansă de a atrage asupra lor boli care îi pocesc. Se aprinde în schimb candelă în dreptul icoanei Maicii Domnului şi se lasă să ardă pe tot parcursul sărbătorii. sursa: realitatea.net

Mi-e dor de tine, mamă,

Mi-e dor de nu se poate!

Mi-apari în vis, în noapte

Şi-atunci te simt aproape.

Mi-ai ocupat retina

Ȋn zilele-mi toate.

Te strig, în noapte, mamă,

Te strig şi ziua toată,

Dar nu-mi răunzi. Bag samă

Că numa-n vis s-arată

Chipul tău de înger,

Surâsul tău din cer.

Mi-e dor de tine, mamă

Şi poza asta rece

Pare că din genune

Ivită-i şi mă trece

Un fior. O, mi-e teamă

Că-i rece-n a ta lume.

Mi-e dor de tine, mamă,

Mi-e dor de nu se poate!

De mi-ai veni o clipă

Să vezi că ţi-am scris carte,

Căci poşta nu ajunge

La noua ta adresă,

Iar sufletul meu plânge.

Să vii, să-i pui compresă!

Te-aştept, iubită mamă,

Să-mi spui iar o dojană,

Să-mi cânţi cu glas de mierlă,

Iar faţa-ţi sidefie

Şi albă ca o perlă

Să îmi surâdă mie.

Mi-e dor, iubită mamă,

Mi-e dor şi-ţi simt suflarea

De-adânc, ca o pomană,

Arzând ca lumânarea

Vai, trist sufletul meu.

Te voi iubi mereu!

Poezie bilingvă (turcă – română)

autor Urfet Şachir

Ben, anne seni özledim! 

Ben, anne seni özledim

Hiç olmayacak derecede

Gece rüyamda görünüyorsun

Ve o zaman seni yakın hissediyorum.

Tüm günlerdir

Gözlerimi zaptettin.

Ben, gece haykırıyorum seni, anne

Ve bütün gün çağırıyorum

Ama cevap vermiyorsun. Farkediyorum

Ki sadece rüyam’da görünüyor

Senin melek yüzün,

Senin gökten gülüşün.

Ben, anne seni özledim

Ve bu soğuk resim

Uçurumdan geliyor gibi

Ve bir ürperti alıyor beni. O, korkuyorum ki

Senin dünyanda soğuk!

Ben, anne seni özledim

Hiç olmayacak derecede.

Bir an gelsen bana,

Sana bir kitap yazmıştım, görürdün

Çünkü senin yeni adresine

Posta gelmiyor

Ve ruhum ağlıyor.

Ona kompres koymak için gel.

Ben, seni bekliyorum sevgili anne,

Beni gene takdir edersin,

Karatavuk sesiyle bana bir türkü çalarsın

Ve sedef renginde,

Inci gibi beyaz yüzün

Bana gülümsesin.

Ben, anne seni özledim,

Özledim ve soluğunu hissediyorum

Derinden bir sadaka olarak

O, mum gibi yanan

Vay, benim üzgün ruhum.

Seni daima seveceğim!

Mangalia, 24.07.2016 h 22.12

imagine: internet

vino, porumbiţa mea, eu te-aştept c-o acadea

vino pe pervazul meu, să-nfloreşti sufletul meu

eu să-ţi cânt de dor şi drag, tu să îmi apari în prag

pică tu în braţul meu, te-oi purta-n extaz mereu

câte-n stele şi în lună, m-ai făcut, neică, nebună

mor după  dragostea ta, unde eşti, neicuţa mea?         

strig la stele, strig la soare, că mi se-ofileşte-o floare

dacă stă tot neiubită,  după dorul tău strivită

floarea dragostei cea dulce pe buze nectar mi-aduce

mai dulce să-mi fie pernă, s-adorm pe pat de lucernă

în miros de iarbă crudă, să îi bag pe toţi în ciudă

şi să crape-n ei otrava, să rămână pură-otava

mai bine la mine-acasă şi să-mi fii mie mireasă.

Mangalia, 31.03.2016

gel benim küçük güvercinim!

şair Urfet Şachir

gel benim küçük güvercinim, ben bir akideyle bekliyorum seni

gel pervazıma canımı çiçeklendir

ben özlem ve sevgi türküsü sana söyleyeceğim, sen eşiğim’de belir

sen benim koluma düş, ben seni esrime götürürüm

ne kadar yıldızlara ve aya, yâr sen beni deli yaptın

ben aşkına ölüyorum, neredesin yârim?

Yıldızlara bağırıyorum, güneşe bağırıyorum bir çiçeğim soluyor

sevilmedik hep durursa, senin hasretine ezilmiş

tatlı aşk çiçeği dudaklarıma balözü getiriyor

daha tatlı bana yastık olsun, yonca yatakta uyurken

yeşil çimen kokusun’da onların hepsini  hiddetlendireğim

zehir onların içinde çatlasın, çim sâf kalsın

benim evimde daha iyi ve bana gelin olursun.

31.03.2016

Türkçe- romence iki dilli şiir

Şair Urfet Şachir

Aşk sarhoşluğu

Aşk sarhoşluğundan  ben uyanmadım,

 Ne uyanabiliyorum,  ne de istiyorum.

Senin için aşk sarhoşluğu gözlerimi örtü,

Ama özellikle kalbimi.

Sonbahar kemanların akorduna ürpermeleri eritip

Buz dudaklarımda sıcak kelimeler titriyor.

Sihirli kuş gibi bana şarkı söyledin,

Sadece beni görmek için gökten bir melek gibi indin

Ve kalbimin türküsünü dinlemek için.

Ürkek sözlerin artık amacı yok,

Ben işaret dilini kullanacağım.

Aşkımızın güzel kokusu havada halâ duruyor,

Kalbim, yağmurda tavus kuşu gibi dans etmek arzu ediyor

Ve şelâlerin dalgaları tatlı isteklerin ağısına beni dadandırıyor.

Bir yüzen bulut gibi, ben bu yolculuğa taahhüt ediyorum,

 Ben bir müzik seliyim. 

Yıldızlar,  meşaleler gibi, karanlığın serilmesini bekliyorlar.

 Sen, hiç sevginin ruhunu geceleyin gördünmü?

Mangalia, 05.06.2016

Poezie bilingvă  turcă-română

autor   Urfet Şachir              

Beţia dragostei

Nu m-am trezit din beţie,

Nu mă pot trezi, nici nu vreau.

Beţia dragostei de tine mi-a învăluit ochii,

Dar, mai ales, inima.

Cuvintele calde se cutremură pe buzele mele de gheaţă,

Topind fiori în acordurile viorilor de toamnă.

Ca o pasăre măiastră mi-ai cântat,

Ai coborât ca un înger din ceruri,

Doar ca să mă vezi pe mine,

Şi să-mi auzi inima cum cântă.

Cuvintele sfioase nu-şi mai au rostul,

Voi folosi limbajul semnelor.

Aroma dragostei noastre adastă încă în aer.

Inima mea tânjeşte să danseze ca un păun în ploaie,

Iar undele cascadelor mă ademenesc în plasa dulcilor dorinţe.

Ca un nor plutitor, m-am angajat în această călătorie,

Sunt un torent de muzică.

Stelele, ca nişte făclii, aşteaptă să se aştearnă bezna.

Ai văzut, vreodată, spiritul iubirii seara?

Mangalia, 05.06.2016

imagine: internet

Poezie bilingvă turcă-română)

autor Urfet Şachir

Gurbette olan aşkı

Düşünüp, o, duruyor.

Aşkını, o, bekliyor.

Gurbette olan aşkı,

Yalnız onu bıraktı.

Yollara, uzaklara bakıyor,

Köşelerden, bir yerden çıkmıyor.

Ey, aşkım, aşkım,

Seni beklerim!

Günleri saya, saya,

Canım’da doya, doya!

Dragoste pribeagă

Gândindu-se, ea stă,

Iubitu-şi adastă.

Dragul ei din străinătate

A lăsat-o-n singurătate.

Cată pe drumuri, departe,

Din niciun ungher, n-apare!

O, dragostea mea, dragostea mea,

Eu te voi aştepta!

Zilele tot numărând,

Sufletul meu săturând!

Şipotele, 25.01.1980

imagine: internet

Ți-aş dărui

autor Urfet Șachir  

Ți-aş dărui, cu foc aprins, un singur trandafir  

Ȋn care stă ascuns, o, biet, sufletul meu!  

Cu fiecare dulce zi, ce curge fir cu fir,  

Să ne înflorească iubirea tot mereu.  

Ți-aş dărui din pura floare-ascunsă în mine,  

Câte o petală în fiecare zi,  

Cum ziua-ncet se scurge şi noaptea iarăşi vine  

Şi dorul meu de tine tot mai greu va fi.  

Ți-aş dărui din visul meu de smarald şi de dor  

Ȋn care-s cu tine, privindu-te sfios,  

Ştiu doar că până în zori se va spulbera uşor  

Iubirea ta din vis, însă un vis frumos.  

Mangalia, 18.04. 2016  

***************************  

Ben verirdim  

şair Urfet Şachir  

Ben, ateş yakma ile, tek bir gül verirdim  

Onun içinde gizli olan, ey, zavallı ruhum!  

Her tatlı gün, tekrar ve tekrar akan,  

Sevgimiz yeniden, her zaman açsın.  

Ben, bana gizli saf çiçek verirdim,  

Her gün bir taç yaprağı,  

Nasıl gün yavaş damlıyor ve tekrar gece geliyor,  

Benim, senin için özlem daha zor olacak.  

Ben, zümrüt ve özlem hayalimden verirdim  

Sana utanarak bakan seninle olduğum rüyamda  

Sadece biliyorum ki sabaha kadar kolayca paramparça olacak  

Rüyadan aşkın, ama güzel bir rüya.  

Vasile Neagu-Scânteianu

Punţi de vis şi punţi de dor,

Peste timpul călător,
Se întind şi mă-nfioară,
Ca un mers de căprioară:
Primăvară!...Primăvară!..

Dar şi gându-i călător,
Trece peste nopţi în zbor,
Ca şi cântul de chitară,
Hânjonindu-se pe-afară:
Primăvară!...Primăvară!...

Iar parfumul florilor,
Deschid geana zorilor,
Ce lumina o strecoară,
În lăuntru şi-n afară:
Primăvară!...Primăvară!...

M-aş schimba într-un izvor,
Să fiu si eu călător,
Să am unda fină,clară,
Răcoroasă şi sprinţară:
Primăvară...Primăvară!...

foto: internet

Vasile Neagu- Scânteianu

Într-o lume-n care totul e vânzare şi trădare,
Când nimic nu mai rezistă în temeiurile sale,
Când viaţa-i batjocorită de lachei şi prostănaci,
Ce-au ajuns prin furt şi intrigi să ne fie şi cârmaci,
Propăvăduind minciuna şi jaful la drumul mare,
Precum lotrii în vechime schilodind pe orişicare,
Când corupţia,desfrâul,braţ la braţ merg la banchete,
Când golanul îţi râde-n faţă,dar vă face la poşete,
Aţi găsit tot prostănac,să-l cântaţi şi-n poezie,
Că se oglindea în ape,şi se-namora,se ştie,
Chiar de chipul său,e grav!...Iubirea şi poezia
Au izvoare mai adânci;chiar de umblă fantezia
Printre stele,ori prin lunci,după flori şi după fluturi,
Să le aşeze-n cuvinte...Pân'la urmă tot cu ciuturi
Scoţi apa bună şi rece,din adâncuri,din trăiri!
Dar câtă amărăciune,câte chinuri,câte răni,
Stau pitite-n intuneric?...Cimitire de visări!
Câte n-ai lăsat în urmă,în lacrimi şi în uitare,
Ca să poţi să bei potirul poeziei ce te doare?
Poezia nu se scrie, doar zgâindu-te în ape,
Ci cu chinuri şi urcuşuri,cu căderi printre hârtoape,
Cu agonizări destule,prin coclauri şi prin vise,
Ca să dai,până la urmă,de poiana de narcise!
Dar şi-atunci,doar le miroşi,nu le-atingi şi nu le rupi,
Nu dai iama printre ele,fugărind nu'ş'care vulpi!...
Multe stau în urma ta,nopţi şi zile fără soare,
Când nu vine nici o muză să-ţi danseze la picioare,
Când te lupţi,cu tine insuţi,într-o luptă-ncrâncenată,
Cazi înfrânt,dar te ridici,şi iei lupta încă-odată!
Eşti totul un plans şi-un jar,agonie şi extaz,
Şi totul pe întuneric,cu amar şi cu necaz,
Ca să te mai naşti odată,sacrifici tot...urlă vântul
Ca să dai de apa vie şi să dobândeşti...Cuvântul!

de Elena Moisei

      Ziua mamei, este sărbătorită anual în 8 martie încă de pe vremea grecilor antici. În 18oo în Anglia, a fost menționată Duminica mamei. În 1909, în New York a fost sărbătorită pentru prima dată Ziua Femeii, în amintirea unei greve a unui sindicat al femeilor care a avut loc în 1908.

      Astăzi, Ziua Internațională a Femeii, se sărbătorește în foarte multe state fiind declarată prin lege, zi liberă. Toate femeile primesc cele mai calde felicitări din partea celor dragi și în special mamele, chiar dacă ar trebui să fie ziua lor în fiecare zi, primesc de la copii, toată recunostiinta lor.

      Ziua de 1 Martie și 8 Martie, este legată simbolic de flori, de primăvară, de renașterea naturii. Femeilor și în special mamelor le dăruim toată iubirea noastră.

      Femeia, este mama care-și crește copiii alăptându-i la sân, îi educă ocrotindu-i cu toată dragostea de care este capabilă. 

      În ziua de astăzi, femeia este soția iubită care-și ocrotește cu dragoste soțul, este gospodina casei, este femeia muncitoare care întregește veniturile casei. Putem spune despre o femeie care are atâtea calități că este un supraom, capabilă să facă singură foarte multe lucruri  pe care un bărbat nu reușește să le facă. 

      Aparent sensibilă și delicată dar în realitate dârză și perseverenta, sub privirea ei atentă, rutina zilnică este dusă până la capăt.

      Viața este formată din mici detalii aparent nesemnificative, care luate ca un întreg, reprezintă însăși chintesența vieții noastre.

      Familia reprezintă celula societății și dacă familia este sănătoasă, atunci și societatea în care trăim este puternică. Nu degeaba se spune că în spatele unui bărbat puternic stă o femeie și mai puternică care-l ghidează în rutina zilnică și în societate.

      Din aceste considerente, trebuie să prețuim femeia și să-i oferim locul adevărat în societate și, în special mamelor noastre care ne-au crescut oferindu-ne toată dragostea lor.

                                                     La mulți ani, tuturor femeilor!

Poem - Radu Stanca

O să rămâi în mine şi după ce-o să pleci,
La fel de nepătrunsă, la fel de-mbietoare,
O insulă ciudată cu drumuri şi poteci
Ce nu duc nicăirea sărmana mea plimbare.

O să rămâi în mine şi când vei încerca
Să intri în pădure şi să te pierzi într-însa.
Vezi ! Urma ta săpată e în visarea mea
Şi pot, oricând îmi place, să umblu după dânsa.

Şi te-aş găsi chiar dacă n-ai vrea să te găsesc,
Şi te-aş afla oriunde te-ai ghemui hoţeşte.
Visarea mea e ca un condur împărătesc
Ce numai la piciorul tău zvelt se potriveşte.

O să rămâi în mine şi după ce-o să zbori
Din inima mea neagră, ca un canar din cuşcă.
Tristeţea mea ciudată te va ochi şi-n nori ;
Tristeţea mea ţinteşte mai bine ca o puşcă.

Şi te-aş zări oricâte costume ai schimba,
Oricâte măşti ţi-ai pune să nu te pot cunoaşte.
Visarea mea – din sute de mii te-ar descifra.
Tristeţea mea – din sute de mii te-ar recunoaşte.

Numai noaptea vino, când tăcerea
Se loveşte tainic de fereşti,
Când mă-nchid ursuz în încăperea
Unde stau şi-aştept să te iveşti.

Ca un fur ce vrea să-mi intre-n casă,
Dar s-a prins în curte, printre vreji,
Numai noaptea vino, când se lasă
O perdea de plumb pe ochii treji.

Fluturând în urma ta eşarfe
Negurile toate de pe lac,
Fă să înceteze-aceste harfe
Care ziua-ntreagă nu mai tac !

Şi la umbra lunii blestemată
Te apropie-ncet, prin pragu-nchis,
Ca să fii şi mai neaşteptată
Decât ai fi fost, venind prin vis.

Nu-s frumoase zilele, nici calme,
Cât aceste nopţi ce mă-mpietresc.
Dacă vii, bătând uşor din palme,
Numai noaptea vino, când primesc !

Numai noaptea, când e lună plină
Şi pe stânca neagră, lângă-un trunchi,
Presimţindu-şi pântecul, virgină,
Căprioare cad în genunchi,

Când se umple cerul cu şoapte
Pline de mister şi prevestiri,
Numai noaptea vino, când e noapte,
Şi Sibiul tot, un cimitir.

Vino-ncet, ca ora ce-mi aduce
Sărutarea nopţii pe obraz.
Locuiesc la ultima răscruce !
Cheia-i lângă poartă pe zăplaz !

Lacrimi curg din ochii mei,

Pe boltă sunt negri nori.

Vai, au ars ficații mei

Și nu găsesc leac de dor.

Nucul se-ncarcă de frunze,

Arde sufletu-mi de tine

De-aș scăpa de dorul tău

De-aș uita odat’ de tine,

Dorul nu m-o mai urma,

Mai puțin inima mea,

Dar s-o-nvârti, răsuci,

Pân’ la urmă te-o găsi.

SÖZLER  ARACILIĞIYLA GEÇİT”  dergisi için iki dilli şiirler tűrkçe – romence

Şair: Urfet Şachir

 Mangalia, Romanya

Derdime çare bulmam

Gőzlerimden yaș akar,

Gőkte kara bulutlar,

Ciǧerim yandı, aman,

Derdime çare bulmam.

Ceviz yapraǧa dolar,

Canım’da sana yanar,

Hasretlikten kurtulsam,

Seni ben bir unutsam.

Gurbet yolunu almaz,

Yűreǧime o da az,

Kalbim dőner dolașır

Bir anda seni bulur!

Őlűmsűz aşklar

Ah, ak çiçeğim, kaç gűnlűk őmrűn var?

Solmadan ne kadar yaşayacaksın zannediyorsun?

Bűtűn hayatımdan bir kaç hatıra

Kalbimde kalacak ve sen beni samimiyetle seviyorsun.

Sultan gibi kurumlu yűkseliyorsun

Ama kőkűn topraktadır,

Bűtűn dűnya senin, kűçűk çiçeğim,

Sen aşkla anlaşma yaptın.

Ah, sőyle bana, kűçűk çiçeğim,

Bu geçici hayatta, bu yalan dűnya da

Őlűmsűz aşklar var mı

Ve acı tatmayan aşık?

Iubiri nemuritoare

O, floare dalbă, câte zile are viaţa ta?

Cât crezi că vei trăi fără să te ofileşti?

Doar câteva amintiri, din toată viaţa ta,

Vor sta în inima mea, căci tu sincer mă iubeşti.

Te înalţi semeaţă ca o sultană,

Dar rădăcina ta e în pământ.

Toată lumea e a ta, codană!

Cu iubirea ai făcut legământ.

O, spune-mi, floricica mea!

Există iubiri nemuritoare

Şi îndrăgostit să nu guste durerea

Ȋn viaţa asta trecătoare?

grafica: Corina Chirilă

http://maestranzasdelanoche.blogspot.com.es/